Lentile de contact

Lentilele de contact reprezintă o alternativă în corecția viciilor de refracție și nu numai. Comparativ cu corecția aeriană lentilele de contact permit un câmp vizual normal,elimină distorsiunile periferice ale lentilelor aeriene și realizează o mărime a imaginii pe retină de 7% permițând astfel vederea binoculară.[1]

Lentilele de contact sunt mici meniscuri din materiale speciale, biocompatibile cu țesuturile oculare, de circa 14 mm în diametru. Se aplică pe cornee și sunt separate de filmul lacrimal.

Filmul lacrimal asigură o suprafață optică netedă:

- lubrifiază suprafața oculară

- oferă funcții antimicrobiene

- ajută la eliminarea bacteriilor și a celulelor epiteliale devitalizate

- acționează că un vehicul pentru difuzarea oxigenului, a nutrienților și a factorilor de creștere locală la suprafața teoculară.

Evaluarea atentă a filmului lacrimal, atât înainte cât și în timpul uzurii lentilelor de contact, este benefică în promovarea purtării lentilelor de contact.[2]

I.2. Istoria lentilelor de contact

Fig.I.2. Istoria lentilelor de contact[3]

Fig. I.3.Schițele lui Leonardo da Vinci[5]

Leonardo da Vinci este cel care a conturat prima idee despre lentilele de contact. Această ipoteză a fost prima dată introdusă în cartea sa „Codex of the “eye”(Manual D), în anul 1508, unde a descris o metodă de modificare a puterii corneene, scufundând ochiul într-un bol cu apă. DaVinci nu a sugerat că ideea să fie folosită pentru corectarea vederii, ci era interesat de mecaismul de acomodare al ochiului în diferite medii.

Rene Descartes a propus o nouă idee în anul 1636,în care un tub de sticlă plin cu apă este amplasat în contact direct cu corneea.Capătul proeminent era compus din sticlă clară transparentă,formată pentru corectarea vederii.Totuși,ideea nu a fost pusă în practică deoarece făcea clipitul imposibilă.

Fig.I.4.Concepția lui Rene Descartesă[5]

În 1801 Thomas Young a realizat o pereche rudimentară de lentile de contact după modelul lui Descartes. Young a folosit ceară pentru a fixa lentilele pline cu apă pe ochii săi. Astfel și-a neutralizat puterea de refracție, apoi și-a corectat-o cu ajutorul unei alte perechi de lentile. Totuși, asemenea dispozitivului lui da Vinci, modelul lui Young nu a fost destinat pentru corectarea erorilor de refracție.

Nu a fost până în anul 1887 când un meșter sticlar german, F.E. Muller, a produs primul acoperământ pentru ochi care era transparent și era tolerat de către ochi. În anul 1888 oftalmologul german Adolf Gaston Eugen Fick a realizat și a aplicat cu succes primele lentile de contact. Fick le-a aplicat în primul rând pe iepuri, apoi pe el însuși și mai târziu pe un mic grup de voluntari.

În 2010 piață lentilelor de contact a fost estimată la 6.1 miliarde de dolari. Unele estimări spun că piață lentilelor va ajunge la 11.7 miliarde de dolari până în 2014.[4]

I.3. Clasificarea lentilelor de contact

A.După rolul lor :

- optic:

- corecția viciilor de refracție :

-statică: miopie, hipermetropie, astigmatism;

-dinamică: presbiopie

-asocială: afakie, anizometropie

- estetic

- de necesitate(având și rol funcțional) oniridie, policorie, pseudopolicorie (congenitală

- de circumstanță.

- tectonic

- keratoconus

- terapeutice

- adjuvant optico-muscular

- în cazul nistagmusulu

B.După poziția pe polul anterior:

- Corneene cu diametrul mai mic decât cel al corneei, cuprins între 8,2-10,7 mm, cel mai frecvent având 8,8: 9,2 și 9,5 mm; sunt lentile dure, permeabile sau nu la oxigen.

- Corneosclerale cu diametrul de 12,5-13,5 mm. Se sprijină limb sau/și pesclera adiacentă limbului; pot fi dure sau moi.

- Sclerale:sunt lentile ce acoperă corneea complet și se sprijină pe sclora la distanță de limbulsclerocornean au diametru între 14-25 mm, mai frecvente între 14-16 mm.

C.După procedeul de fabricație:

- Prin procedeul spin-casting și lathe-cutting

- Prin procedeul cast -molding(turnare în matriță)