WDM

Introducere

Multiplixarea optica cu despartirea pe lungimea de unda WDM acesta fiind noua tehnologie optic indesita care afost descoperita intre anii 1970-1980. in present WDM joaca un rol important pentru sistemele optice , ca si pentru multiplexarea cu frecventa diferita FDM pentru sistemele de comunicatii analogice .Din aceata cauza sistemele WDM des sun t numite sisteme de multiplexare optica cu despartire a fregventelor OFDM.dar dupa felul lor aceste tehnologii FDM SI OFDM CONSIDERABIL difera una de alta . diferenta lor nu se contine doar in folsirea semnalului optic sau electric.La FDM se foloseste mecaismul modulatiei in amplitudine cu o banda laterala si sitema alesa pentru aducerea aceluiasi semnal modulat asa cum este prezentat de asamblul de canaale standart TC.La OFDM mecanismul modulatiei , necesar in FDM pentru miscarea purtatorilor , care indeopste nu se foloseste in acest system, purtatori se generiza cu alte izvoare de purtatori,semnalele carora pur si simplu se imperchiza intr-un cu alte izvoare de purtatori,semnalele carora pur si simplu se imperchiza intr-un multiplexor cu mai multe unde de fregventa Fiecare componenta a lui in principiu poate sa transmita un ansamblu dde semnale digitale , format dupa legile diferitortehnologii sincrone .Un exemplu : un purtator poate sa transmita traficul ATM, altul SDH, al treilea PDH e.t.c. pentru acesta purtatorii se moduleza in semnal digital , in corespundere cu actualul trafficÎn prezent sistemele de comunicatii stau la baza dezvoltarii societatii . Cerintele fata de serviciile de comunicatii , de la linia telefonica obisnuita pîna la accesul la internet creste . Aceasta înainteaza noi cerinte fata de retelele de comunicatii moderne , capacitatea lor de transmitere , siguranta . Acum este recunoscut faptul , ca pentru a satisface cerintele societatii în transmisiunea informatiei se poate numai prin retele de fibre optice .Cresterea cerintelor fata de banda de trecere are un caracter nedeterminat . Tehnologia ATM , IP , SDH în timpul apropiat pot sa nu se descurce cu cresterea volumului de informatie transmisa . Aceasta impune cautarea solutiilor , care au rezerva mare în capacitatea de transmisiune . Tehnologia care permite de a crea retele optice flexibile ramificate cu posibilitati nelimitate de crestere a benzii de frecventa , este tehnologia de multiplexare a lungimilor de unda WDM ( Wavelength Division Multiplexing ) . Esenta tehnologiei WDM consta în faptul , ca pe o fibra optica concomitent se transmit cîteva canale de informatie la diferite lugimi de unda , ce permite de a utliza maxim efectiv fibra optica . Tehnologia WDM permite de a mari de multe ori capacitatea de transmisiune a fibrelor optice fara a instala cabluri noi si fara instalarea dispozitivelor noi .

Primele sisteme WDM avea doua canale în ferestrele 1330 si 1550 nm . Apoi au aparut sisteme cu 4 canale , cu distanta dintre canale 8-10 nm în ferastra 1550 nm . Mai apoi a aparut tehnologia de multiplexare densa a lungimilor de unda DWDM ce a adus la aparitia sistemelor cu 8 , 16 , 32 , 64 de canale . În prezent distanta standard între canale se considera 0,8 nm .

Schema bloc a sistemelor WDM.Schema de baza a sistemelor de comunicatii prin WDM( 4 CANALE ) este reprezentata in fig urmatoare:

1.1 Cresterea cerintelor în tansmisiunea informatiei

În ultimii zece ani cerintele oamenilor în schimbul de informatie a crescut . Cu mult a crescut viteza retelelor de transmitere a informatiei . Transmiterea rapida si sigura a semnalelor video , sunetului si datelor a capatat o importanta deosebita în dezvoltarea societatii .La sfîrsitul anilor 1990 volumul de transmitere a informatiei prin retele internationale de comunicatii a crescut multiplu pe baza fenomenului numit Internet . Cînd a aparut reteaua globala World Wide Web si a aparut posibilitatea de acces la resurse nalimitate de informatie în Internet , capacitatea lui de a cuprinde orice banda libera accesibila a devenit evidenta . Cresterea capacitatii de transmisiune a canalelor de comunicatii cu mult a depasit cele mai mari prognoze ( fig. 1.1 ) .