Angrenaje melc - roată melcată

ARGUMENT

Transmiterea miscarii si energiei mecanice de la un organ de masina la altul sau de la o masina sau un aparat la altul se realizeaza cu organe de masini care alcatuiesc o transmisie mecanica.

Transmisiile mecanice pot realiza:

-Legaturi intre arborele motor al masinii de forta si arborele principal al masinii de lucru sau intre arborii masinii de lucru pentru transmiterea puterii sau a miscarii;

-Schimbarea turatiei de la un arbore la altul intr-un raport dat, ca, de exemplu, la reductoare, cutii de viteze de la masinile-unelte, etc.

In functie de elementele folosite se deosebesc urmatoarele categorii de transmisii mecanice: transmisii prin roti dintate, prin curele, lant, cablu, prin roti de frictiune, prin volanti si cuplaje.

Tipul de transmisie mecanica se stabileste tinand seama de distanta dintre axe, puterea de transmisie, raportul de transmitere, randament, conditii de functionare, constructia masinii sau a mecanismului.

Astfel, la masinile-unelte, se intalnesc frecvent transmisiile prin roti dintate, la compresoare transmisiile prin curele, la unele prese transmisiile prin roti de frictiune, etc.

Tehnologia si utilajele folosite la asamblarea transmisiilor mecanice sunt specifice fiecarei categorii de transmisie.

Mecanismele si organele de masini care realizeaza transmiterea miscarii sau / si fortei intre masina de lucru si cea motoare, in conditiile obtinerii unor sensuri si turatii diferite, poarta denumirea de transmisii mecanice.

Rolul functional al transmisiilor mecanice este de a modifica turatia arborelui conducator al masinii motoare in vederea realizarii turatiei necesare masinii de lucru in acelasi sens de miscare sau cu inversarea acestuia.

Prin intermediul transmisiilor mecanice, miscarea poate fi transmisa direct ( ex: transmisii cu roti de frictiune, cu roti dintate, cu cablu etc.) sau indirecte ( ex: transmisii cu curele, transmisii cu lanturi).

Mecanismele cu roţi dinţate, cunoscute sub denumirea de angrenaje, servesc la transmiterea mişcării de rotaţie de la o roată conducătoare, numită pinion, la o roată condusă prin intermediul unor dinţi care angrenează succesiv şi continuu. Ele pot reduce viteza unghiulară de intrare sau amplifică această viteză şi se numesc reductoare, respectiv, multiplicatoare. Angrenajele pot fi utilizate şi pentru transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de translaţie şi invers, când una dintre roţi are o rază infinită, numită cremalieră.

CAPITOLUL 1

MECANISME CU ROŢI DINŢATE

1.1 Noţiuni generale

Angrenajul este format, de regulă, din două roţi dinţate cu forme şi dimensiuni diferite, de la zecimi de milimetru până la circa 12 metri şi sunt utilizate în toate domeniile de activitate, ocupând peste 60% din transmisiile folosite. Roata se reprezintă sub formă de discuri şi cercuri, Fig.1.1 şi are mai multe părţi componente, fiecare cu rolul şi importanţa ei în funcţionarea corectă a unui angrenaj. Acestea sunt: arborele; butucul; spiţele sau discul care leagă obada de butuc; obada; coroana dinţată. Butucul cu arborele formează diverse tipuri de îmbinări, fixe sau mobile, Fig.1.1. Fixe prin fretare, pană, caneluri, Fig.1.1a; mobile cu mişcare de translaţie, de regulă, prin caneluri, Fig.1.1c, de rotaţie, Fig.1.1d, de rotaţie şi translaţie, Fig.1.1e; cuplaje, Fig.1.1f. Cuplajul este realizat din: 1-semicuplaj fix pe arbore; 2-semicuplaj solidar cu roata dinţată, liberă pe arbore; 3-semicuplaj mobil, prin intermediul căruia, la deplasarea din o în x, se realizează fixarea roţii pe arbore.

Fig.1.1

În cazul roţilor mici, dantura se execută direct din arbore. Dacă se doreşte şi reprezentarea formei longitudinale a dintelui se procedează ca în Fig.1.1b, când pe axa roţii se marchează forma dintelui prin: două segmente paralele cu axa roţii

pentru dinţi drepţi; două segmente paralele între ele dar înclinate faţă de axa roţii pentru dantura înclinată; două semne de V pentru danturile în V; două curbe pentru danturile curbe. Curbele, mai ales la roţile conice, pot fi: arce de cerc, cunoscute sub denumirea de dantură Gleason; evolventă sau paloidă (Klingelnberg); epicicloidă sau hipocicloidă, cunoscute ca eloide (Fiat, respectiv, Oerlicon).

De menţionat că, cel mai simplu angrenaj este format din două elemente mobile şi unul fix, două cuple de rotaţie şi o cuplă, de regulă superioară, de clasă patru care leagă cele două roţi dinţate. Cupla superioară se realizează între două suprafeţe, numite profile conjugate şi care respectă legile angrenării.

1.2 Clasificarea angrenajelor

Datorită formelor variate, reprezentate în Fig.1.2, se impune stabilirea unor criterii de clasificare a angrenajelor, după cum urmează:

după poziţia axelor