Modul de translație, poziționare acționat în buclă închisă

CAP I. PREZENTAREA GENERALĂ A MAŞINILOR UNELTE

LI. Introducere

Maşinile-unelte aşchietoare, împreunã cu presele şi ciocanele folosite la prelucrarea prin deformare plasticã, stau la baza utilajelor de producţie în industria constructoare de maşini.

Deoarece industrializarea implicã dezvoltarea industriei constructoare de maşini, este evident ca dezvoltarea construcţiei maşinilor-unelte a avut loc concomitent cu industrializarea, urmand ritmul si caracterul acesteia.

În ţara noastrã se produc maşini-unelte de mare tehnicitate, cu posibilitaţi tehnologice lãrgite, cu parametri tehnico-economici superiori şi cu un grad sporit de automatizare.

Dezvoltarea din ultimele decenii se menţine foarte accentuatã la maşinile cu comenzi numerice (CN), linii automate şi agregate, maşini speciale şi în ultimul timp inclusiv centre de prelucrare. Modelele cele mai evoluate, mai complexe şi totodatã mai eficiente, sunt cu comenzi numerice, cu calculatoare electronice specializate sau cu conducere prin calculator central, cu comenzi adoptive, cu sisteme de supraveghere automatã, de alarmare etc.

O contribuţie deosebita la dezvoltarea construcţiei maşinilor-unelte a adus-o sectorul electrotehnic şi în special cel electronic împreunã cu tehnica de calcul. Asemeni generaţiilor din producţia de calculatoare se poate vorbi de „generaţii" în comenzile maşinilor-unelte, care în ultima formã se construiesc cu circuite integrate şi chiar cu largã scarã de integrare. Tehnica aero-spaţialã contribuie şi ea indirect la dezvoltarea maşinilor-unelte prin trans-punerea unor soluţii de componente, îndeosebi hidrostatice, electronice sau electrohidrostatice.

Conform definiţiei din „Lexiconul tehnic român", maşina este construcţia care schimbã forma energiei din mecanicã în altã formã, sau din altã formã în mecanicã. Transformarea se întelege pentru majoritatea energiei respective şi într-un scop util. De exemplu, motorul electric, pompa, motorul hidrostatic, turbina, motorul pneumatic etc. corespund evident acestei definiţii.

Se disting însa doua categorii de maşini: de forţa sau energetice şi masini de lucru. Primele furnizeaza energie sub diferite forme, inclusiv mecanicã. Maşinile de lucru (ML) primesc însa energie, de obicei electricã, o transformã în diferite feluri şi executã anumite obiecte sau produse. Efectuarea operaţiei de execuţie parţialã sau totalã a unor obiecte este caracteristicã maşinilor de lucru (ML), la care, pentru aceeaşi formã de energie are loc de regulã şi schimbarea parametrilor acesteia. Definiţia din Lexicon a maşinii, este exactã numai pentru masini energetice, în cadrul ML însã, transformãrile de energie obligã chiar la existenţa în compunere a unui grup de maşini energetice. Grupurile de maşini se mai numesc uneori şi agregate (A). De aceea se precizeazã ca ML este construcţia ce efectueaza lucrãri de execuţie parţialã sau produse, prin mişcari cu diferiţi parametri şi transformari de energie.

Domeniul maşinilor de lucru este imens, ele constituind mijloace de baza în industria: extractivã, metalurgicã, chimicã, prelucratoare (care include pe cea constructoare de maşini), uşoarã, alimentarã etc. în ultimul timp, ML din alte ramuri decât constructoare de maşini, sunt denumite şi utilaj tehnologic, în industria prelucratoare, ML servesc la efectuarea diferitelor procese de prelucrare, a caror forme şi destinaţii sunt foarte numeroase. Meca-nizarea modernã duce la cresterea progresivã a numarului şi tipurilor de ML. Totodatã diferã şi denumirea maşinilor pentru diferite procese, iar o mare parte sunt denumite instalaţii sau utilaje.

Pe de alta parte, în definirea maşinilor-unelte, trebuie luate în considerare atât caracteristicile prelucrãrii, cât şi altele privind problemele economice şi de calitate impuse producţiei de piese prelucrate pe maşina-unealtã.[7]

Ca urmare, prin maşina-unealtã se defineşte o maşina de lucru având rolul de a modifica forma şi dimensiunile unor corpuri, în general metalice, prin procesul de aschiere în anumite condiţii de productivitate, precizie dimensionalã şi calitate a suprafeţei. MU se pot utiliza independent una de alta sau în grupuri de MU, cu funcţionare corelatã succesiv prin o parte a procesului de producţie. Se obţin astfel liniile tehnologice.

MU executã prelucrarea prin îndepartarea de particule, fãrã a afecta întreaga masã a obiectului, piesei sau produsului, ceea ce constituie frecvent un important avantaj şi explicã în mare parte larga lor utilizare, iar numarul mare de procedee de prelucrare prin indepartare de particule - diversitatea constructive.

În cadrul MU se pot deosebi în mare, trei genuri: • MU tipice, care au un procedeu de prelucrare tipic sau caracteristic. La multe este posibilã utilizarea a cateva procedee, clar unul ramane tipic sau specific. De exemplu maşini de broşat, de gaurit etc.

MU agregate, sau pe scurt agregatele (A), sunt caracterizate prin construcţia, în majoritate, din parţi şi componente normalizate sau unificate, precum şi prin utilizarea mai multor scule care prelucreazã simultan. Ca urmare sunt denumite agregate şi grupuri de maşini cu functionare corelatã.

• Centre de prelucrare (CP), sau MU multioperationale, sunt caracterizate prin posibilitatea de a schimba automat prin fixare şi defixare mai multe scule şi de a utiliza mai multe procedee de prelucrare, toate fiindu-le caracteristice.

Cu maşini-unelte tipice agregate şi centre de prelucrare se pot monta linii tehnologice. Daca se asigurã automatizarea tuturor operaţiilor de prelucrare, control şi transport, se obţine o linie automatã (LA).