Testarea Distribuției Tensiunilor în Sudurile de Colț Laterale

INTRODUCERE

LOCUL SI ROLUL ÎNCERCĂRILOR ÎN STUDIUL

ORGANELOR DE MAŞINI

Necesitatea încercării organelor de maşini, precum şi a construcţiilor mecanice în care sunt înglobate, este impusă de o serie de factori ce intervin în procesul de proiecta¬re, execuţie, implementare şi exploatare a acestora. Astfel, aşa cum a reieşit şi din capitolele proiectului, sunt acceptate o serie de ipoteze simplificatoare, iar uneori se utilizează metode aproximative de calcul, ceea ce introduce o anumită incertitudine în ce priveşte comportarea în exploatare a produsului. Caracteristicile mecanice ale materialelor utili-zate pentru realizarea organelor de maşini nu sunt cunoscute, totdeauna, cu exactitate sau nu se menţin constante în timp. Totodată, materialele nu sunt omogene, iar caracteristicile me¬canice - luate în considerare la calculul de dimensionare sau verificare, sunt, în general, determinate pe epruvete.

Pentru a evita supradimensionările, se impune eliminarea condiţiei de rezistenţă la valoarea maximă a sarcinii, mai ales atunci când astfel de valori apar relativ rar.

Încercarea de performanţă are ca scop determinarea capacităţii funcţionale a produsului - în speţă a organului de maşină - la solicitările ai căror parametrii se încadrează în limitele precizate prin tema de proiectare. În urma acestor încercări, se determină în ce măsură performanţele reale ale produsului corespund cu cele estimate la proiectarea acestuia.

Încercarea de rezistenţă are ca scop determina¬rea capacităţii produselor de a rezista la suprasarcină. Acest lucru se realizează prin încărcarea produsului, până la limita de rezistenţă a acestuia. In acest fel, se stabileşte măsura în care construcţia realizată este capabilă să reziste la supra¬sarcini şi, totodată, gradul de apropiere a solicitării nominale de capacitatea de rezistenţă a materialelor utilizate.

Încercarea de fiabilitate are ca scop determina¬rea legilor de repartiţie şi a parametrilor de fiabilitate.

Pentru ca în urma încercărilor efectuate să se obţină rezultate statistice certe, mărimea lotului de produse încercate trebuie să fie cât mai mare, datorită dispersiei ine¬rente a valorilor caracteristicilor materialelor.

Eliminarea acestor inconveniente se face cu aju¬torul unor încercări care să evidenţieze comportarea în funcţio¬nare a produsului, într-o anumită perioadă de exploatare, numită timp de garanţie. Astfel de încercări se numesc încercări accele¬rate, ele permițând obţinerea de informaţii cu privire la fiabi¬litatea unui produs, într-un interval de timp mai mic decât timpul de garanţie. Obiectivul de bază al încercărilor accelerate este de a stabili relaţii funcţionale între intensitatea de defectare Z, timp şi solicitare. Pentru a reduce timpul de în¬cercare, se provoacă creşterea solicitărilor peste limitele normale, menținând mecanismul defectărilor. Menţinerea mecanismu¬lui defectărilor se poate urmări pe curba de mortalitate a produsului, din care se determină intervalul corespunzător perioadei de uzură.

Din punctul de vedere al durităţii parametrilor de solicitare, încercările accelerate pot fi încercări în regim normal şi încercări în regim forţat. Regimul normal este caracte¬rizat de faptul că nici unul din parametrii solicitării nu dep㬺eşte valorile ei limită, impuse prin temă. Regimul la care cel puţin un parametru depăşeşte valoarea limită se numeşte regim forţat.