Aspecte generale ale optimizării curriculum-ului

Obiectivul lucrării de față este acela de a prezenta componentele importante ale curriculum-ului şi anume: conţinuturile învăţământului. Întrucât aceste conţinuturi reprezintă coloana vertebrală a sistemului educativ, cele care permit intorducerea unor modificări valorice în curriculum.

Lucrarea este structurată în trei capitole, fiecare capitol având mai multe subcapitole.

În primul capitol am prezentat o sinteză a introducerii în domeniul curriculum-ului, şi anume diferite definiţii realizate de mai mulţi anutori, componente ale curriculum-ului, principii.

Capitolul II prezintă dezvoltarea curriculară, am tratat teme precum: factori de influenţă dar şi produsele curriculare.

De asemenea, în ce de-al III-lea capitol al lucrării, şi anume: concluziile privind analiza curriculum-ului existent şi a ameliorărilor posibile, am enumerat câteva implicaţii ale reformei conţinuturilor asupra celorlalte componente ale curriculum-ului. Tot în acest capitol am folosit strategii de diferenţiere şi individualizare a procesului de predare-învăţare.

În încheierea lucrării am prezentat câteva propuneri referitoare la ameliorarea calităţii actului educaţional, mai ales cele legate de reforma conţinuturilor învăţământului.

CAPITOLUL I. Consideraţii generale privind curriculum

1.1. Definiţii

Termenul de „curriculum” până la mijlocul secolului XIX, a fost utilizat cu sensul de „curs oficial, organizat într-o şcoală, universitate, a cărui parcurgere şi absolvire garantează cursantului un grad superior de şcolarizare”.

„În sens larg, termenul de „curriculum” reprezintă totalitatea proceselor educative şi al exprienţelor de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar.

În sens restrâns, curriculum cuprinde totalitatea documentelor şcolare de tip reglator, în cadrul cărora se consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă elevului. Aceasta poartă de regulă denuirea de curriculum formal sau oficial.”

1.1.1 Tipuri de curriculum

A.„Tipuri de curriculum din perspectiva cercertării fundamentale:

a)Curriculum general- oferă o bază de cunoştinţe, abilităţi şi comportamente obligatorii pentru toţi cursanţii, pe parcursul primelor stadii ale şcolarizării.

b)Curriculum specializat pe categorii de cunoştinţe şi aptitudini- se concentrează pe îmbogăţirea şi aprofundarea competenţelor, pe exersarea abilităţilor înalte.

c)Curriculum ascuns sau subliminal- derivă ca experienţă de învăţare din mediul psiho-social şi cultural al clasei de elevi, al şcolii, al universităţii.

d)Curriculum inofrmal- rezultă din ocaziile de învăţare oferite de mass-media, din viaţa muzeelor, a instituţiilor religioase, din atmosfera cotidiană a familiei.

B.Curriculum din perspectiva cercetării aplicative:

a)Curriculum recomandat de un comitet special de experţi sau de autorităţi guvernamentale ca fiind cel mai bun la un moment dat.

b)Curriculum scris- are un caracter oficial şi este specific unei instituţii educaţionale concrete.

c)Curriculum predat- reprezină experienţa de învăţare oferită direct de profesor, elevilor.

d)Curriculum testat- se bazează pe experienţa de învăţare transpoziţionată în teste, probe de examinare, instrumente de apreciere a progresului.

e)Curriculum suport- desemnează materiale curriculare adiţionale.

f)Curriculum învăţat- deemnează ceea ce elevul achiziţionează de fapt ca o rezultantă a acţiunii cumulate a celorlalte tipuri de curriculum.”

1.2. Probleme ale organizării conţinutului învăţământului

Pentru organizarea conţinutului învăţământului cunoaştem mai multe criterii de clasificare, fiecare dintre ele prezentând anumite avantaje, dar şi anumite limite, şi anume:

1.Direcţia de organizare monodisciplinară se bazează pe principiul de diviziune clasică a cunoaşterii în:

a)Discipline cu caracter:

- Ştiinţific- fizică, matematică, chimie, biologie.

- Umanist- literatură, istorie, filozofie, sociologie.

b)Discipline cu caracter tehnic.

Această organizare se bazează mai mult pe materia predată de profesor şi mai puţin pe activitatea elevilor, permiţând transferul pe o axă verticală în cadrul disciplinei respective.

2.Direcţia interdisciplinară

Această direcţie corespunde atât progresului ştiinţific, umanist, tehnologic, cât şi cerinţelor socio-economice, în ceea ce priveşte formarea personalităţii omului contemporan. Totodată, această interdisciplinaritate are o însuşire deschisă atât restructurărilor cât şi inovărilor asupra conţinuturilor, permiţând transferul pe o axă orizontală:

- Transferul între mai multe domenii învecinate;

- Transferul între mai multe teme sau probleme studiate;

- Transferul de strategii şi metode de cercetare ştiinţifică;

- Transferul de concepte între discipline.

„În ceea ce priveşte avantajele interdisciplinarităţii, enumerăm:

- Asigurarea unui anumit grad de integrare între diferite domenii de cunoaştere;

- Permiterea unor schimbări de ordin conceptual şi metodologic, precum şi utilizarea unui limbaj comun.”

3.Transdisciplinaritatea

Aceasta vizează înglobarea mai multor discipline de învăţământ, într-o disciplină nouă, de sinteza, spre exemplu: cibernetica; oferind posibilitatea predării integrale a informaţiilor.

4.Pluridisciplinaritatea

Aceasta vizează structurarea conţinutului în jurul unor probleme cum sunt: energia, alimentaţia, locuinţa pentru soluţionarea cărora se foloseşte cunoştinţe de chimie, biologie sau fizică.

5.Predarea integrată a disciplinelor de învăţământ

Aceasta vizează obţinerea unui curriculum pe baza activităţii intelectuale şi capacităţii de muncă a elevlui. Totodată, predarea integrată se poate îndeplinii în baza unei discimple de sinteză, cum este cibernetica, în baza unor teme sau activitaăţi, precum: energia sau în baza unor lecţii interdisciplinare care poate cuprinde: metode de cerecetare, propueri practice sau ociale, concepte ştiinţifice.

6.Organizarea modulară a conţinuturilor

Aceasta vizează instruirea elevilor şi integrarea lor socioprofesioanală.

Modulele se pot organiza pentru perfecţionare în scopul formării unor elevi, pentru elevii rămaşi în urmă la învăţătură ş.a.

Acest modul didactic se referă la un program complex de instruire, sintetizat ierarhic şi care cuprinde: obiectivele didactice, sisteme de informaţii, probleme, exerciţii, aplicaţii practice, teste de evaluare, fişe de lucru.

1.2.1 Structura modulului didactic