Bâlbâiala - tulburare de ritm și fluență

E.M. este o fetiță, născută la data de 01.06.2011, domiciliată în Severin.

Părinții au apelat la serviciile oferite de cabinetul logopedic când copilul avea trei ani.

Anamneza

Sarcina a decurs normal, nașterea făcându-se la termen. A fost înscrisă la creșă în jurul vârstei de doi ani. Până la vârsta de doi ani, copilul s-a dezvoltat normal. Spre sfârșitul celui de-al doilea an de viață, în urma unui șoc emoțional se declanșează bâlbâiala.

Ancheta socială

Este al doilea copil al familiei. Fratele, mai mare cu trei ani decât E.M., nu prezintă tulburări de limbaj.

E.M. provine dint-o familie organizată, părinții au studii superioare, tatăl este stomatolog iar mama este casnică. Condițiile de locuit sunt foarte bune, familia deținând o vilă care asigură confortul necesar.

Din punct de vedere somatic E.M. este dezvoltată normal.

Din punct de vedere psihologic dezvoltarea sa este normală, inteligența de nivel mediu. E.M. este sensibilă, comunicativă, relativ independentă, sociabilă cu cei din jur.

În ultima perioadă, E.M. și-a schimbat comportamentul.

Acesta este și motivul pentru care părinții au apelat la logoped.

Din discuțiile purtate cu părinții, aceștia au recunoscut faptul că și-au supus copiii unui regim de viață mai restrictiv. Ei consideră:

„copiii trebuie să-și asculte părinții, să facă întotdeauna ce doresc aceștia, pentru că, numai astfel se face distincție între cine este părinte și cine este copil. Copilul trebuie să-și cunoască locul. Noi suntem părinți, noi decidem pentru ei”.

Atmosfera din familie era mai tot timpul tensionată, motivului principal costituindu-l „regulile” pe care trebuiau să le respecte în educarea copiilor.

Pentru că la creșă cerințele erau ridicate, acest lucru reiese din ceea ce spune mama, copilul trebuia să știe să mănânce singur și să se îmbrace singur. Mama, pentru a nu mai primi reproșuri din partea educatoarei, a supus fetița la un efort permanent să vorbească corect, să încerce să se îmbrace singură, iar dacă nu reușea acest lucru era pedepsită.

Pedeapsa fiind foarte des utilizată prin interdicția de a se uita la televizor, de a primi dulciuri, dar mai ales prin trimitere la colț timp de zece minute. În tot acest timp copilul plângea, fără a fi liniștit de părinți.

Observații logopedice

La începutul terapiei s-a constatat întreruperea vorbirii în timpul pronunției sunetelor din cauza unor spasme care produc repetarea unor silabe sau sunete, factorul declanșator fiind un șoc emoțional.

Pedepsele repetate, certurile, constrângerile, faptul că a fost lăsată să plângă foarte mult, toate acestea din cauza fragilității sistemului nervos au produs o dezorganizare a comportamentului, influențând latura cea mai sensibilă și anume, „vorbirea”.

Plânsul îndelung i-a influențat respirația care are un rol important în actul vorbirii.