Caracteristicile limbajului preșcolar

Vârsta simbolică, vârsta de aur a copilăriei, vârsta micului faur, toate acestea sunt etichete sugestive, ataşate în literatura de specialitate perioadei de vârsta preşcolarã. Argumentul acestor etichete este faptul că în această etapă, copilul înregistrează progrese mari în dezvoltarea fizică şi psihică ce permit adaptări foarte bune la diverse situaţii, ce asigură acestuia o anumită eficienţă în activităţi, în contextul în care grijile şi obligaţiile nu exista.

Ursula Şchiopu,(1982, p.17) afirmã că “nicio altă perioadă a dezvoltării umane nu are caracteristici atât de numeroase, explosive, neprevăzute ca perioada preşcolară.” Expresia celor "7 ani de acasă", pe care omul îi are său nu-i are, reflectă tocmai importanţa pe care această perioadă o are în evoluţia psihică a copilului.

Preşcolaritatea aduce schimbări majore în viaţa copilului, atât în planul dezvoltării somatice, cât şi a celei psihice, dar şi în ceea ce priveşte planul relaţional. “Este vârsta unor achiziţii psiho-comportamentale fundamentale a căror calitate va influenţa în mare măsură nivelul de adaptare şi integrare a copilului în fazele următoare ale evoluţiei şi dezvoltării lui”.(A.Glava, C.Glava, 2002, p.9)

Limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii, presupunând transformarea elementelor limbii in elemente proprii, iar pentru aceasta este necesarã constientizarea laturii fonetice, grafice si semantice a cuvintelor, trecerea de la structuri semantice simple (cuvinte izolate) la structuri semantice complexe (propozitii, fraze, discursuri, texte ). Limbajul reprezintă modalitatea prin care oamenii comunică și se înțeleg cu mediul înconjurător. Acesta începe să se dezvolte încă de la naștere, copiii comunicând prin sunete și gesturi. Din punct de vedere psihologic, limbajul devine un instrument de exprimare, de comunicare și un mijloc de dobândire de noi cunoștințe.

1. Dezvoltarea limbajului copilului in primii ani de viata

Slama Cazacu Tatiana este de părere că “primul act al copilului, de viață independentă în mediul extern ”, este de a respira scoțând un strigăt, acesta fiind moștenirea sa fonetică de care dispune când vine pe lume. În lucrarea “Psiholingvistica”, autoarea punctează următoarele faze ale dezvoltării limbajului nou-născutului ( copilului de până la 1 an ) :

• 0-3/4 luni - sunete produse la întâmplare, strigăte, vocalize, în limba germană numite ” gureen ”, printr-o apropiere de sunetele scoase de porumbei;

• 5-6 luni - gânguritul şi sunetele imitate;

• 8-9 luni – apar primele dovezi ale înțelegerii

• către sfârșitul primului an – primele așa-zise ” cuvinte ” – acestea sunt ”sunete biologice ”, datorate unui fond biologic general, independent de toate deprinderile comunității lingvistice, determinate fiziologic, din cauza unei anumite poziții luate de către organele de articulare;

Primele cuvinte nu corespund unor structuri construite mental. Un alt plan al dezvoltării limbajului, de data aceasta mental este imitația a ceea ce aude în jur, copilul reproducând sunete care corespund unor preforme ale cuvintelor, prin aproximare. Sunetele biologice și periformele nu vehiculează o semnificație, ele sunt mai degrabă exerciții preparatoare/ premergătoare în dinamica apariției sistemului fonematic. După multă exersare și ajustare, aceste preforme devin forme propriu-zise, în sensul că sunetele corespunzătoare vor reprezenta exact formele limite materne

Un alt aspect important subliniat în lucrare este faptul că limba începe să fie asimilată de către copil gradual, pe măsură ce se dezovoltă capacitățile sale perceptiv-auditive, articulatorii și proprioceptive și pe măsură ce se dezvoltă o capacitate minimă de abstractizare și generalizare. Asimilarea limbii nu înseamnă numai un reflex pasiv actelor adulților paralel cu imitația, ci implică și procese cu percepție și gândire. Imitația este mecanismul fundamental al insuțirii limbii, însă ea este un proces selectiv, deoarece copilul va imita atât cât îi permite stadiul de dezvoltare la care se află, la un moment dat.

Înainte de 2 ani , limbajul copilului se caracterizează prin :

- Puține legături între cuvinte, relații gramaticale

- O caracteristică a acestei perioade este expresia globală nedeferențiată ( un singur cuvânt are rolul de frază ), iar după un an jumătate-juxtapunerea cuvintelor au forme invariabile, rigide, al căror sens este precizat în mare parte prin intonație şi gestul indicator.

- Cuvintele au sens restrâns specificând un anumit obiect sau acțiune.