Climatul Educational Cultural-Familial, Factor Esential al Reusitei Scolare

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Climatul Educational Cultural-Familial, Factor Esential al Reusitei Scolare.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 117 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lector. univ dr. Ecaterina Vrasmas

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

INTEODUCERE PAG.3
CAPITOLUL I- PRECIZĂRI CONCEPTUALE PAG.4
I.1.RELAŢIA: EDUCAŢIE-CULTURĂ ŞI IMPORTANŢA EI ASUPRA PERSONALITĂŢII PAG.7
I.2.FUNCŢIA CULTURALĂ A FAMILIEI PAG.9
I.3.FUNCŢIA EDUCATIVĂ A FAMILIEI PAG.11
I.4.PARTICIPAREA FAMILIEI LA REUŞITA ŞCOLARĂ A PROPRIILOR COPII PAG.14
CAPITOLUL II- INFLUENŢE CULTURALE ALE CLIMATULUI FAMILIAL PAG.30
II.1. INFLUENŢE CULTURALE ALE CLIMATULUI FAMILIAL PAG.31
II.2.ATMOSFERA FAMILIALĂ ŞI DISCIPLINA VIEŢII DE FAMILIE PAG.35
II.3.IMPLICAREA FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA PSIHICĂ A COPIILOR PAG.42
II.4.EDUCAREA UNOR CERINŢE SPECIALE ÎN FAMILIE PAG.69
CAPITOLUL III-NECESITĂŢI EDUCATIVE ALE FAMILIEI ÎN VEDEREA OBŢINERII REUŞITEI
ŞCOLARE A PROPRIILOR COPII PAG.80
III.1.IMPORTANŢA CUNOAŞTERII DE CĂTRE PĂRINŢI A PROPRIILOR COPII PAG.81
III.2.MODALITĂŢI DE MANIFESTARE A CONDUITELOR PARENTALE PAG.82
III.3.O PROBLEMĂ MODALĂ A EDUCAŢIEI FAMILIEI: AUTORITATEA PARENTALĂ PAG.89
CAPITOLUL IV-CERCETAREA APLICATĂ. CLIMATUL EDUCAŢIONAL-CULTURAL FAMILIAL,
FACTOR ESENŢIAL AL REUŞITEI ŞCOLARE PAG.98
IV.1.OBIECTIVELE CERINŢEI PAG.99
IV.2.PREMISELE TEORETICE ŞI MOTIVAŢIILE CERCETĂRII PAG.99
IV.3.DIMENSIUNEA ŞI INDICATORII FOLOSIŢI ÎN CERCETARE PAG.99
IV.4.CARACTERISTICILE GENERALE ALE INSTRUMENTULUI DE INVESTIGAŢIE PAG.100
IV.5.INTERPRETAREA REZULTATELOR PAG.100
IV.6.CONSIDERAŢII FINALE ŞI PROPUNERI PENTRU INVESTIGAŢIILE VIITOARE PAG.108
ANEXE PAG.111-114

Extras din document

INTRODUCERE

Familia, nucleu de bază al societăţii noastre, are rolul de a asigura dezvoltarea fizică şi mora-

lă a copilului. De familie depinde dirijarea judicioasă a maturizării psihice a copilului, dezvoltarea lui,

etc. De felul în care părinţii vor educa copii în sensul unei morale riguroase dar suple, de felul cum

vor şti să dirijeze viaţa afectivă a copilului, de acestea va depinde formarea personalităţii copilului.

Educaţia copilului este strict dependentă de maturitatea părinţilor, privind capacitatea acestora

de înţelegere a micului univers, pe care copilul şi-l formează încă de la primul contact cu lumea exterioară. Educaţia copilului, lipsită în general de înţelegerea psihologiei lui, găseşte greu

modalităţile necesare pentru evitarea eventualelor greşeli. Nu trebuie scăpat din vedere faptul că, co-

pilul îşi formează personalitatea în condiţiile lui de viaţă şi în împrejurărileîn care îşi desfăşoară activi-

tatea lui psihică. El nu trebuie considerat ca un mecanism al perceperii voinţei părinţilor, dar nici ca o

fiinţă fără mobiluri. Trebuie să recomantăm copilulu, ca o fiinţă ce prezintă şi la unele interese, uneori

neinteresante, dar permanent plin de dorinţe, sentimente ce trebuie stimulate în cadrul comlpexităţii

factorului educaţional. Spiritul lui de observaţie, imaginaţia, percepţia, gândirea şi orice conexiune

pozitivă în relaţia copil-mediu, se desăvârşesc numai sub influenţa unei bune educaţii familiale.

Pentru aceasta trebuie ca părinţii să se autoeduce în spiritul amprentei noului faţă de ei însăşi; să

se debasaseze de prejudecăţi, obiceiuri învechite şi superstiţii spre a le putea evita din educaţia copii-

lor lor. Ezemplul părinţilor rămâne pilda unică în faţa copilului, dar şi mobilul cel mai interpretativ al său.

Pentru copil, părinţii sunt unici şi cei mai desăvârşiţi. Atenţie asupra acestei gratitudini ce este a-

cordată părinţilor şi pe care aceştia nu au dreptul s-o infirme, căci o singură greşeală a lor poate nărui

întreag edificiu etic pe care copilul îşi formează şi dezvoltă intreagă personalitate.

Toate eşecurile educaţionale pleacă de la încălcarea acestui principiu, ştirbind toată munca edu-

caţional ulterioară peste care optica copilului nu poate trece, el nuputând depăşi sau atribui părinţilor

nici o clemenţă în capul vreunui eşec.

De aici începe declinul, uneori irecuperabil, căci nici o altă imixiune explicativă nu va mai afla a-

supra copilului calitatea pe care o opţine anterior. Şi, din păcate, de aici copilul începe să devină au-

to didact, căutând să-şi explice totul prin capacitatea sa de înţelegere şi interpretare, renunţând la

sprijinul atât de complet-iniţial-al părinţilor. De acum încolo, capacitatea copilului rămâne unica lui ar-

mă în desăvârşirea educaţiei sale.

Este adevărat că o serie de mari pedagogi pledează în favoarea acestui lucru considerând că

prin aceasta se stimulează la copil capacitatea personificarii sale. Ei afirmă că această unică cale prin

care copilul se descătuşează de intenţia părinţilor de al transforma în “ robot capabil să înmagazineze

numai “datele” oferite ca “prescripţii” , lipsindul astfel pe copil de factorul raţional atât de raţional dez-

voltării lui ulterioare. Se pare însă că nu este deloc adevărat acest lucru şi în susţinerea acestui ade-

văr pledează însăşi primele adversităţi dintre copil şi părinţi, generate uneori prin atât de tulburătorul-

uneori- “da de ce” , prin care copilul cere explicaţia lucrului şi fenomenului prezentat la nivelul micu-

lui său univers raţional.

Există şi se cunosc o serie de exemple geniale de autodidacţi precum: Creangă, Brâncuşi, Babeş,

Pavlov, Gorki, etc, care au depăşit cadrul educaţional părintesc. Nu trebuie uitat însă că la baza ele-

mentelor educaţionale ale acestora s-a impus ca o piatră fundamentală tocmai educaţia părinţilor.

Depăsirea acestora la un moment dat a creat copilului necesitatea evadării din leagănul părin-

tesc al educaţiei spre culmi pe care aceştia din urmă nu se puteau posta.

Aceste elementen ce se “ cer” nu neagă însă elementul de bază al leagănului părintesc, ci cu

menajamente se desprind de acesta spre a-şi creea universul lor, respectiv spre factorii care fără ai

diminua pe primii, le oferă suportul real al necesitătilor lor spirituale. Acest suport, pentru unii reprezin-

tă un simplu refugiu în lumea plină de înţelepciune a poporului, sau pentru alţii însăşi viaţa. Din acest

pinct de vedere, se pare că tocmai acest element conjunctural reprezintă nivelul educaţional al copilu-

lui şi nu trebuie să negăm faptul că el se află la graniţa capacităţii sale de sinteză şi reactivitate.

Căci aici se oferă copilului drumurile orientative de viaţă în sensul concepţiei sale, dar mai ales,

aici intervine personalitatea sa de discernământ în alegerea drumului său.

Unii pedagogi susţin că acest stadiu este determinat de “temperamentul “ copilului ca şi cum “tem-

peramentul “ poate fi rupt de cadrul educaţional iniţial.

Oare un copil crescut iniţial într-un mediu de teroare poate deveni un element plin de curaj şi ini-

ţiativă? S-au, un copil crescut sub raportul unipersonal al elementului său convenţional, căruia i se

îndeplinesc toate “ifosele” , poate devenii ulterior un element social dependent normelor sociale ele-

mentare?

Binenţeles că nu, căci echilibrul său este viciat tocmai de piatra fundamentală a educaţiei

părinţilor care fii au neglijat personalitatea copilului subordonându-I, viciindu-le astfel reactivitatea, ra-

ţiunea şi-n speţă personalitatea, fie se află în postura de “ subordonaţi” ai voinţei copilului, datorită gre-

şitei aprecieri de “ supranaturali” aşa cum sunt tentaţi să vadă în copilul lor.

Pentru a avea un copil pregătit suficient şi apt pentru a păşi mai departe pe drumul educaţiei re-

prezentate de şcoală şi societate este nevoie ca exigenţa să se îmbine cu gingăşia într-un perfect a-

chilibru.

Dar asta nu înseamnă că munca educaţională a părinţilor se opreşte aici şi nici că sarcina aces-

tora încetează de-ndată ce copilul a intrat în cea de-a doua fază a educaţiei sale.

Educaţia copilului asupra sa nu trebuie să diminueze “acţiunea” educaţională a părinţilor. Din con-

tră, educaţia colectivului trebuie să facă trecerea spre o nouă fază, superioară. Acum se produce aşa-

numita “şlefuire a elementului, ce va confirma sau infirma munca educaţională a părinţilor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Climatul Educational Cultural-Familial, Factor Esential al Reusitei Scolare.doc

Alte informatii

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE ŞI PEDAGOGIE SECŢIA - PEDAGOGIE