Combaterea Violenței în Școli

I. INTRODUCERE.MOTIVAREA TEMEI

Violența în școală este o problemă căreia i s-a facut o publicitate considerabilă în multe țări : SUA , Franța , Anglia, etc. și ,din nefericire, această lista s-a completat și cu România.Numeroase posturi de televiziune prezintă diverse scene de violență petrecute în școală de la cele mai ușoare forme ale acesteia până la cele mai violente.

În acest context, apariţia diferitelor forme de violenţă în mediul şcolar pare aproape o fatalitate şi devine adesea un lucru obişnuit, cu care oamenii coexistă fără măcar a mai sesiza pericolul.Problema violenţei în şcoală poate şi trebuie să devină o temă de reflecţie pentru toşi cei implicaţi în actul educaţional.Cu atât mai mult cu cât şcoala dispune, credem ,de importante resurse pentru a concepe programe de prevenire a violenţei şi pentru a rupe cercul vicios al violenţei în mediul şcolar.

Tema acestei lucrării o reprezintă: Violenta în școlile din România. În ceea ce privește societatea din ziua de astăzi, se poate observa cu ușurință că în interiorul acesteia anumite fenomene capată amploare de la un an la altul. Printre acestea se numară și violenta, fenomen ce se manifestă din ce în ce mai mult. Copilul timpurilor moderne se pare că traiește înconjurat de exemple de acest fel, iar puterea sa de recție împotriva acestui fenomen este una destul de limitată în condițiile în care acesta nu are un fundament educațional și spiritual solid. De aceea mi-am propus sa abordez această problemă de o nedorită actualitate.

II.TEORIE SEMNIFICATIVĂ:

II.1 DEFINIȚII ALE TERMENULUI DE VIOLENȚĂ:

ERIC DEBARBIEUX specialist în problematica violenței în mediul școlar, ofera o definiție prin care surprinde ansamblul fenomenului violenței: “violența este dezorganizarea brutala sau continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, și care se traduce printr-o pierdere a intregriățtii ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forței, conștient sau inconștient, însa poate exista și violenta doar din punct de vedere al victimei, fără ca agresorul să aibă intenția de a face rău”

X. A. MICHAUD autor al unei lucrări de sinteză despre violență , crede că nu poate exista un discurs universal asupra violenței, deoarece fiecare societate se luptă cu propria sa forma de violență, conform propriilor criterii, și tratează formele violenței cu mai mult sau mai putin succes.

Pentru Florence Dardel Jaouadi , importante în definirea violenţei sunt: tipul de relaţie (abuzul de relaţie), actorul( un individ, un grup, o colectivitate) şi cauza (nesatisfacerea unei nevoi).

J.C.Chesnais, subliniază faptul că violenţa este o realitate schimbătoare, adesea insesizabilă. El identifică trei tipuri de violenţă, pe care le imaginează în trei cercuri concentrice:

- violenţa fizică este nucleul dur al violenţei; în care sunt incluse faptele cele mai grave: omorurile voluntare sau tentativele de omor, violurile, loviturile şi rănirile voluntare grave, furturile armate sau cu uz de violenţă, vătămările corporale, tălhăriile;

- violenţa economică este acea formă care afectează bunurile materiale(distrugeri, degradări de bunuri);

- violenţa morală (sau simbolică) este o construcţie intelectuală ce trimite la conceptul de autoritate, la modul în care se exercită raporturile de dominaţie.

Exista trei teorii expilcative ale comportamentului agresiv :

- agresivitatea este înascuta, poziție suțtinută de autori precum Sigmund Freud și Konard Lorenz. În viziunea lui Freud oamenii se nasc cu instinctul de a agresa și de a fi violenti.

- agresivitatea e un raspuns la frustrare.Cei care susțin această afirmație pleacă de la convingerea că agresivitatea este determinată de condițiile externe.

- agresivitatea este un comportament social învațat.Această poziție este legată , în special, de numele lui A.Bandura , care formuleaza teoria învățării sociale a agresivității. Conform acestei teorii , comportamentul agresiv se învață prin mai multe modaliățti : direct prin recompensarea sau pedespirea unor comportamente ; prin obervarea unor modele de conduita ale altora, mai ales ale adultilor.