Constructivism Social

Constructivismul social este un termen ce defineşte o vedere particulară a educaţiei. Constructivismul se înţelege ca o descriere a ceea ce fiecare receptor (cel care învaţă) experimentează, învaţă, fiind concentrat pe construirea unor artifacte într-un mediu social. Din acest punct de vedere, procesul de educare este cel mai bine realizat prin crearea de experienţe care vor fi foarte utile pentru procesul de învăţare pornind de la punctul de vedere al receptorilor (elevilor), mai degrabă decât prin expunere şi evaluarea informaţiei pe care educatorul crede că receptorii trebuie să o asimileze. Fiecare participant la un curs poate să fie de asemenea şi profesor şi elev. Un profesor în acest mediu este doar un element de influenţă şi joacă rolul unui model şi nivel de cultură, conectând cu alţii într-un mod personal care se adresează necesităţilor acestora de a învăţa, moderând discuţiile şi activităţile într-un mod care conduce studenţii către obiectivele de învăţare ale clasei.

Constructionismul susţine că învăţatul este în mod special de succes când se construieşte ceva din experienţa altora. Acesta poate fi orice, de la o propoziţie vorbită, sau un mesaj pe internet, până la lucruri mai complexe precum un tablou, o casă sau un pachet software. Constructivismul social extinde această idee de mai sus într-un grup social, construind lucruri unul pentru celălalt, creând în colaborare o mică cultură de lucruri comune ce au înţelesuri comune. Când cineva este absorbit în cadrul unei astfel de culturi, acest cineva învaţă mereu de cum să fie parte a acestei culturi, la mai multe nivele.

Constructivismul social. De la sociologia cunoaşterii la construcţia socială a realităţii.

O construcţie socială sau un construct social este o idee sau obiect ce ne apare în mod obişnuit drept natural, dar care, în realitate, este o invenţie sau un artefact al unei culturi sau societăţi particulare. Prima implicaţie a acestui fapt este aceea că constructele sociale sunt mai degrabă rezultatul alegerii şi imaginaţiei umane, decât efecte necesare ale acţiunii unor legi ale naturii sau a unora prescrise de divinitate. Anumite concepte faimoase devenite obişnuite în ştiinţele sociale descriu astfel de constructe: rasă, clasă socială, gen, moralitate sau realitatea ca întreg. Unele concepte mai puţin controversate, dar care exprimă în egală măsură constructe sociale importante sunt: limbajele, jocurile, banii, libertăţile, naţiunile, guvernele, universităţile, corporaţiile şi toate celelalte instituţii. Printre conotaţiile ideii de „construcţie socială” pot să apară aspecte precum „a fi făcut”, „accidental” sau „arbitrar”. Termenul de „construcţie socială” este parte din titlul lucrării “Construcţia socială a realităţii” publicată de Peter L. Berger şi Thomas Luckmann în 1966, o lucrare de sociologia cunoaşterii. În ciuda acestei folosiri exacte, termenul şi-a găsit o largă utilizare în ştiinţele sociale.

Filosoful şi istoricul ştiinţei Ian Hacking a subliniat faptul că sintagma are mai multe înţelesuri dar, dincolo de această diversitate semantică, ea a devenit un adevărat cod: dacă o foloseşti cu o conotaţie pozitivă, ar semnifica faptul că te consideri pe tine însuţi mai degrabă radical; dacă o foloseşti cu o încărcătură negativă, te declari raţional, rezonabil şi respectabil. Chiar dacă „construcţie socială” reprezintă astăzi o sintagmă ce ascunde multe sentimente contradictorii, cartea lui Berger şi Luckmann a influenţat ştiinţele sociale extrem de puternic. Principala lor realizare derivă din faptul că ei au reuşit să descrie cum limitele invizibile, dar puternice şi seturile de reguli ale societăţii sunt create, schimbate şi instituţionalizate şi transmise către generaţia următoare.