Diagnosticarea Activității de Evaluare Didactică Microstructurală

“Orice competenţă rămâne invizibilă. Nu evaluăm decât rezultate, ele constituind singurele urme vizibile ale acestor competenţe.”

R. F. Mager

Introducere

Pentru a stabili în ce măsură scopurile propuse şi obiectivele stabilite într-o anumită etapă au fost atinse, se cer a fi făcute, periodic, o seamă de analize şi comparaţii, de măsurări (atunci când acest lucru este posibil, ca în cazul testelor de verificare a cunştinţelor studenţilor) şi aprecieri; cu alte cuvinte, evaluarea cantitativă şi calitativă a unei activităţi sau a unui ansamblu de activităţi, precum şi a rezultatelor obţinute pe parcurs sau la sfârşitul acestora.

Întrucât problematica evaluării în domeniul învăţământului şi educaţiei este deosebit de vastă şi complexă, ne vom rezuma în lucrarea de faţă la prezentarea succintă a principalelor aspecte ale evaluării ca funcţie a conducerii învăţământului în Academia Forţeolor Terestre, la nivel microstructural.

Deşi în desfăşurarea procesului de învăţământ sunt mai mulţi factori (profesori, studenţi, conţinutul învăţământului, forme de organizare, metode de predare etc.), cei care îşi pun uneori decisiv amprenta asupra rezultatelor obţinute în activitatea instructiv-educativă sunt profesorii. Se acceptă deci ideea că aprecierea calităţii activităţii instructiv-eductive face necesară aprecierea calităţii activităţii profesorului sub multiplele ei aspecte: profesionale, pedagogice, politico-ideologice.

Abordând această problemă într-un studiu intitulat “Aprecierea cadrelor didactice”, Gilbert de Landsheere îşi pune îndreptăţit întrebarea: ce este un bun cadru didactic? Profesor bun pentru cine? Şi tot el răspunde: În mod abstract, cel mai bun cadru didactic este acela care reuşeşte să obţină de la studenţii săi rezultate de cea mai bună calitate. Ce fel de deprinderi trebuie să-şi însuşească studentul de la profesorul său? Acestea pot fi cognitive, afective sau psihomotorii, simple sau complexe, durabile sau trecătoare. Analiza, sinteza, rezolvarea problemelor, creativitatea ocupă, în ierarhia proceselor intelectuale, un loc superior memoriei.

Scopul evaluării personalului didactic este, deci, în primul rând, îmbunătăţirea calităţii predării şi implicit a pregătirii de specialitate, psihopedagogice şi metodice a fiecărui profesor din academie.

În funcţie de scop, se conturează şi obiectul evaluării personalului didactic, care poate fi mai larg (activitatea globală a profesorului) sau mai restrâns (o anumită latură a activităţii sale).

Evaluarea caracteristicilor intelectuale ale profesorului se bazează pe măsurarea cunoştinţelor, priceperilor, atitudinilor şi abilităţilor lui profesionale cu ajutorul unor teste adecvate; evaluarea calităţilor profosional-didactice – pe măsurarea calităţilor personale, sociale emoţionale şi morale asociate procesului de predare; evaluarea performanţei – pe observarea comportamentului şi procedeelor instructiv-educative folosite în sala de clasă; evaluarea studenţilor – pe măsurarea schimbărilor produse în dezvoltarea lor. Pentru a realiza o evaluare (a evaluatorilor şi a evaluării – ca proces) eficientă, trebuie concepute programe speciale. Intervine rolul specialiştilor (comisii de experţi în evaluarea funcţiei de învăţământ dintr-o instituţie).

Este necesar ca la nivelul fiecărei instituţii să se constituie anual, comisii specializate în autoevaluarea fonomenului de evaluare. Sunt necesare comparaţiile rezultatelor care se obţin (la nivelul catedrelor şi academiei) permiţând ameliorarea procesului.

Într-un asemenea act de evaluare trebuie implicaţi studenţii – fie ca cercetători şi necesar, ca subiecţi. Imaginea lor despre profesori ca evaluatori este importantă (este un “simptom”). Acelaşi lucru putem spune despre cadrele didactice – felul în care se percep ca evaluatori. De aceea am iniţializat această microinvestigaţie. Lucrarea este concepută din două părţi – una teoretică (1.1. Definirea activităţii de “diagnosticare a evaluării didactice”; 1.2. Definirea conceptelor de bază referitor la evaluarea microstructurală; 1.3. Probleme generale privind evaluarea didactică microstructurală; 1.4. Elemente de diagnosticare a activităţii de evaluare didactică microstructurală) - şi una practică (2.1. Scopul, ipoteze şi obiectivele cercetării; 2.2. Eşantionarea; 2.3. Descrierea instrumentelor de culegere a datelor; 2.4. Prelucrarea şi interpretarea datelor).

Încercarea de a construi instrumentele de culegere a datelor (chestionarele) este un exerciţiu de investigaţie. De aceea studiul nu este decât un punct de ponire, este mai mult instructiv, vine să sublinieze ideea importanţei unui astfel de studiu.

Concluziile pe care le-am format pot fi considerate repere prime într-o cercetare mai amplă.