Didactica specialității

Didactica specialitatii

l. DOMENIUL COGNITIV, ELEMENT AL PROCESULUI EDUCATIONAL IN TAXONOMIA BLOOM

Procesului de invatamant ii este caracteristica intentionalitatea,urmarirea consecventa a unei finalitati, a unui scop bine delimitat.

Prima încercare de a realiza o taxonomie a obiectivelor educaţionale a fost

făcută de un grup de specialişti sub îndrumarea lui Benjamin S. Bloom. Ei au

considerat că în elaborarea unei astfel de taxonomii trebuie ţinut cont, în primul rând,

de planurile personalităţii care se manifestă în obiectivele concrete. Preluând modul de

structurare al acestora din psihologie, ai au considerat că se pot delimita trei domenii

distincte: a) domeniul cognitiv (cunoştinţele şi aptitudinile intelectuale); b) domeniul

afectiv (sentimentele, atitudinile, valorile) şi c) domeniul psihomotor (aptitudinile

manuale, motrice şi senzoriale).

Pentru domeniul cognitiv B.S. Bloom discriminează şase mari clase

comportamentale: O primă clasă - (Knowledge) Cunoaşterea/ Cunoştinţele - cuprinde,

de fapt, informaţia ce trebuie reţinută ca atare, şi 5 clase (Intellectual Skills) –

Deprinderi intelectuale - care cuprind diferite modalităţi de a opera cu informaţia. A

nu se confunda cu ideea de knowledge sociaty, unde cunoasterea inseamna

informatie procesată. Este evident ca sunt doua intelesuri.

1. Cunoaşterea (Knowledge)

Cunoaşterea presupune evocarea/reamintirea faptelor particulare şi generale, a

metodelor şi proceselor, sau evocarea unui model, a unei structuri sau a unei categorii.

În materie de măsurare a cunoştinţelor, comportamentul evocării nu cere decât să

provoci reapariţia datelor înmagazinate în memorie.

1.1 Cunoaşterea datelor particulare

1.1.1 Cunoaşterea terminologiei

Exemplu: să cunoşti semnificaţia unei serii de sinonime.

1.1.2 Cunoaşterea faptelor particulare

Cunoaşterea datelor istorice, a evenimentelor, a persoanelor, locurilor etc.

1.2 Cunoaşterea mijloacelor care permit utilizarea datelor particulare.

1.2.1 Cunoaşterea convenţiilor

1.2.2 Cunoaşterea evoluţiei fenomenelor ce se desfăşoară în timp.

1.2.3 Cunoaşterea clasificărilor.

1.2.4 Cunoaşterea criteriilor.

Cunoaşterea criteriilor după care sunt evaluate sau verificate faptele,

principiile, opiniile ca şi comportamentul.

1.2.5 Cunoaşterea metodelor.

1.3 Cunoaşterea reprezentărilor abstracte.

1.3.1 Cunoaşterea principiilor şi legilor.

1.3.2 Cunoaşterea teoriilor.

2. Comprehensiunea (Comprehension)

Aici este vorba de nivelul cel mai elementar al înţelegerii. Această înţelegere

sau percepere individuală permite celui ce studiază să cunoască ceea ce este comunicat

fără a stabili cu necesitate o legătură între acest material şi un altul sau a-şi da seama de

toată însemnătatea sa.

2.1 Transpunerea

Exemple: Deprinderea de a exprima în limbaj curent figurile de stil: metafora,

simbolul, ironia sau hiperbola. Capacitatea de a transforma un material matematic

verbal în enunţuri simbolice şi invers.

2.2 Interpretarea

Explicarea sau rezumarea unei comunicări. Câtă vreme transpunerea este

acelaşi lucru cu exprimarea obiectivă a sensului literar al unei comunicări, interpretarea

echivalează cu prezentarea materialului, fie într-o alcătuire sau ordine diferită, fie

dintr-un punct de vedere nou.

2.3 Extrapolarea

Extinderea curentelor şi tendinţelor dincolo de limitele datelor prezentate

pentru a determina cuprinderea, consecinţele, corolarele, influenţele etc.

corespunzătoare condiţiilor descrise în comunicarea originală.

3. Aplicarea (Aplication)

Utilizarea reprezentărilor abstracte în cazuri particulare şi concrete. Aceste

reprezentări pot lua fie forma unei idei generale, a unor reguli de a acţiona conform

unui procedeu sau forma unor metode larg răspândite, fie pe aceea a unor principii,

idei, teorii pe care trebuie să ni le amintim şi să le aplicăm.

4. Analiza (Analysis)

Separarea elementelor sau părţilor constitutive ale unei comunicări în aşa fel

încât să se lămurească ierarhia relativă a ideilor şi (sau) a raporturilor dintre ideile

exprimate.

4.1 Căutarea elementelor.

Exemplu: priceperea de a distinge faptele de ipoteze.

4.2 Căutarea relaţiilor.

4.3 Căutarea principiilor de organizare

5. Sinteza (Synthesis)

Îmbinarea elementelor sau părţilor în scopul de a forma un tot. Această

operaţie constă în a aşeza şi combina fragmentele, părţile, elementele etc. în aşa fel

încât ele să formeze un plan sau o structură care înainte nu se distingea clar.

5.1 Producerea unei opere personale.

Exemplu: uşurinţa de a povesti o experienţă personală în mod interesant.

5.2 Elaborarea unui plan de acţiune.

Exemplu: abilitatea de a propune metode de verificare a ipotezelor.

5.3 Derivarea dintr-un ansamblu de relaţii abstracte.

Exemplu: capacitatea de a face descoperiri şi generalizări în matematică

6. Evaluarea (Evaluation)

Formularea judecăţilor asupra valorii materialelor şi a metodelor folosite cu un

scop precis. Judecăţi calitative sau cantitative care stabilesc până la ce nivel materialul

şi metodele corespund criteriilor. Utilizarea unei norme de apreciere. Criteriile pot fi

sau propuse de cel ce studiază, sau stabilite de el.

6.1 Criterii interne

Evaluarea exactităţii unei comunicări pe temeiuri ca rigoarea, coerenţa şi alte

criterii interne.

Exemplu: priceperea de a depista sofismele cu ocazia discuţiilor.

6.2 Criterii externe.