Educație și valori - tematizări în educația axiologică

CAPITOLUL I:EDUCATIA

Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei (stiintelor pedagogice). Datorita complexitatii profunzimii si amplitudinii sale,educatia este studiata si de alte stiinte socioumane inrudite cu pedagogia.

Conceptul pedagogic de educatie urmareste cunoasterea stiintifica,la un grad inalt de generalitate si abstractizare,a unei realitati psihosociale cu o foarte mare arie de extindere in timp si spatiu si de desfasurare complexa si contradictorie la nivel de sistem si proces.

Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational cu toate implicatiile sale asupra formarii personalitatii umane in vederea integrarii active a persoanei in viata sociala.

De-a lungul istoriei,societatea a acumulat experienta de cunoastere teoretica si practica condensata in valori materiale si spirituale ce constituie ereditatea sociala a culturii si civilizatiei.Conservarea valorilor si transmiterea lor se realizeaza prin educatie care,in aceasta ipostaza,reprezinata institutia constituirii si transmiterii ereditatii sociale a culturii si civilizatiei.Pe acest fundament de experienta condensata se actioneaza,prin educatie, pentru formele omului ca utilizator si consumator de valori,ca producator si creator de valori. Educatia este o functie esentiala si permanenta a societatii in doua ipostaze:de institutie a ereditatii sociale a culturii si civilizatiei si de instrument de actiune pentru formarea omului.

In sens social-istoric educatia este procesul de transmitere si asimilare a experientei – economice,politice,religioase,filosofice,artistice,stiintifice si tehnice – de la inaintasi la urmasi. In fazele de inceput ale societatii transmiterea experientei se realiza ocazional nesistematic si oral in comunitatile gentilicotribalica. In etapele avansate de dezvoltare a societatii, la unele popare,spre exemplu la egipteni,indieni etc.,educatia se realiza ca initiere in temple, cunoasterea fiind un act sacru.Concomitent si ulterior educatia se institutionaliza prin scoli si universitati.Indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii si civilizatiei si de modalitatile de transmitere, s-a realizat dialogul generatiilor,s-a asigurat continuitatea existentei materiale si spirituale a omenirii.

In sens social-cultural,educatia este procesul de ridicare a individului din stare de natura biologica la cea culturala. Din ins biologic cu predispozitii normale cognitive, afective, si volitive, in mediul social si prin el, individul devine o fiinta culturala,asimiland cultura si in situatii de exceptie, creand-o.Omul este,dupa Ralph Linton,natura ± educatie.

Din punct de vedere psihologic,psihogenetic,educatia este procesul de formare a omului ca personalitate in plan cognitiv,afectiv-motivational,volitiv,aptitudinal,atitudinal.Structura psihica a personalitatii se construieste pe fundamentul eredo-nativ al fiintei biologice,in cadrul relatiei educationale prin continutul cultural al experientei adultului-parinte,invatator, profesor.Educatia in acest caz este instrumentul formarii individului ca personalitate.

In sens pedagogic,educatia este fenomenul social complex privit in trei dimensiuni:

-activitate constienta a subiectului educatiei (educator) de stimulare,indrumare,formare a obiectului educatiei (educat);

-proces de formare a omului pentru integrarea activa in societate,proces de formare intelectuala, morala, profesionala,fizica,estetica;

-rezultat prin preluarea selectiva a actiunilor informationale si includerea in structuri comportamentele proprii de cunoastere si actiune.

Pentru Platon,educatia ar fi “arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta atitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele”

Aristotel,in lucrarea sa “Politica”,considera ca educatia“trebuie sa fie un obiect al supravegherii publice,iar nu particulare”.In consecinta,ea trebuie sa pregateasca viitori cetateni.Aceasta pregatire trebuia sa se fac diferentiat dupa modelul in care cele trei aspecte ale sufletului (vegetativ,animal, rational) se distribuie in randul oamenilor.

J.A.Comenins,in lucrarea sa “Didactica magna”,considera ca la nastere,natura inzestreaza copilul numai cu “semintele stiintei,ale moralitatii si religiozitatii”.Acestea nu se desavarsesc prin sine si de la sine,ele devin un bun al fiecarui om numai prin educatie.Rezulta ca,in conceptia sa,educatia este o activitate de stimulare a acestor “seminte” si implicit,de conducere a procesului de umanizare,omul “nu poate deveni om decat daca este educat”.

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea,John Locke,educatia se prezinta sub forma unei relatii interpersonale de supraveghere si interventie ce se stabileste intre “preceptor” (educator) si copil (viitor “gentlemen”).Este indispensabil ca educatorul sa cunoasca zestrea naturala a copilului pentru ca pe aceasta baza sa intervina cu modalitati adecvate pentru a-l modela in concordanta cu prototipul omului in care se impletesc trasaturi ale nobilimii si burgheziei” (un gentlemen in actiune).

Filosoful german Imanuel Kant, in reflectiile sale,aprecia ca educatia contribuie la valorificarea naturii umane in folosul societatii:“Este placut sa ne gandim ca natura omeneasca va fi mai bine dezvoltata prin educatie si ca se poate ajunge a i se da o forma care sa-i convie cu deosebire.Aceasta ne descopera perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.

Zi de zi, fiecare dintre noi suntem supusi,vrand/nevrand unui aflux informational si unui bombardament mediatic cu sau fara intentie pedagogica.Aceste influente multiple,resimtite sau nu ca fiind de tip educativ, pot actiona concomitent, succesiv sau complementar, in forme variate, in mod spontan, incidental sau avand un caracter organizat si sistematic. In pedagogie,aceasta realitate este reflectata cu ajutorul conceptului care defineste formele generale ale educatiei. Acesta se refera la principalele ipostaze prin care educatia se poate obiectiva,“pornind de la varietatea situatiilor de invatare si de la gradul diferit de intentionalitate actionala”.(Constantin Cucos)