Eficiența metodelor de cunoaștere, verificare și interpretare a rezultatelor școlare la matematică

INTRODUCERE

1. Aspecte ale modernizării învăţământului cu specific la clasele I-IV

Procesul de învăţământ întruchipează exercitarea funcţiilor (activităţilor) esenţiale oricărei unităţi şcolare - cele de predare - învăţare - evaluare (concretizate în metode, procedee folosite, forme de activitate). Predarea -învăţarea se află într-un raport de cooperare, reciprocitate, contopire într-un tot unitar, într-un singur proces care asigură în şcoală sarcinile învăţământului. Deşi relaţia dintre predare şi învăţare este una de la cauză la efect, asta nu presupune, totuşi un mers linear; predarea singură, oricât de bună ar fi ea, nu conduce în mod automat la rezultatele aşteptate; rezultatele predării sunt condiţionate de activitatea de învăţare de pusă de elevi şi alţi factori implicaţi în desfăşurarea ei.

În concepţia didacticii moderne, procesul de învăţământ încorporează şi o a treia funcţie - evaluarea. Evaluarea completează ciclul de intervenţie al învăţătorului asupra elevului. Ea vine să ghideze acţiunea învăţătorului şi elevilor, să ajute la luarea deciziilor referitoare la buna organizare a procesului de predare -învăţare, dar şi de îmbunătăţire sau ajustări cerute de mersul predării şi învăţării. Aprecierea rezultatelor elevilor presupune rapotarea la anumite criterii, între care obiectivele deţin ponderea cea mai importantă. Orice probă de evaluare este elaborată prin raportarea la obiectivele preformulate, iar rezultatele evaluăriiau influenţă atât asupra activităţii învăţătorului, cât şi a elevilor. Metodele, procedeele, conţinuturile sau practicile de evaluare trebuie să fie astfel alese de către învăţător, încât să conducă la realizarea obiectivelor propuse. Nerealizarea unui obiectiv presupune analiza retrospectivă a modului de funcţionare a activităţii instructiv -educative, pentru a introduce acele modificări sau a realiza acea reglare a sa care contribuie la creşterea eficienţei didacticii.

Evaluarea este o componentă esenţială a procesului didactic, după cum afirmă Ansubel, este „punctul final" într-o succesiune de evenimente, care cuprinde următorii „paşi" :

- stabilirea scopurilor pedagogice, prin prisma comportamentului dezirabil

al elevilor;

- proiectarea şi realizarea programului de realizare a scopurilor propuse;

- măsurarea rezultatelor aplicării progamelor.

Evaluarea rezultatelor elevilor are efecte pozitive asupra activităţii lor, îndeplinind un roi de „supraveghere" a activităţii de învăţare a elevilor, prin faptul că o direcţionează înspre conţinuturile esenţiale şi determină stilul adecvat de învăţare, o susţine motivaţional şi o stimulează prin „intrări pozitive", îi antrenează pe elevi într-o activitate susţinută. De asemenea, controlul sistematic oferă elevilor un feed-back operativ asupra performanţelor atinse şi-i ajută sa determine conştient şi obiectiv în măsura ce acestea corespund obiectivelor pedagogice stabilite. Se asigură, pe această cale, o „relaţie a elevului faţă de sine, ca subiect al acţiunii", în acest fel, efectele pozitive ale evaluării rezultatelor şcolare se reflectă în atitudinea elevilor faţă de activitatea şcolară în dezvoltarea capacităţilor şi obişnuinţei de autoevaluare prin raportarea performanţelor atinse la cele aşteptate de şcoală.

În ceea ce priveşte activitatea învăţătorului, cunoaştera nivelului atins de elevi şi a rezultatelor obţinute este necesară în fiecare etapă a procesului didactic ajutându-l pe propunător să determine punctele „forte", dar şi lacunele procesului instructiv - educativ în perspectiva obiectelor avute în vedere.

În orice clasă există cel puţin două categorii de elevi: elevi capabili de performanţe şi elevi care întâmpină dificultăţi în învăţare.

Asigurarea succesului în învăţare presupune identificarea elevilor cu dificultăţi de învăţare şi a celor cu dotare medie şi superioară şi elaborarea unor programe de instruire nonstandardizate pentru fiecare categorie de elevi, în funcţie de particularităţile lor.