Empatia în relația profesor - elev

1. Introducere

„Procesul de învățare începe când tu, profesor, înveți de la elevi, când tu situându-te în locul lui, înțelegi ce a înțeles el în felul în care a înțeles.” (G. Leroy)

Calitatea predării se definește atât prin strategia instruirii, prin metodele de predare cât și prin comportamentele și stilul de predare. În procesul instruirii elevilor, cadrele didactice trebuie să-și pună în valoare măiestria, competența profesională în scopul fixării unui cadru propice de apropiere de cei cărora urmează să le împărtășească valorile științifice. La baza acestor relații interpersonale este necesar să se afle capacitățile de înțelegere, anticipare, trăire și identificare, pentru a deschide calea unei comunicări empatice între profes și elev.

A fi empatic, înseamnă a percepe cadrul intern în referință al altuia cu toate comportamentele sale emoționale ca și cum „ai fi cealaltă persoană”. Coborârea la nivelul de gândire al elevului nu înseamnă nici regresie de vârstă din partea adultului și nici alte forme de a imita comportamentul copilului, ci o transpunere mentală în psihologia acestuia cu scopul de a-l înțelege și de a-l ajuta. În comprtamentul empatic, persoana se transpune „în pielea” partenerului fără a-și pierde propria identitate de sine. Numai măiestria pedagogică permite pendularea eficientă între empatie și detașare.

2. Ce este totuși empatia?

Conform DEX-ului empatia este o formă de instruire a realității prin indentificare afectivă. Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică (ce provoacă stări afective, sugestii), dar și o formă de cunoaștere a altcuiva, în special a eului social. Pe scurt empatia înseamnă ,,a te pune-n pielea celuilalt”, este un fapt interior, subiectiv, declanșat de procesele psihice.

Empatia nu trebuie confundată cu empiricul sau simpatia. Empiricul este bazat pe experineță și pe simțire, iar simpatia este un fenomen psihic prin care o persoană încearcă alinarea unei anumite stări de disconfort a interlocutorului, sau lucruri și persoane care inspiră un aspect plăcut, atrăgător, agreabil.

3. Cum se manifestă empatia?

Empatia se manifestă prin indicatorii motorii, tensiunea musculară, reacțiile posturale, reacția cutano-galvanică, reflexul condiționat vascular. Spre exemplu, doi subiecți; unul este pus după un panou, iar celuilalt i se pune în mână un cub de gheață și se verbalizează acest lucru. Se observă prin reacția vasculară că primului subiect căruia nu i s-a pus gheață în mână are aceeași reacție ca cel de-al doilea. Diferența este că al doilea are acea reacție din punct de vedere verbal și fizic, iar primul nu (doar aude indicațiile transmise celuilalt). Empatia are trei laturi: cea afectivă, predictivă (subiectul înțelege ceea ce simte cealaltă persoană) și motivațional-acțională (capacitatea de a înțelege ce simte celălălt și cum reacționează).

4. Comunicarea empatică și relația profesor - elev

În viziunea pedagogie moderne, relația profesor - elev este concepută ca o relație de mare complexitate, care implică un dialog permanent între cei doi factori, educat și educator, o comunicare reciprocă, angajând toate laturile personalității acestora. Astfel, profesorul, pentru a-și realiza rolul său de a organiza și a stabili stategia acțiunii educaționale, de a media accesul la informații, de a se armoniza cu sistemul de decodaj al elevului, de a urmari sistematic achizițiile comportamentale și de a evalua randamentul școlar, trebuie să cunoască psihologia elevului și să se transpună în psihologia acestuia. Prin aceasta, profesorul trebuie să urmărească schimbarea lcului și rlului elevului în actul educațional, să stimuleze activitatea și angajarea lui în procesul propriei sale formări. Dialogul deschis între profesor - elev trebuie sa solicite spontaneitatea în receptivitatea acestora, să dezvolte gândirea divergentă, spiritul de învestigare, curiozitate științifică și creativitatea în rezolvarea problemelor.