Facultatea de Geografie - Universitatea București

Universitatea din Bucuresti a fost înfiintata prin decretul emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la data de 4/16 iulie 1864, care reunea într-o singura institutie cele trei facultati preexistente : Facultatea de Drept, Facultatea de Litere si Filosofie si Facultatea de Stiinte; aceasta hotarâre domneasca marcând, de fapt, ridicarea pe o noua treapta a învatamântului de nivel superior ce functiona în Bucuresti înca din 1694, sub titulatura de Academia Domneasca de la Sfâtul Sava (denumita apoi Colegiul de la Sfântul Sava).

Prin crearea, mai întâi a Universitatii din Bucuresti (1864), iar apoi a Academiei Române (1866) si a Societatii Române Regale de Geografie (1875), s-au pus, practic, bazele institutionale ale cercetarii si învatamântului superior geografic din tara noastra, cu atât mai mult cu cât, prin aplicarea reformei lui Spiru Haret (1898) în sistemul educatiei nationale, se impunea cu stringenta necesitatea pregatirii de profesori de Geografie pentru învatamântul scolar, unde aceasta disciplina dobândise deja un rol important.

Ca urmare, ideea înfiintarii unei catedre de geografie la Universitatea din Bucuresti, prima de acest gen din tara, a constituit principala tema a discutiilor din cadrul Societatii Române Regale de Geografie, înca din anul 1898, si s-a concretizat prin cererea pe care conducerea acestei institutii a adresat-o în acest sens, Ministerului Instructiunii Publice, în 18 martie 1899, avându-se în vedere nu numai evolutiile din domeniul cunoasterii geografice la nivel national, ci si succesele deosebite pe care bursierul Societatii, Simion Mehedinti-absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie, le-a avut în timpul pregatirii sale la Universitatea din Leipzig (Germania), sub îndrumarea ilustrilor geografi: Ferdinand Richtofen si Friederich Ratzel, între 1893 si 1899.

Solicitarea Societatii Române Regale de Geografie privind înfiintarea primei catedre de Geografie la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti, sustinuta de ilustrul gânditor si critic literar Titu Maiorescu, este aprobata de Ministerul Instructiunii Publice în aprilie 1899, iar prin adresa cu nr. 5101 din 19 mai 1900, acesta îl numeste pe Simion Mehedinti (1869-1962) ca suplinitor la noua catedra.

Cursul inaugural a fost sustinut de catre cel care avea sa devina întemeietorul geografiei românesti moderne, la 3 noiembrie 1900, în sala IV din vechiul local al Universitatii din Bucuresti; prelegerea sa „Obiectul si definitiunea geografiei” marcând nu numai debutul învatamântului superior geografic din tara noastra, ci si fundamentul cursului de Introducere în Geografie al Catedrei de Geografie Generala, amplu dezvoltat ulterior în lucrarea „Terra”, publicata în 1931.

Înca din primii ani de activitate, Simion Mehedinti elaboreaza si sustine prelegeri despre fiecare component al mediului geografic, insistând asupra relatiilor unitare care se stabilesc între aceste componente, pe de o parte, si între mediul natural si antropic, pe de alta parte; aceasta idee stând, de altfel, la baza cursului de Antropogeografie, inaugurat în 1902.

Pe lânga prelegerile universitare, Simion Mehedinti a initiat si alte forme de activitate, destinate promovarii geografiei: „Seminarul de Geografie” si „colocviile anuale ale studentilor geografi”, pe de o parte, si „congresele anuale ale profesorilor de geografie din învatamântul preuniversitar”, pe de alta parte.

Seminarul de Geografie poate fi considerat, alaturi de Catedra de Geografie, al doilea cadru important de formare si dezvoltare a cercetarii si cunoasterii geografice, printre cei mai activi membri ai sai numarându-se câtiva apropiati colaboratori ai prof. Simion Mehedinti, precum C. Bratescu, G. Vâlsan, N. Gheorghiu, V. Merutiu.

Din initiativa aceluiasi Simion Mehedinti, a aparut, sub egida Catedrei de Geografie a Universitatii din Bucuresti, prima revista stiintifica de geografie din România: „Anuarul de Geografie si Antropogeografie” (1909-1915). Alaturi de Buletinul Societatii Române Regale de Geografie, acesta a contribuit substantial la îmbogatirea fondului de informatie din acest domeniu, în special prin studiile si lucrarile deosebit de valoroase ale unor tineri geografi aflati în plina perioada de afirmare: G. Vâlsan, C. Bratescu, N. Orghidan, V. Merutiu.