Formarea priceperilor și deprinderilor practice în învățământul preșcolar

ARGUMENT PSIHOPEDAGOGIC

Vârsta preşcolară este fără îndoială temelia educativă a întregii vieţi . Datorită vârstei mici educaţia capătă la preşcolari un character specific . Asigurarea succesului la învăţătură al copiilor în funcţie de potenţialul lor biologic şi psihic , pe de o parte şi depăşirea aşecului pe de altă parte , se prezintă ca obiective educaţionale de mare complexitate la etapa actual de dezvoltare a teoriei şi practicii pedagogice .

Eficienţa preşcolarului mare depinde nu numai de asimilare a cunoştinţelor , priceperilor şi deprinderilor , dar şi de anumite trăsături de personalitate .

Deci se poate spune că învăţarea antrenează întreg psihicul şi are un rol generativ formativ şi constructiv faţă de acesta .

În cadrul învăţării se remarcă preponderenţa succesivă a proceselor psihice , primei modalităţi de cunoaştere îi corespunde cunoaşterea dată de senzaţii şi percepţii , celei de-a doua modalităţi îi corespunde cunoaşterea dată de reprezentări şi imaginaţie , apoi într-o ultimă fază , este implicat procesul superior al gândirii , al abstractizării .

De la vârsta preşcolară vom dezvolta şi forma priceperi practice , de redare corectă şi de a aplica corect ceva ce am învăţat în procesul instructiv- educativ .

Activităţile de formare a priceperilor şi deprinderilor practice contribuie la dezvoltarea psihică a copilului .

Organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi oferă variate posibilităţi pentru dezvoltarea atenţiei . Copiii trebuie să-şi concentreze atenţia asupra tehnicilor expuse de educatoare pentru a-l analiza , asupra explicaţiilor date şi asupra demonstraţiilor făcute de ea . Activităţile de formare a deprinderilor practice dezvoltă şi imaginaţia . Învăţându-i să combine deprinderile învăţate pentru a compune teme diferite , ele dau copiilor posibilitatea de a-şi exteriorize gândurile lor prin imagine . Învăţându-i să-şi termine lucrul început ,deci să-şi atingă scopul propus , chiar dacă pentru aceasta el trebuie să depună efort îndelungat, copilul îşi dezvoltă răbdarea şi perseverenţa . La aceasta se adaugă şi mulţumirea pe care el o simte în timpul lucrului , căci este ştiut faptul că la această vârstă acţiunea are un rol important în viaţa copilului şi îi procură cele mai mari satisfacţii .

La grupa pregătitoare , copiii pot să gândească şi să se exprime liber , ei cunosc tehnicile deprinderilor practice , iar acest tip de activitate contribuie şi la dezvoltarea limbajului ca proces psihic în cele două component ale sale : calitativ şi cantitativ . Cantitativ, prin îmbogăţirea vocabularului cu termeni noi specifici sferei tehnologice şi integrarea noilor cuvinte în vocabularul activ al copiilor ( de exemplu : tăiere , rupere , mototolire , şnuruire etc. ). Sub aspect calitativ , activitatea de formare a deprinderilor practice influenţează limbajul prin însuşi actul de exersare a vorbirii în diferite moment ale activităţii . Limbajul specific mai este pus în evidenţă în momentul motivării sau al evaluării temei respective .

Prin însuşirea modalităţilor de exprimare , alături de celelalte modalităţi , copilul se exprimă creativ , se conturează personalitatea sa .

Lucrarea de faţă constituie o încercare de integrare a datelor din literature de specialitate , privind formarea priceperilor şi a deprinderilor practice la preşcolari şi totodată o prezentare a modestei mele experienţe metodologice în acest domeniu .

Capitolul I

Formarea priceperilor şi deprinderilor practice –

obiectiv al procesului de învăţământ

I. 1. Delimitări conceptuale

I. 2. Fenomene psihice implicate în formarea priceperilor şi deprinderilor practice

2 .1. Temperamentul

2 .2. Caracterul

2 .3. Aptitudinile

2 .4. Procese psihice cognitive ( percepţia , reprezentarea , imaginaţia )

2 .5. Limbajul

2 .6. Voinţa

2 .7. Afectivitatea

I.1. Delimitări conceptuale

Caracteristicile generale ale procesului de învăţământ sunt evidente la nivelul corelaţiei existente între subiectul educaţiei (cadrul didactic) şi obiectul educaţiei (preşcolarul).

Ca primă etapă a sistemului de învăţământ , grădiniţa de copii , are o importanţă deosebită în formarea personalităţii tinerei generaţii deoarece , vârsta copiilor , de care se ocupă este cea a maximei plasticităţi şi receptivităţi , a deschiderii largi spre lume , a curiozităţii nemărginite , a motivaţiei maxime de a cunoaşte tot ce există în jur .

În cadrul dezvoltării psihice şi al personalităţii preşcolarului , învăţarea ocupă un loc central datorită faptului că prin învăţare individul dobândeşte noi comportamente . Începând cu priceperile şi deprinderile şi terminând cu cunoştinţele şi operaţiile intelectuale , toate se dobândesc prin activitatea de învăţare .

Priceperile - capacităţi psihofizice constau în aplicarea în practică , în mod conştient şi activ , a cunoştinţelor dobândite .

Priceperile se formează prin exerciţii repetate şi îndelungate , ele având o valoare mai mare atunci când se sprijină pe cunoştinţe bine asimilate . O pricepere se poate forma dacă copilul ştie înainte de toate ce trebuie să facă , ce fel de rezultate trebuie să obţină, de aceea el trebuie să cunoască procedeele corecte care duc la rezultatele scontate . Un preşcolar , de exemplu , stăpâneşte bine conţinutul unei poveşti , dar pus în situaţia de a povesti , nu dovedeşte suficientă pricepere . Explicaţia poate fi găsită în lipsa exerciţiului anterior , în rigiditatea gândirii sale , în absenţa motivaţiei de a povesti altora , etc.(Pedagogie Preşcolară , clasa a IX a , pag. 32)

Priceperile presupun întotdeauna activitate practică[ , exerciţii care apoi se transformă treptat în deprindere .

Priceperea poate fi dobândită pe diferite căi : prin imitarea modelelor sau a exemplelor care se întipăresc adânc , pe calea încercărilor şi a exerciţiilor ,însă totdeauna priceperea necesită o anumită activitate practică( Psihologia Copilului şi Psihologia Pedagogică , prof. N.D. Levitov , pag. 174 ).

Deprinderile sunt component automatizate ale activităţii . Prin deprinderi se înţelege priceperea, consolidată prin exerciţiu , de a executa diferite acţiuni . Numeroase deprinderi şi obişnuinţe se formează în procesul convieţuirii sociale şi al cunoaşterii empirice. În activitatea de învăţare însă un

Anumite deăprinderi şi obişnuinţe fac obiectul instruirii sistematice .Un loc aparte îl ocupă în grădiniţa de copii preocuparea educatoarei de a-i familiariza pe copii cu pronunţia corectă a fenomenelor , a cuvintelor , cu folosirea atentă a cuvintelor în spiritual limbii vorbite , al limbii literare . De asemenea , o preocupare atentă a educatoarei este şi aceea de a-i obişnui pe copii cu mânuirea corectă a creionului , în vederea însuşirii , mai târziu în clasa I , a scrierii . Fără îndoială deprinderile de acest fel se realizează în timp , prin exerciţii-joc şi prin jocuri cu reguli , prin activităţi deosebit de variate