Identitatea profesională a cadrelor didactice - observare

Metoda observatiei

Observatia ca metoda de cercetare consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportametale ale individului (sau ale grupului) ca si a contextului situational al comportamentului.

Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare nu numai ale psihologiei, ci si ale altor stiinte.

Cuvantul “observatie”, arata Claude Bernard,semnifica constatarea exacta a unui fapt cu ajutorul unor mijloace de investigatie si apoi studierea aprofundata a acestei constatari.

Observatorul este un fotograf al faptului iar observatia sa trebuie sa redea exact natura faptului.

Desi vazul este,desigur,elementul central al procesului observational, observatia ca mecanism psihologic este o activitate complexa, plurisenzoriala, fiind insotita automat de procesarea informatiilor la nivel abstract (prin rationamente si interpretari implicite). In functie de anumite criterii, observatiile pot fi de mai multe tipuri; ele se pot realiza intr-un cadru social de catre orice tip de persoana. In acest mod se efectueaza observatia spontana. Ea are loc fara o intentie specifica in cadrul vietii sociale practice. O alta categorie din cadrul observatiilor realizate in cadrul vietii sociale practice este observatia intentionata nesistematizata. Aceasta se efectueaza cu scopul de a intelege un fenomen sau o situatie, fara un studiu aprofundat. Aici pot fi incluse observatiile oamenilor obisnuiti, cum ar fi: ”observa cum e pe acolo” cat si observatiile unor profesionisti (reporteri, ziaristi etc) care in general recurg la o documentare “la fata locului”.

Cand procesul observarii se realizeaza cu scopul expres de a culege date cu caracter stiintific, cu mijloace specifice si de catre persoane cu pregatire speciala, ea se numeste stiintifica sau sistematica.

Intre observatia spontana si cea stiintifica exista diferente de esenta, dar primele doua nu trebuie bagatelizate cu prea mare usurinta, si aceasta nu numai din motivul ca ele constituie piesa de baza a deciziilor si activitatilor in viata mondena, ci si pentru ca sunt un potential rezervor de idei, sugestii ale cercetarii sistematice.

In cadrul observarii de tip stiintific, se reliefeaza doua mari tipuri: observatia structurata (cantitativa) si observatia nestructurata (calitativa), care indeobste este cea participativa.

Prima presupune o grila de categorii comportamentale dinainte stabilita, actul observational constand in clasarea in respectivele categorii a materialului empiric vizat. In formule mai pretentioase, observatia de tip cantitativ lucreaza cu scheme de variabile, urmarind testarea acestora in conditii de viata reala si nu de laborator, ca fenomen provocat.

Observatia participativa, de tip calitativ, semnifica studierea „din interior” a unei comunitati, prin participarea pe o perioada mai lunga de timp-la activitatile ei, fara a avea o schema prestabilita de categorii sau ipoteze specifice, aceasta urmand a fi elaborata pe parcursul cercetarii sau la sfarsitul acesteia, tintind spre descrieri si explicatii cat mai complexe si integrale.

Indiferent de tipul observatiei, in precadere in cazul celei calitative, observatia are urmatoarele caracteristici relevante:

-prin ea se inregistreaza comportamentul efectiv al oamenilor

-comportamentul indivizilor este studiat in context natural, adica este surprinsa multitudinea de factori ce determina si conditioneaza actiunile si interactiunile umane

-fiind , de regula, nonobstructiva (nu provoaca raspunsuri), si in general, de lunga durata, observatia priveste actiunile si interactiunile firesti, comportamentul obisnuit al subiectilor, tipic pentru viata cotidiana si nu artificializata de experiment (sau interviu si ancheta).