Importanta Abordarii Noilor Educatii in Curricula din AFT

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Importanta Abordarii Noilor Educatii in Curricula din AFT.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 62 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Bumbuc, Stefania

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I 6
„NOILE EDUCAŢII” - CONŢINUTURI SPECIFICE ÎNVAŢǍMÂNTULUI CONTEMPORAN 6
1.1. Educaţia şi problemele lumii contemporane 6
1.2. Delimitări şi precizări conceptuale legate de problematica „noilor educaţii” 15
1.3. Conţinuturi specifice „noilor educaţii” 18
1.4. Abordarea „noilor educaţii” din perspectivă curriculară 25
1.5. Modalitǎţi de inserare a „noilor educaţii” în curriculumul academic 30
CAPITOLUL 2 35
ASPECTE ALE FORMĂRII OFIŢERULUI PROFESIONIST CONTEMPORAN 35
2.1. Competenţe specifice ofiţerului profesionist 35
2.2. Caracteristici actuale ale activitǎţii profesionale a ofiţerilor 39
2.2.1. Mediul militar ca realitate psihosocială 39
2.2.2. Particularităţi psihologice individuale şi de grup ale ofiţerului 40
2.2.3. Fundamente ale profilului social al viitorului absolvent 42
2.3. Relaţia dintre conţinutul „noilor educaţii” şi competenţele ofiţerului profesionist 46
CAPITOLUL III 50
Studierea importanţei acordată noilor educaţii în cadrul curriculei din AFT 50
3.1. Ipoteza şi obiectivele cercetării 50
3.2. Metode de colectare a datelor 50
3.2.1. Analiza documentelor curriculare 51
3.2.2. Interviul 51
3.3. Prezentarea şi interpretarea rezultatelor 52
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI 58
BIBLIOGRAFIE 60
ANEXE 62

Extras din document

INTRODUCERE

O educaţie de calitate este axată nu numai pe adaptarea la imperativele actuale, ci, ea trebuie să fie orientată spre viitor având un caracter anticipativ.

În condiţiile actuale educaţia autentică este orientată spre rezolvarea unor situaţii virtuale spre un posibil, anticipat de tendinţele de evoluţie ale societăţii moderne şi post-moderne, bazată pe cunoaştere, pe informatizare. Ca urmare, politica informaţională trebuie înţeleasă ca arta de a face posibilă necesarul. Educaţia, ca teorie şi practică, nu poate rămâne în limitele realităţii imediate, ale prezentului condiţionat de diferitele imperative sau conjuncturi. Pentru a-şi îndeplini misiunea sa esenţială, educaţia trebuie să se lanseze în prospectarea viitorului, în adoptarea unei viziuni inter şi pluridisciplinară în proiectarea unor strategii şi modele, având în vedere schimbările profunde şi accelerate din lumea contemporană.

Având în vedere cele afirmate anterior trebuie subliniat că în prezent conţinutul învăţământului tradiţional se află în imposibilitatea de a acoperi într-o manieră exhaustivă problematica cu care se confruntă lumea contemporană şi cu acele aspecte care se va confruntă în viitor.

Astfel, devine evident faptul că sistemul educaţional trebuie conceput în aşa fel încât să faciliteze introducerea în conţinuturile diferitelor discipline studiate a noilor conţinuturi deoarece sunt elaborate în conformitate cu direcţiile de evoluţie ale socialului, politicului, economicului, facilitează manifestarea “noilor educaţii”.

De asemenea, considerăm că problematica “noilor educaţii” are profund caracter de noutate care vine în întâmpinarea necesităţilor, pe care conţinuturile educaţiei tradiţionale nu le poate satisface precum şi a necesităţilor care se datorează transformărilor domeniilor în care activează viitorul ofiţer.

Importanţa abordării acestei teme este relevată nu numai de caracterul de noutate absolută a informaţiei studiate cu privire la acest domeniu, ci şi de importanţa şi complexitatea problematicii “noilor educaţii” în ansamblul procesului de formare a viitorului ofiţer.

CAPITOLUL I

„NOILE EDUCAŢII” - CONŢINUTURI SPECIFICE ÎNVAŢǍMÂNTULUI CONTEMPORAN

1.1. Educaţia şi problemele lumii contemporane

,,Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”- spunea Kant, prin urmare omul nu se naşte om, ci ,,tot ceea ce constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic nu trece în organismul noului născut” fără educaţie.

Menirea educaţiei este aceea ,,de a înălţa pe culmi mai nobile de viaţă omul, comunitatea etnică şi umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”.

Educaţia este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind pe parcursul evoluţiei sale modificări esenţiale. De la acţiunea empirică de pregătire a tinerei generaţii pentru viaţa socială educaţia a parcurs un drum lung devenind o adevărată ştiinţă cu statut propriu.

Din punct de vedere etimologic, termenul educaţie poate fi dedus din latinescul educo-educare („a alimenta", „a îngriji", „a creşte" - plante sau animale). Cu înţelesuri similare întâlnim, la francezi, în secolul al XVI-lea, termenul education, din care va deriva şi cel românesc educaţie. Termenul mai poate fi dedus şi din latinescul educo--educere, care înseamnă „a duce", „a conduce", „a scoate". Se pare că ambele traiecte etimologice sunt corecte, iar ramificaţiile semantice - de altfel, destul de apropiate - concură la o decantare semiotică destul de precisă. Cât priveşte determinarea realităţii acoperite de termenul în discuţie şi a conţinutului noţional, apar multiple puncte de vedere, întrucât mulţi pedagogi vor înţelege educaţia în mod diferenţiat. Vom exemplifica printr-o serie de definiţii în care se încearcă surprinderea esenţei fenomenului educaţional:

- A educa înseamnă a cultiva curăţenia sufletească şi buna-cuviinţă a copiilor şi tinerilor, a-l creşte pe copil moral şi în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa, a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare.

- Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil.

- Educaţia este activitatea conştientă de a-l influenţa pe om printr-o triplă acţiune: de îngrijire, de îndrumare şi de cultivare în direcţia creării valorilor culturale şi a sensibilizării individului faţă de acestea.

Se poate observa că în unele definiţii sunt luate în considerare fie scopul educaţiei, fie natura procesului, fie conţinutul educaţiei, fie laturile sau funcţiile actului educativ. Definirea educaţiei se poate realiza din unghiuri diferite de vedere. Ioan Cerghit (1988, p. 13-16) identifică următoarele posibile perspective de înţelegere a acesteia:

a. educaţia ca proces (acţiunea de transformare în sens pozitiv şi pe termen lung afiinţei umane, în perspectiva unor finalităţi explicit formulate);

b. educaţia ca acţiune de conducere (dirijarea evoluţiei individului spre stadiul depersoană formată, autonomă şi responsabilă);

c. educaţia ca acţiune socială (activitatea planificată ce se desfăşoară pe baza unuiproiect social, care comportă un model de personalitate);

d. educaţia ca interrelaţie umană (efort comun şi conştient între cei doi actori -educatorul şi educatul);

Fisiere in arhiva (1):

  • Importanta Abordarii Noilor Educatii in Curricula din AFT.doc