Învățarea școlară - Teorii ale învățării, tipuri și forme ale învățării școlare

Rezumat

În lucrarea de față vom aborda subiectul învațării școlare, o temă centrală a domeniului psihologiei educației.Vor fi analizate teorii și concept ale învățării,învățarea școlară,dar și alte aspect legate de această temă.Învățarea este privita în psihologia educației din două perspective,ca process și ca produs.Totodată învățarea este influențată de două tipuri de condiții,unele intene,propria individului,iar altele externe,independente acestuia.O importanță deosebită pentu învățarea școlară o reprezintă învățarea conștientă,incluzând aici toate fomele acesteia,de la învățarea perceptive până la cea afectivă.

Cuvinte cheie:modelare,dezvoltare,adaptare,acumulare

Introducere

Învățarea școlară poate fi definite ca o transformare de comportament,o acumulare de noi cunoștințe,deprinderi și aptitudii,în cadrul unui sistem de învățământ,sistem ce dirijeaza și coordonează individul într-un cadru organizat spre noi asimilări utile pentru o cât mai bună adaptare și integrare a acestuia în societate.Plasănd învățarea în contextual procesului de instruire,psihologia educației ne oferă și un sens restrîns al acestui concept,învățarea ce se desfășoară într-un sistem instituționalizat,fiind definite ca învățare școlară.Acest tip de învățare este formata dominantă de activitate în perioada școlarității obligatorii,iar pentru cei ce continuă cu forme ale învățământului de profesionalizare,învățarea rămâne activitatea dominant până la vârste mai înaintate.Fiind organizată gradual și diferențiat pe cicluri și profiluri,cu finalități precise pentru fiecare ciclu,rezultatul învățării școlare trebuie privit sub două aspecte:unul informativ,care constă în însușirea unui conținut informațional util,a unor scheme de acțiune și a unor algoritmi intelectuali,iar altul formativ,care se exprimă în formarea și transformarea aparatului cognitiv al elevului,în formarea și dezvoltarea personalității.În actualul context al exploziei informationale,a abundenței canalelor de comunicare și informarea,organizarea învățării școlare nu se referă strict la niște conținuturi de transmis și însușit,cât mai ales la procedee și modalități de orientare și dobândire independentă a cunoștințelor.Învățarea nu trebuie să ducă la simple acumulări de informații,ci l formarea unor capacități de orientare,gândire și creativitate,la flexibilizarea structurilor cognitive și atitudinale pentru a permite o cât mai bună adaptare la schimburile rapide ale mediului social.Învățarea școlară,ca formă particularăa activității generale umane,reprezintă o importanță specială pentru dezvoltarea psihică a elevului.La rândul ei,dezvoltarea psihică condiționează și face posibilă învățarea.De aceea,dezvoltarea psihică este un proces fundamental implicat în fenomenul învățării,însoțind traseul pe care elevul îl parcurge de la intrarea în școală,până spre anii studenției.

Conceptul învățării

Conceptul de învățare poate fi definit în numeroase moduri,cateva dintre acestea fiind:

“muncă intelectuală și fizică desfășurată în mod sistematic de către elevi și alți oameni, în vederea însușirii conținutului ideatic și formării abilităților necesare formarii continue a personalității”.

“Proces evolutiv, constând în dobândirea (receptarea, stocarea, valorificarea internă) de către ființa vie, într-o manieră activă, explorativă a experienței proprii de viață și, pe aceată bază, în modificarea selectivă și sistematică a conduitei, în ameliorarea și perfecționarea controlată și continuă sub influența acțiunilor variabile ale mediului ambiant” (P. Golu)

Dobandirea de catre o vietate a unei forme de comportament sau modificarea celor existente; acest tip de invatamant este specific vietatilor si ne prezinta un proces evolutiv, din perspectiva animalelor, acest invatamant se realizeaza prin reflexe conditionat dar si prin incercari si erori.

“Proces de achiziție mnezică, de asimilare activă și interactivă de informații, de formare de operații intelectuale, de strategii cognitive, de abilități (priceperi și deprinderi) intelectuale și practice/motorii, de atitudini” (M. Ionescu)

Invatamantul specific uman - insușirea experienșei sociale de către un individ. Omul fiind o ființa socială, stabilește relația de comunicare cu semenii săi, dobândind limba, limbaj, procese specifice, raționamente, scheme operaționale. Omul învață pentru satisfacerea nevoilor sale sociale si pentru a raspunde trebuințelor sociale. Elementele experienței sunt insușite activ (se implică) și selectiv (nu preia totul din experiența socială)

Caracteristicile învațării umane sunt :

a) caracter conștient, adica intenționat; ține de diferite motivări

b) caracter rațional - se bazează pe procesele psihice superioare cu precădere-gandirea

c) caracter activ - omul se implică

d) caracter selectiv - preia numai ce ține de o nouă adaptare

e) control si autocontrol