Managementul organizației școlare

1. Factorii schimbării în şcoală

În cadrul societatii, învatamântul se constituie ca un subsistem particular care se supune în ultima instanta legilor de functionare si de dezvoltare ale sistemului global. Ca atare,

problematica unitatii de învatamânt si a culturii sale organizationale trebuie plasata în

contextul problematicii generale a societatii în care unitatea scolara exista si functioneaza. În acest context, ca efect al succesiunii momentelor istorice, sistemul de învatamânt actual si, în particular, cultura organizationala a unitatilor sale scolare cumuleaza tendinte "grele", elemente latente, factori de schimbare care actioneaza simultan. În mod firesc acest cumul de elemente mai mult sau mai putin contradictorii se regaseste în forme extrem de nuantate în cultura organizationala a scolii românesti.

În cadrul acestei culturii organizationale, enumeram:

- influenta totalitarismul - care îsi perpetueaza prezenta prin perceptii, mentalitati, atitudini,

comportamente - regasita la nivelul actorilor scolii;

- existenta în stare latenta si cu potential de actualizare a elementelor culturale traditionale

care si-au pierdut influenta sau care au fost devalorizate în cursul regimului dictatorial;

-aparitia - în deceniul de "tranzitie" - a unor factori culturali inediti ca efect al contextului social specific si al deschiderii catre exterior.

În ciuda strategiei de reforma aplicate în cursul ultimei decade, mentinerea unor vechi elemente structurale ca si perpetuarea mentalitatilor anacronice îsi pun înca amprenta asupra culturii organizationale a unitatilor de învatamânt, generând perpetuarea vechilor mentalitati la nivelul actorilor scolii, limitând pregatirea elevilor pentru autonomie, creativitate, responsabilitate, totul desfasurându-se într-un cerc vicios. Cantonarea unitatilor scolare si respectiv, a culturilor lor organizationale pe coordonate anacronice va limita capacitatea scolii de a produce o oferta educationala adecvata unei

societati democratice si economiei de piata, actionând ca factor de blocaj în calea schimbarii, dezvoltarii, cresterii organizatiei scolare, generând consecinte negative în aria dezvoltarii copiilor, tinerilor si adolescentilor cuprinsi în unitatile de învatamânt. Din aceasta perspectiva este necesar ca în cadrul reformei educationale sa fie promovate noi elemente de cultura organizationala având drept finalitate formarea elevilor scolii în spiritul valorilor globale, autonomiei personale, raportarii creative si flexibile la grupuri si organizatii ale societatii. Pentru a putea raspunde dezideratelor care tin de dezvoltarea personala si de integrarea sociala a segmentului tânar, scoala trebuie sa construiasca o cultura organizationala care va include în conditiile unui echilibru specific, principii si valori ale: educatiei pentru viitor, educatiei permanente, educatiei pentru autogestiune, parteneriatului educational, calitatii si excelentei în conditii de schimbare.

2. Modelul parteneriatului educational

În cadrul unei societati care îsi propune sa se situeze în mod autentic pe coordonatele

schimbarii, dezvoltarii, cresterii continue, parteneriatul si, în particular, parteneriatul

educational se constituie ca o conditie sine qua non. Ca parte a unei culturi sociale

democratice, cultura organizationala a scolii trebuie sa îsi asume, cu prioritate, elemente

specifice parteneriatului educational. Pentru ca acest aceasta cultura a parteneriatului sa devina o realitate, sunt imperios necesare:

-elaborarea unor strategii coerente si pe termen lung în domeniul parteneriatului;

- precizarea axului valoric care trebuie sa directioneze eforturile partenerilor;

- stabilirea directiilor prioritare care sa uneasca eforturile partenerilor;

- precizarea rolului asumat de diferitele institutii si categorii în cadrul parteneriatului;

- transformarea parteneriatului educational într-un principiu fundamental al oricarui demers reformator în educatie.

Date fiind complexitatea si gradul de dificultate a problemelor cu care scoala româneasca se confrunta, cât si impactul inerent al educatiei scolare asupra întregului sistem social,

solutionarea dificultatilor prezente reclama colaborarea, cooperarea, parteneriatul unor

categorii extrem de largi:

- întregul personal angajat în sistemul de învatamânt;

- toate segmentele de elevi cuprinsi în institutia scolara;

- parintii si sustinatorii legali ai elevilor;

- organizatiile guvernamentale centrale si locale;

- organizatiile cu caracter nonguvernamental;

- reprezentantii cultelor religioase,

- agentii economici si reprezentantii lumii economico-financiare;

- structurile de tip sindical;

- autoritatile centrale si locale.

Alaturi de motivele mai sus mentionate, pentru aceste relatii de parteneriat pledeaza, în egala masura:

- principiile descentralizarii care impun implicarea unei varietati de factori sociali în

sustinerea educatiei;

- principiile educatiei permanente care pot fi traduse în realitate doar în conditiile unei

democratizari reale a învatamântului;

- necesitatea racordarii permanente a scolii la realitate si la schimbarile intervenite la nivel economic si social;

- exigentele legate de orientarea copiilor, tinerilor, adolescentilor într-un univers

informational dinamic, diversificat si uneori contradictoriu.

Pornind de la aceste exigente, asumarea si practicarea efectiva a parteneriatului educational trebuie sa se constituie pe baza unui consens axiologic al tuturor categoriilor interesate în dezvoltarea educatiei si, în particular în sustinerea unitatilor de învatamânt - concretizat prin constituirea unor retele parteneriale care includ reprezentantii diferitelor categorii si institutii ale comunitatii. Coeziunea si eficienta unui astfel de sturucturi orientate catre realizarea parteneriatului educational sunt conditionate de asumarea si promovarea unor valori comune la nivelul tuturor partenerilor implicati. Dintre acestea, semnificative ni se par:

- asigurarea egalitatii sanselor în educatie;

- revigorarea spiritului civic si a mentalitatilor comunitare;

- promovarea dialogului, transparentei si a comunicarii deschise;

- încurajarea initiativei si a participarii;

- dezvoltarea cooperarii si a colaborarii;

- încurajarea (auto)disciplinei si a responsabilitatii;

- armonizarea specificitatii cu exigentele sociale de ordin general.