Măsuri de Prevenire a Abandonului Școlar

1. Introducere - Abandonul şcolar în Romania, ţară membră a Uniunii Europene

Am abordat această temă deoarece abandonul şcolar a devenit în ultimii ani un subiect controversat în România, cu atât mai mult cu cât de doi ani este membră a Uniunii Europene. Acesta constituie astăzi un fenomen întalnit în toate sistemele de învăţământ, şi este o problemă atât de ordin administrativ şi social, dar mai ales de ordin pedagogic. În lucrarea de faţă se va dezbate pe larg asupra abandonului şcolar cu precădere din punct de vedere pedagogic.

Înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, însă imediat după schimbarea regimului s-a constat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii. Astăzi România, din pãcate, se situeazã mult peste nivelul celor mai multe dintre statele membre sau care au aderat recent la Uniunea Europeană în ceea ce priveşte abandonul şcolar, relateazã AGERPRES.

La nivelul anului 2007, valoarea indicatorului de abandon şcolar înregistra 19,2%, spre deosebire de ţări precum Slovenia - 4,3%, Polonia - 5,0%, Republica Cehă - 5,5%, statele membre UE-27 - 14,8%, potrivit Raportului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT) privind starea învăţământului.

Rata abandonului este mult mai ridicată în învăţământul urban. Statisticile demonstrează că şcolile din centrele oraşelor care îşi concentrează serios atenţia asupra menţinerii ordinii şi a disciplinei , asupra dezvoltării caracterului şi a responsabilităţii elevilor, precum şi asupra excelenţei şcolare, au un nivel sensibil mai scazut de nereuşite şi de abandonuri şcolare.

Pentru o mai bună înţelegere a eşecului şcolar se vor prezenta în lucrarea de faţă atât definiţii, caracteristici şi forme ale acestuia cât şi cauzele care îl determină dar şi unele metode ce au rolul de a preveni şi combate acest fenomen nedorit într-o societate ce îşi doreşte să treacă peste urmele lăsate de comunism.

2. Abandonul şcolar – definiţie, caracteristici şi forme

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început. 1(Nemtu, Cristina, Devianta scolara Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament al elevilor, Editura Polirom, Iaşi, 2003)

Abandonul şcolar este rezultatul unei combinaţii de cauze interne şi externe, de factori interni şi factori externi. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Eşecul şcolar este produsul mai multor factori cauzali aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială care determină la rândul ei mai multe consecinţe imediate dar şi de durată.

Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.

Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine: dificultăţi de natură somatică, deficienţe intelectuale/cognitive, probleme de învăţare de ordin instrumental sau dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;

Slăbiciuni pedagogice privind şcoala, dar adesea şi părinţi.

2.1 Factorii intrinseci

2.1.1 Deficienţele de natură somatică

Acest tip de deficienţă se referă la o afecţiune somatică, un deficit senzorial sau condiţiile de viaţă aberantă pe plan fizic. . În acest sens un rol predominant îl are familia care trebuie să fie sensibilă la problemele de sănătate ale copilului prin realizarea unor controale medicale de specialitate, dar şi medicii prin stabilirea unui diagnostic corect şi măsurilor de vindecare.

Spre exemplu o boală cronică (diabet, infestarea cu h.i.v., pneumonii, etc.), o reacţie cutanată, infecţii repetate, o deficienţă somatică de lungă durată pot perturba şcolaritatea din două motive: absenţe repetate (nu întotdeauna justificate) şi respingerea mai mult sau mai puţin ascunsă a bolii somatice de către ceilalţi copii, de părinţi şi dascălii acestora.

2.1.2 Deficienţe intelectuale

Eventualitatea unei deficienţe intelectuale/cognitive constituie, în materie de retard sau eşec şcolar, o teamă mai mult sau mai puţin mărturisită de părinţi. Diagnosticarea deficienţelor intelectuale profunde se poate realiza şi înainte de vârsta şcolară, dar deficienţele medii şi cele lejere nu pot fi suspectate decât în momentul contactului cu şcoala un mare rol având învăţătorul şi profesorul psiholog în şcolile unde există acesta.

Pentru identificarea deficienţelor intelectuale există o serie de teste ce pot fi aplicate(teste proiective, teste pentru stabilirea Q.I. , etc), iar programa individualizată aplicată de învăţător poate constitui un suport real pentru evitarea eşecului şcolar.