Metode de învățământ

Didacticienii abordează metodologia instruirii ca pe o problemă centrală şi insistă asupra prezentării caracteristicilor esenţiale ale acesteia din perspectivă situaţională/ decizională/ funcţională. Aceasta deoarece majoritatea profesorilor întâmpină dificultăţi în alegerea, utilizarea şi combinarea metodelor în diverse situaţii didactice. Atenţia acordată metodelor şi procedeelor didactice facilitează cunoaşterea, integrarea teoriei cu practica, accesibilizarea cunoştinţelor, participarea activă a şcolarului la actul învăţării. Ele constituie elementul esenţial al strategiei didactice, deoarece reprezintă latura executorie a acesteia (atingerea finalităţilor).

Pentru profesor, metoda didactică este un plan de acţiune conceput pentru transmiterea cunoştinţelor şi formarea competenţelor specifice. Alegerea metodei de instruire se face în funcţie de două categorii de factori:

- obiectivi (natura finalităţilor; logica internă a ştiinţei; mecanismele învăţării ş.a.m.d.);

- subiectivi (contextul uman şi didactic în care se aplică metoda; personalitatea profesorului; psihologia elevului / a clasei, stilurile de învăţare ale elevilor).

Metodele de învăţământ se clasifică divers, în funcţie de criteriul adoptat (scopul didactic, criteriul istoric, gradul de generalitate, modul de organizare a activităţii, conţinutul instruirii, gradul de angajare al elevilor, mijlocul de cunoaştere/acţiune apelat etc).

Din raţiuni de ordin metodico – didactic am optat, în clasificarea metodelor de instruire, pentru criteriul „finalităţi

vizate”, însuşindu-ne schema de clasificare propusă de profesorul I. Cerghit.

Metode de explorare si descoperire – de învatare prin descoperire dirijata sau nedirijata – metode care la rândul lor se împart în metode de explorare directa cum ar fi observarea sistematica si independenta, efectuarea de experiente si experimente, examinarea documentelor istorice, studiu de caz si metode de explorare indirecta.

1.Observarea sistematică şi independentă

Metoda presupune urmărirea, investigarea unor obiecte sau fenomene în vederea obţinerii de informaţii despre acestea.

Ca metodă de învăţământ, observarea este intenţionată, organizată şi sistematică.

Cerinţe în utilizarea acestei metode: existenţa unor obiective clare şi a unor sarcini concrete; asigurarea unui caracter riguros şi sistematic (eşalonată în timp, pe perioade distincte, desfăşurată după un plan etc); antrenarea cât mai multor analizatori în activitatea de observare; asigurarea unei atitudini active a elevilor pe parcursul observării (efectuează analize, comparaţii, clasificări ş.a.); consemnarea riguroasă a rezultatelor (în caiete, fişe etc.); prelucrarea şi interpretarea datelor observate; valorificarea informaţiilor obţinute în activităţi ulterioare.