Metode interactive - aplicații practice

În cadrul unui sistem de instruire, metodologia didactică trebuie sa fie consonantă cu toate modificările şi transformările survenite în ceea ce priveşte finalităţile educaţiei, conţinuturile învăţământului, noile cerinţe ale elevilor şi societăţii. Metodologia se cere a fi suplă şi permisivă la dinamica schimbărilor care au loc în componentele procesului instructiv-educativ.

Pentru a avea cu adevărat elevul în centrul activităţii instructiv-educative, învăţătorul îndeplineşte roluri cu mult mai nuanţate decât în şcoala tradiţională. În abordarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competenţele cadrului didactic de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Astfel, în funcţie de context, învăţătorul acţionează mereu, dar adecvat şi adaptat nevoilor grupului.

Munca la clasă trebuie proiectată şi desfăşurată astfel încât să genereze un climat de încredere, care să determine în rândul elevilor rezolvarea eficientă a problemelor în urma investigaţiei temeinice a dezbaterilor autentice şi a găsirii răspunsului adecvat. Consecutiv cu obişnuirea elevilor de a lucra în acest mod, aceştia vor dobândi deprinderi valoroase de gândire critică şi de învăţare eficientă şi autentică.

Prin metodele interactive de grup, copiii îşi exersează capacitatea de a selecta, de a combina şi de a învăţa lucruri de care vor avea nevoie în viaţa de şcolar şi de adult. Efortul copiilor trebuie să fie unul intelectual, de exersare a proceselor psihice de cunoaştere. Metodele interactive de grup stimulează creativitatea, comunicarea, activitatea tuturor copiilor şi formarea de capacităţi ca: spiritul critic, independenţa în gândire şi acţiune, găsirea unor idei creative îndrăzneţe de rezolvare a sarcinilor de învăţare.

Gândirea critică se reflectă într-un mod de abordare şi rezolvare a problemelor bazate pe argumente convingătoare, logice şi raţionale ce presupun verificarea, evaluarea şi alegerea răspunsului potrivit pentru o sarcină dată şi respingerea argumentată a celorlalte variante de soluţii.

Munca la clasă trebuie proiectată şi desfăşurată astfel încât să genereze un climat de încredere, care să determine în rândul elevilor rezolvarea eficientă a problemelor în urma investigaţiei temeinice a dezbaterilor autentice şi a găsirii răspunsului adecvat. Consecutiv cu obişnuirea elevilor de a lucra în acest mod, aceştia vor dobândi deprinderi valoroase de gândire critică şi de învăţare eficientă şi autentică.

Prin intermediul metodelor interactive de grup, noi, dascălii încercăm să mobilizăm structurile cognitive şi operatorii ale copiilor transformându-i în coparticipanţi ai propriei formări.

O metodă nu este bună sau rea în sine, ci prin raportarea ei la situaţia didactică respectivă, criteriul oportunităţii sau adecvării la o anumită realitate fiind cel care o poate face mai mult sau mai putin eficientă. În acelaşi timp, nu numai adecvarea externă constituie un indicator al pertinenţei metodei, ci şi congruenţa secvenţelor care o compun (respectiv a procedeelor didactice), precum şi alternanţa, succesivitatea artificiilor metodologice, calitatea coordonarii şi articulării între metode, între un procedeu şi o metodă. Metodele interactive au marele merit că dezvoltă capacităţi cognitive superioare precum: gândirea divergentă şi convergentă, imaginaţia constructivă, capacitatea de explorare, de emitere şi de verificare de ipoteze, capacitatea de descoperire, capacitatea rezolutivă, capacitatea de analiză critică şi reflecţie.

Ceea ce este comun acestor metode bazate pe descoperire, este faptul că acestea transformă elevii din simpli receptori ai ştiinţei ,,gata făcute” sau din simpli ,,consumatori de cunoştinţe” în ,,producători” ai propriilor cunoştinţe. Este o metamorfoză al cărei sens îşi găseşte o sugestivă exprimare în cuvintele lui Jeanne Reardon, după care ,,orice educator, institutor sau profesor trebuie să fie mai puţin interesat a-i învăţa pe copii ştiinţa, cât a-i învăţa să gândească ca nişte oameni de ştiinţă, care pun întrebări, găsesc soluţii, încearcă, acţionează conştient, participă efectiv şi afectiv ,,la dezvoltarea propriei cunoaşteri”.

Gama metodelor, procedeelor şi tehnologiilor didactice activizatoare este nesfârşită şi la îndemâna oricui. Utilizarea lor eficientă, depinde nu numai de priceperea şi tactul pedagogic al învăţătorului, ci şi de dragostea lui faţă de copii, de pasiunea pentru muncă, de talentul lui.

În concluzie, avem nevoie de metode care să ne ajute să gândim liber, care să ne scoată la iveală creativitatea, ingeniozitatea şi curajul de a ne pune în aplicare ideile şi de a le permite să se dezvolte, dorinţa de a schimba ceva. Tocmai de aceea, trebuie să aplicăm de timpuriu aceste metode care dezvoltă capacităţi cognitive superioare, să deprindem copilul de mic să devină constructiv în elaborarea de soluţii, să fie mereu în căutarea de idei şi perspective noi, să amâne atitudinea critică, adică să fie deschis noului, să se implice activ în procesul instructiv-educativ şi în dezvoltarea lui viitoare.