Modalități și efecte ale utilizării calculatorului în activitățile de predare, învățare și evaluare

ARGUMENT

Ritmul rapid de creştere a informaţiei semantice face ca în zilele noastre să insistăm asupra laturii formative a învăţământului. Creşterea cantităţii de informaţie este atât de mare încât depăşeşte posibilităţile de asimilare ale elevilor. Totalitatea ideilor de stocat în memoria omului devine practic inepuizabilă faţă de capacitatea de asimilarea informaţiei de către individ, capacitate ce rămâne relativ constantă. Apare totodată o uzură rapidă a informaţiei semantice. De aceea, este necesară schimbarea ponderii celor două aspecte ale procesului de învăţământ, în favoarea celui formativ.

La nivelul instruirii şcolare, invatarea ridică, printre altele, „problema crucială a logicii copilului”, respectiv a particularităţilor de cunoaştere proprii elevului, în calitate de obiect al educaţiei. ( Cristea, S., 2006, pg.149). inadecvarea metodelor de instruire la psihologia celui care învaţă rămâne una din cauzele principale ale multor eşecuri şcolare.

Accentul cade pe utilizarea unor metode active, participative, bazate pe angajarea personală, conştientă şi voluntară a celui supus educaţiei în procesul învăţării şi al elaborării, prin forţe proprii, a noilor cunoştinţe.

Ca viitor dascăl care am ales să slujesc elevilor, voi încerca în lucrarea de faţă să demonstrez importanţa gestionarii eficiente a formelor si tipurilor invatarii, cu accent pe valorificarea invatarii active. Întregul demers al lucrării are la bază ideea că ceea ce învaţă elevii şi forma în care ei învaţă reprezintă esenţa construcţiei lor culturale. Accentul este pus pe „cum” învaţă elevii şi „cum” sunt învăţaţi să înveţe. Totul cu intenţia de a scoate în evidenţă aspectele procesualităţii şi metodologiei aferente prin care aceştia iau în stăpânire conţinuturile care le sunt oferite.

Am pornit de la premisa că fiecare elev ajunge în felul lui la însuşirea materiei, în funcţie de experienţa anterioară şi potenţialul intelectual propriu; că nu există un singur mod în care elevii învaţă şi cu atât mai puţin nu există un singur mod în care aceştia să fie învăţaţi; că învăţarea este un proces activ şi constructiv ce rezultă din interacţiunea subiectului cu obiectul cunoaşterii şi că dezvoltarea cognitivă individuală are nevoie: şi de cuvânt şi de acţiune; şi de experienţă directă, empirică şi de experienţă abstractă; şi de reproducere şi de rezolvare originală a sarcinilor; şi de libertate de alegere şi de acţiune impusă, riguros dirijată: şi de interacţiune cu colegii şi cu mediul, dar şi de meditaţie şi confruntare cu sine însuşi.

CAPITOLUL I. METODELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT ȘI ROLUL ACESTORA ÎN DEMERSUL DIDACTIC

I.1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Notiunea de metoda este definita, in sens larg, calea de urmat catre realizarea eficienta a obiectivelor educationale. Sub raportul structurării, metoda este un ansamblu organizat de operaţii, de procedee. Metoda include in structura sa mai multe procedee didactice. Procedeul reprezinta o tehnica de actiune, un detaliu, o componenta, o particularizare a metodei. Astfel, o metoda poate deveni procedeu in cadrul altei metode, iar un procedeu poate fi ridicat la rang de metoda.

Cu alte cuvinte, metoda reprezintă „un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situaţie de învăţare, mai mult sau mai puţin dirijată” (Iucu Romiţă, Instruirea şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 2001)

Metodologia didactică desemnează sistemul metodelor utilizate în procesul de învăţământ precum şi teoria care stă la baza acestuia. Sunt luate în considerare: natura, funcţiile, clasificarea metodelor de învăţământ, precum şi caracterizarea, descrierea lor, cu precizarea cerinţelor de utilizare..

Functiile generale ale metodelor:

• Functia cognitiva

• Functia instrumentala (operationala)

• Functia normativa

• Functia motivationala

• Functia formativ-educativa

I.2. CLASIFICAREA METODELOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Sistemul metodelor de învăţământ conţine:

- metode tradiţionale

- metode moderne