Motivația în școală

Unul dintre motivele esenţiale pentru care oamenii urmează şcoala, cu precădere după incheierea învăţământului obligatoriu este reuşita socială: mergem la şcoală pentru a reuşi în viaţă, pentru a promova în societate, pentru a câştiga un statut social superior.

De aceea putem spune că motivaţia învăţării reprezintă factorul principal al suucesului elevului şi al reuşitei în viaţă.

Ce este motivaţia- Motivaţia reprezintă procesul care conduce, ghidează, coportamentele de la cele mai elementare până la cele mai complexe, determinând preferinţa persoanei pentru anumite acţiuni sau comportamente.

Psihologia educaţiei face diferenţa formală dintre motivaţia intrinsecă(determinată de de dorinţele, interesele şi preferinţele strict personale) şi ce extrinsecă (determinată, prin impunere, din exterior).

Având în vedere că învăţarea este o activitatea care va trebui să continuie pe tot parcursul vieţii şi în toate aspectele vieţii, şcola nu trebuie să ofere numai instruire , ci trebuie să ajute elevii să dezvolte atitudinile şi abilităţile necesare învăţării independente atât în şcolaă cât şi în afara ei.

Pornind de la aceste idei am conceput lucrarea de faţă în cadrul careia mi-am propus sa aflu care este principala formă a motivaţiei şi pricipalele motive pentru învăţare predominte în rândul elevilor adolescenţi.

Vârsta adolescenţei la care s-a realizat studiul este vârsta marilor năzuinţe, marilor idealuri. În cadrul acestora motivaţia pentru învăţare trebuie să ocupe un loc important, pentru a permite o mai bună integrare şcolară, socială şi profesională.

CAPITOLUL 1

MOTIVAŢIA

Motivaţia este alcătuită din totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau dobândite, conştientizate sau neconştientizate, (trebuinţe, motive, interese, aspiraţii, credinţe, convingeri, idealuri, orientări valorice, etc.), care declanşează, susţin energetic şi direcţionează activitatea şi comportamentul oamenilor (I. Al. Dumitru, D. Ungureanu, 2005, p.200).

Motivaţia poate fi considerată un proces specific fiinţei umane de a-şi direcţiona energia înspre atingerea unui obiectiv (R. Paloş, 2007, p.107).

Studierea motivaţiei ne permite să găsim o explicaţie pentru orice faptă omenească, să aflăm de ce inteprine o persoană o anumită acţiune. De obicei orice act de comportament este motivat. În determinismul complex al comportamentului, datele mediului constitue, în general, factori de incitare sau precipitare, condiţii externe, iar motivele ţin de factoru intern de condiţiile interne, care des se interpun între stimuli externi şi reacţiile subiectului, susţinând sau direcţionând comportamentul Sursa acţiunii trebuie căutată:

- în afara organismului;

- înăuntrul lui

- în interacţiunea dintre om şi mediu.

Întodeauna cauzele externe acţioneaza prin intermediul condiţiilor interne.Factorul extern în sine care declanşează sau stopează un anumit proces nu poate fi considerat motiv al fenomenului declanşat, fără raportarea sa la o necesitate, o intenţie sau aspiraţie a subiectului (B. Zörgo, 1980)

Motivaţia instigă, impulsionează, declanşează şi direcţionează acţiunea, iar acţiunea, prin intermediul conexiunii inverse, influenţează însăşi baza motivaţională şi dinamica ei. Esenţiale pentru motiv sunt latura energetică şi cea vectorială.

La baza actelor psihice se află vectorul motiv-scop. În timp ce motivul este factorul declanşator al acţiunii, scopul este anticiparea proiecţia modului de realizare a ei în funcţie de un moment cognitive (prelucrarea informaţiei cu privire la datele situaţiei ). În factorul motivaţional este cuprinsă o cerinţă faţă de mediu, o preferinţă; scopul o detaliază şi o concretizează. Vectorul motiv este fcatorul operant în dinamica acţiunii. Deşi supus determinismului extern, pe o anumită treaptă omul devine sursa propriului comportament, cheia explicării acestuia, apare autodeterminarea. Suportul scestei determinări este vectorul motiv-scop (I. Radu, 1991).

Formula care sintetizează determinismul psihologic este R=f(S<->P), unde R este reacţia, S- stimulul, iar P- personalitatea privită mai ales din păunct de vedere al motivaţiei. Aceasta deoarece interesul, motivul principal este caela care dtermină modul de reacţie al persoanei nu numai situaţia, informaţiile asupra acesteia. Desigur declanşarea unei acţiuni este în funcţie de cunoaşterea unei situaţii. Dar este greşit să susţii, aşa cum afirmă unii psihologi cognitivişti că reacţiile omului, conduita sunt o funcţie a proceselor cognitive (A. Cosmovici, 1996).