Noile Tehnologii Educaționale ale Sec XXI

1.Introducere

Importanţa noilor tehnologii pentru educaţie a devenit, în ultimele decenii, un lait-motiv al discursului despre educaţie la toate nivelurile: curriculum şi practica didactică, formarea cadrelor didactice, dezvoltarea instituţiilor şcolare, politici educaţionale sau administrarea sistemului de învăţământ.

Pe acest fond de entuziasm ce caracterizează primele etape ale oricărui nou fenomen, există riscul de a pierde din vedere aspecte cheie privind impactul real în practica didactică sau relevanţa pentru nevoile şi interesele elevilor.

Problematica integrării noilor tehnologii în educaţie a fost deja de mult timp abordată şi analizată din multiple perspective, fiind în special evidenţiate avantajele, resursele necesare şi implicaţiile estimate la diferite niveluri. S-au înregistrat progrese semnificative: dotarea şcolilor cu tehnologie informatică, racordarea la internet, dezvoltarea de softuri educaţionale, elaborarea de materiale suport şi furnizarea de activităţi de formare pentru cadrele didactice. Foarte multe programe sau proiecte au urmărit promovarea noilor tehnologii în educaţie.

Predarea şi învăţarea tind să devină integrate, renunţându-se din ce în ce mai mult la abordările unilaterale în favoarea celor holistice.

Entuziaştii vorbesc despre necesitatea creării şcolilor virtuale, imaginându-şi că un calculator poate înlocui cu succes profesorul (unul dintre miturile legate de problematica e-learning).

2. Definirea conceptului de educaţie tehnologică

În acestă societate informaţională, educaţia tehnologică capătă noi valenţe, constituind o componetă de bază a învăţământului modern, odisciplină care se adresează viitorului elevului. Pentru învăţământul obligatoriu, educaţia tehnologică este o disciplină de trunchi comun, componentă a ariei curriculare Tehnologii. Includerea educaţiei tehnologice în planurile de învăţământ pentru ciclul gimnazial, sub forma organizării modulare a conţinuturilor, semnalizând centrarea pe elev şi activităţi, au făcut ca această disciplină să devină foarte atractivă în cadrul procesului instructiv-educativ, constituind o componentă de bază a culturii generale a tinerei generaţii.

Trăind într-o zodie a calităţi asumate şi nu a simplei cantităţi, astfel încât şi educaţia tehnologică contribuie la formarea unei generaţii cu înclinaţi inclinaţii reale spre iniţiativă, creativitate, dinamism, cooperare şi toate într-o manieră de „a învăţa să faci bine”.

Educaţia tehnologică are menirea de a conştientiza elevului capacitatea de a alege singur şi nu de a fi „ales”.

Apariţia noilor comunicaţii informatice au dus la apariţia de noi activităţi sociale şi la metamorfoza decisivă a unor activităţi tradiţionale.

În această societate supertehnologizată, introducerea educaţiei tehnologice în cadrul procesului instructiv-educativ, duce la cultivarea unui veritabil umanism tehnologic, dar şi formarea unei atitudini active de înaltă moralitate şi responsabilitate.

3. Calculatorul şi folosirea lui

FOLOSIREA COMPUTERULUI în mediul formal a reconfigurat conţinuturile curriculare, îmbunătăţind performanţele în învăţare. De asemenea, relaţiile din clasa tradiţională s-au transformat, întrucât prezenţa unui computer nu este numai un eveniment cognitiv, ci şi unul socio-cultural. Elevii sunt stimulaţi să lucreze în echipe, cooperând în căutarea de informaţii şi construirea de noi semnificaţii.