Obiectul didacticii generale a educației fizice și sportive

Introducere

Lucrarea va fi împărțită într-o parte generală în care vor fi tratate calități motrice în ansamblu. O secțiune generală va fi dedicată forței și andurantei și metodelor de antrenament pentru aceste calități. Mai mult, una dintre aceste metode va fi aleasă pentru fiecare deprindere și va fi prezentată sub forma unei lecții didactice pentru elevi.

Capitotul. 1. GENERALITĂȚII.

Acestea sunt abilități pe care le posedă un individ și care permit învățarea și performanța. Abilitățile motorii afectează intensitatea și calitatea răspunsului motor la mediu și sunt caracterizate ca componente parțiale ale abilităților. Abilitățile sunt proprii individului, parțial legate de moștenire și moștenire genetică, și se poate schimba cu formarea. Clasificarea pe care o consider mai precisă și care este dată aici este de către savantul german Gundlach (1967). Diferențierea primară este determinată de subdiviziunea abilităților motorii în:

- calități motrice de bază: viteza, îndemânarea, rezistența, forța, suplețea;

- calități motrice specifice unor ramuri și probe specifice;

Calități motrice de bază sunt cele care determină durata, cantitatea și intensitatea răspunsului motor și au o influență decisivă asupra performanței motor-sport. Ele sunt direct influențate de procesele metabolice care duc la producerea de energie: Aerobă (efort la intensitate medie-scăzută fără o limită de timp definită), lactidă anaerobă (efort la intensitate medie-ridicată care durează până la 1 minut) și alattacid anaerob (efort la intensitate maximă care durează până la 20 secunde) indispensabil pentru a ne mișca. Ele depind de gradul de dezvoltare și eficiență a sistemelor mari ale corpului nostru: Cardiac, circulator, respirator, muscular). Efectele formării abilităților condiționale se traduc într-o îmbunătățire funcțională a celor trei procese energetice enumerate mai sus.

Calități motrice specifice determinați tipul și calitatea răspunsului motorului. În schimb, ele sunt determinate de procesele care organizează, controlează și reglează mișcarea. Ele depind de gradul de maturare a sistemului nervos central și periferic. Coordonarea poate fi definită ca abilitatea de a organiza, reglementa și controla mișcarea corpului în spațiu și timp pentru a atinge un obiectiv. Coordonarea are mai multe aspecte care pot fi împărțite în capacități de coordonare:

GENERALII

SPECIALE

Capitotul 2. Forța.

„Forța este capacitatea mușchilor scheletici de a produce tensiune în diferite manifestări " (Verchosanskij, 1984). Clasificarea forței a fost elaborată de Harre (1972). Puteți avea trei tipuri de forță musculară bazată pe tensiunea musculară produsă, adică capacitatea mușchiului de a câștiga sau nu o rezistență:

1. Forța concentrică, atunci când contracțiile musculare depășesc rezistența externă și fibrele musculare lucrează în scurtarea.

2. Forța excentrică, atunci când contracțiile musculare dau rezistență externă, iar fibrele musculare lucrează în întindere.

3. Forța statică sau izometrică, atunci când rezistența externă este egalizată și, prin urmare, nu există nicio modificare a lungimii fibrelor și a mușchiului în total.

Forța poate fi clasificată în funcție de tipul de activitate cerut:

- forță generală, solicitatată de activitatea de zi cu zi a individului;

- forță specifică. se referă la forța dezvoltată de actele motrice specifice unui anumit tip de activitate.

O clasificare suplimentară poate fi făcută în funcție de tipul de forță care se referă la o acțiune cu motor:

- Forță maximă care este puterea maximă pe care sistemul neuromuscular este capabil să o producă. Gestul sportivului produce ceea ce se numește în mod obișnuit putere pură: Toate fibrele implicate se contractă în cel mai eficient mod de a câștiga o rezistență foarte mare. De exemplu, în sala de sport, în ridicarea greutății, reprezintă sarcina maximă pe care sportivul o poate depăși cu un singur (sau un număr minim) de repetări ale gestului.

- Forță în regim de rezistență care este capacitatea mușchilor de a rezista oboselii în cazul performanței de lungă durată. Acest lucru este valabil pentru alpiniști, vâslași, alergători sau bicicliști. În acest caz, conceptul de putere este legat de cel de rezistență.

- Forța rapidă, care este capacitatea de a se opune rezistenței și oboselii într-un interval scurt de timp. Se dezvoltă în aruncarea unei greutăți, în dunk-ul unui jucător de volei, în momentul saltului în sus sau în jos.

Forța poate fi clasificată fără a lua în considerare greutatea corporală:

- forță absolută, când forța dezvoltată nu ia în considerare greutatea corporală;

- forța relativă, când forța dezvoltată este raportată la greutatea corporală.

Nivelul de putere depinde de mai mulți factori:

- capcitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale: excitația și inhibiția;

- diametrul mușchiului implicat în contracție;

- lungimea mușchiului și unghiul dintre segmente;

- structura mușchiului:

- starea de funcționare a segmentelor osoase de sprijin, a ligamentelor și a articulațiilor;

- motivația, stările emoționale, voința;

- durata contracției musculare

Capitotul 2.1. Forța: procedee metodice de dezvoltare.

Metodele de antrenament pentru a crește puterea maximă sunt variate și printre acestea ne amintim:

- Procedeul cu greutății;

- Procedeul în circuit;

- Procedeul izometriei;

- Procedeul power - training;

- Procedeul contracțieiilor musculare izotonice intense și rapide;

- Procedeul eforturilor repetate până la refuz.

- Metoda piramidală