Extras din proiect
„Pentru mine, limba română e distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet.” (Fănuș Neagu)
Plecând de la acest citat, scris de către Fănuș Neagu, putem spune că limba unui popor este însăși esența vieții acestuia, este oglinda în care sufletul omenesc își dezvăluie chipul, este primul dar dumnezeiesc pentru a fi călăuza omului chiar de la începuturi (din pruncie), până în eternitate. Poți fi călător purtat de dor ”în patria de cuvinte”, poți să fii căutător de comori în povești sau poți să zbori pe aripile poeziei. Fiecare cuvânt, reprezintă pe paginile de hârtie, câte un pas pe cărarea Infinitului. Cuvintele sunt flori ale gândului, cu ajutorul cărora oamenii reușesc să intre pe tărâmul cunoașterii și al comunicării. Un tărâm bine cunoscut de unii oameni, dar destul de străin pentru majoritatea. Cu fiecare cuvânt, cu fiecare propoziție citită, scrisă, fiecare om doritor, reușește să afle calea spre adevărata comoară. Aceasta din urmă este abilitatea de a exprima și de a interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte și opinii, atât în formă orală, cât și scrisă (ascultare, vorbire, citire și scriere), și de a interacționa lingvistic adecvat și creativ, în diverse contexte sociale și culturale: în educație și formare, la școală, la muncă, acasă și în timpul liber. Este foarte important să ne exprimăm și să scriem corect, numai astfel vom fi ascultați și înțeleși. Pentru a reuși acest deziderat trebuie să pornim de la a citi cât mai multe lecturi și bogăția de sensuri s-o folosim pentru a crea cele mai frumoase texte.
Prin lectură elevii sunt conduși să-și formeze capacitatea de a surprinde, de a descoperi conținuturi și forme ale realității, exprimate într-o multitudine de modalități de expresie, de a le asocia unele cu altele, ceea ce le permite să-și extindă astfel aria cunoașterii, însă textele literare și nonliterare conțin ortograme, pe care un școlar mic nu le poate învăța apelând la normele de specialitate ale limbii, dar este nevoit să le respecte. Disciplina opțională ”Prieteni cu limba maternă (română)” formează capacități de receptare și de exprimare orală și scrisă, cultivă creativitatea literar-artistică și dezvoltă latura moral-estetică a personalității elevilor. Cu ajutorul tablelor interactive de care dispune școala lecțiile devin mai atractive, copiii participând cu plăcere la activitățile propuse. Consider că disciplina opțională trebuie să fie o permanentă strădanie de a-l învăța pe elev cum să învețe, cum să privească cartea ca pe un minunat și statornic prieten, ca pe un real instrument de lucru, căci, Bertrand Schwartz amintește în scrierea sa, că:„ există o adevărată prăpastie între a ști să citești și a ști să înveți, a ști să exploatezi lecturile, adică a te sluji cum trebuie de acest
mijloc specific care este textul tipărit.”(Bertrand Schwartz ,Educația mâine, Editura didactică și pedagogică,1976).
Închei acest argument, cu un citat reprezentativ cu cele menționate mai sus, scris de către Nicolae Iorga: „Să înveți pentru tine, dar să știi pentru toți!”
Bibliografie
- Bertrand Schwartz, Educația mâine, Editura didactică și pedagogică,1976;
- Ministerul Educației Naționale, Programa școlară pentru disciplina Limba și literatura româna, clasele a III-a - a IV-a, ordinul M.E.N. nr. 5003/2.12.2014;
- Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea competențelor cheie la școlarii mici - suport de curs ICOS;
- Maria Raicu, Cetatea de cuvinte compuneri pentru clasa a III-a, Editura Ars Libri, 2014;
- Mihaela Șerbănescu, Larisa Bodescu, Gabriela Drăcman, Gabriela Georgeta Pescaru, Manuela Dumitrescu, Comunicare în limba română,clasele a II-IV a, Editura Tiparg, 2016;
- Povești, povestiri de Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Frații Grimm și Hans Christian Andersen în format text, audio, mp3 și video;
Preview document
Conținut arhivă zip
- Optional clasa a III-a.pdf