Orientări noi în conceperea și realizarea educației

Introducere

Actualitatea problemei.Educaţia reprezintă obiectul de studiu specific pedagogiei(ştiinţelor peda-gogice sau ştiinţelor educaţiei) care vizează activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane, realizabilă prin corelaţia educator – educat, într-un context deschis.

Datorită complexităţii, profunzimii şi amplitudinii sale, educaţia e studiată şi de alte ştiinţe socio-umane înrudite cu pedagogia (filozofia, psihologia, sociologia, politologia, antropologia) Acestea o fac însă dintr-o perspectivă tangenţială - situată, de regulă, la nivelul câmpului psihosocial care înconjură acţiunea educaţională (vezi structura acţiunii educaţionale) – sau particulară, situată, de regulă, doar la nivelul unei anumite funcţii a educaţiei (uneori la nivelul unei funcţii derivate / vezi funcţiile educaţiei) sau doar la nivelul unui anumit element al structurii acţiunii educaţionale.

În educaţie,analizându-se problemele apărute pe parcurs,s-au găsit unele sugestii pentru educarea noului individ, pe baza noilor direcţii a educaţii sau a unor conţinuturi noi, cum ar fi: educaţia pentru pace,educaţia ecologică,educaţia pentru participare şi democraţie,educaţia demografică,educaţia pentru comunicare şi presă, educaţia economică,educaţia comunitară,educaţia privind drepturile fundamentale ale omului, educaţia pentru o nouă ordine internaţională, etc.

Direcţiile educaţiei se pot împărţii în două categorii:direcţii clasice(educaţia intelectuală,educaţia morală, educaţia estetică, educaţia profesională, educaţia fizică.) şi noile educaţii (educaţia relativă la mediu, educaţia pentru pace, educaţie pentru participare şi democraţie, educaţie pentru comunicare şi mass-media, educaţie pentru schimbare şi dezvoltare, educaţie economică şi casnică modernă, educaţia nutriţională, educaţia pentru timpul liber,)

Modelul sintetic al personalităţii umane descris prin ideal e întotdeauna detaliat, prin circumscri-erea unor aspecte concrete ale personalităţii: acestea urmează să devină scopuri şi obiective ale acţiunii educaţionale.

Aceste direcţii noi, pot fi implementate în educaţie prin următoarele posibilităţi:

- introducerea de discipline noi, ce promovează aceste tipuri ale educaţiei;

- crearea unor compartimente speciale, în cadrul unor discipline de bază

- prin introducerea cu mesaje, ce ţin de noile discipline.

Scopul lucrării constă în examinarea principalelor aspecte ale educaţiei, studierea noilor orientări în conceperea şi studierea educaţiei, cum sunt noile direcţii în educaţie.

Conţinutul de bază al lucrării. Lucrarea este alcătuită din introducere, două capitole, concluzii şi referinţe bibliografice.

1. Direcţiile clasice ale educaţiei

Direcţiile educaţiei se pot împărţii în două categorii:direcţii clasice(educaţia intelectuală,educaţia morală, educaţia estetică, educaţia profesională, educaţia fizică.) şi noile educaţii (educaţia relativă la mediu, educaţia pentru pace, educaţie pentru participare şi democraţie, educaţie pentru comunicare şi mass-media, educaţie pentru schimbare şi dezvoltare, educaţie economică şi casnică modernă, educaţia nutriţională, educaţia pentru timpul liber,)

Modelul sintetic al personalităţii umane descris prin ideal e întotdeauna detaliat, prin circumscri-erea unor aspecte concrete ale personalităţii: acestea urmează să devină scopuri şi obiective ale acţiunii educaţionale. Prezentăm în continuare punctul de vedere al pedagogului Rene Hubert,citat de I.Nicola privind obiectivele şi conţinutul laturilor educaţionale.

• Educaţia intelectuală urmăreşte asimilarea unui sistem de cunoştinţe din diverse domenii ale cunoaşterii, concomitent cu dezvoltarea proceselor şi funcţiilor psihice implicate în procesul asimilării acestora a structurării unei viziuni şi imagini cât mai complete asupra realităţii. Această latură facili-tează după cum susţine Rene Hubert adaptarea individului la cele trei planuri ale realităţii: fizic, social şi spiritual.

Educaţia intelectuală facilitează constituirea acealui nucleu valoric al personalităţii, care-şi pune amprenta asupra întregii sale deveniri. Cu cât registrul său este mai diversificat cu atât forţa sa de mobilizare este mai puternică.

Însemnătatea educaţiei intelectuale sporeşte în zilele noastre datorită accentuării caracterului intelectual al diverselor activităţi umane, exploziei informaţionale, cererii de educaţie, nevoii de a pune accent mai mare pe autoeducaţie.

„Educaţia intelectuală presupune formarea celor care se educă pentru şi în spiritul anumitor opţiuni şi ierarhii valorice care se realizează prin transmiterea cunoaşterii ştiinţifice şi a conotaţiilor sale axiologice.” (Jinga&Istrate, 1998).

• Educaţia morală are în vedere,în concepţia pedagogului francez,formarea profilului moral care include componente cognitive, afective, volitive,deprinderi şi obişnuinţe morale, a conştiinţei şi condu-itei morale în concordanţă cu cerinţele şi valorile morale ale societăţii. Astfel include un ansamblu de acţiuni menite să faciliteze în mod conştient şi sistematic formarea individului ca subiect moral,respec-tiv ca subiect care gândeşte, simte şi acţionează, în spiritul cerinţelor moralei sociale, a principiilor, valorilor şi normelor pe care ea le include.

Educaţia morală reprezintă dimensiunea internă a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii care vizează „ceea ce este mai profund şi mai accentuat subiectiv în fiinţa umană”.(Rene Hubert).

„O şcoală fără disciplină este ca o moară fără apă”(J. A. Comenius)

• Educaţia estetică presupune cunoaşterea valorilor estetice şi pe baza acestora,formarea capaci-tăţilor de a aprecia frumosul din natură şi societate, dezvoltarea aptitudinilor artistice. Prin conţinutul lor, valorile estetice contribuie la lărgirea sferei de cunoaştere a realităţii, la educarea aspiraţiei şi a dorinţei de a introduce elemente ale frumosului în viaţa cotidiană, în adoptarea unei atitudini civilizate şi sensibile în relaţiile cu ceilalţi. Educaţia estetică urmăreşte formarea subiectului estetic în dubla sa ipostază de receptor al frumosului şi de creator al acestuia, atât în lumea exterioară a individului, cât şi în cea interioară.

Poţi să ai talent, dacă nu lucrezi e degeaba. Mâna trebuie să-ţi umble; şi poţi să desenezi bine, să ai culoare cât mai frumoasă, dacă nu pui simţire nu iese nimic… Noi, artiştii privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul” (Ştefan Luchian)

• Educaţia profesională urmăreşte pregătirea omului pentru integrarea sa în sistemul tehnico-economic şi social-cultural. Finalitatea acestei laturi constă deci în formarea omului pentru o anumită meserie. Rene Hubert consideră că disciplinele pur intelectuale nu dispun de resurse suficiente pentru a oferi indivizilor sensul vieţii concrete, după cum disciplinele pur tehnice nu oferă prilejul depăşirii ori-zontului profesiunii.Pentru toate meseriile,cultura intelectuală constituie substratul culturii profesionale „nu numai prin cunoştinţele utile pe care la comportă, ci, mai ales, prin calităţile spiritului pe care le agreează” . Prin intermediul acestei laturi se asigură un echilibru între cunoştinţele ştiinţifice şi cele tehnologice, presupunând o finalitate cognitivă practică şi aplicativă.