Parteneriatul Scoala - Familie in Activitatea Educativa

Imagine preview
(8/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Parteneriatul Scoala - Familie in Activitatea Educativa.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

Introducere 3
1. Definitia educatiei 4
2. Forme ale educatiei 5
2.1. Familia ca mediu socio-educativ 6
2.2. Mass Media – factor de influenta educative 9
3. Particularităţi de vârstă ale adolescenţei 11
Concluzii 13
Bibliografie 15

Extras din document

Introducere

Suntem contemporani cu schimbările profunde care s-au derulat în educatie în ultima perioada si totul confirma ca acestea vor continua, probabil, într-un ritm tot mai accelerat.

Reacţia scolii, ca instituţie de educaţie, formare si orientare, la mobilitatea sociala si economica, trebuie sa fie de adaptare a conţinutului, structurii si funcţiilor sale, de creare de premise favorabile pentru elevi, care sa le permită acestora integrarea sociala rapida, sa le dezvolte flexibilitatea, spiritul de iniţiativa si capacitatea de rezolvare a problemelor, care sa diminueze imprevizibilul.

Şcoala trebuie sa facă tot ce-i sta în putinţa pentru valorizarea maxima a fiecărui individ prin mai raţionala stimulare intelectuala a elevilor, a aptitudinilor, a atitudinilor si a trasaturilor lor de personalitate.

Pe de alta parte, evoluţiile rapide din viata sociala generează o cerere de continuare a proceselor de reînnoire a cunoştinţelor, deprinderilor si valorilor pe durata intregii vieti a individului. Astfel, accelerarea transformărilor sociale, democratice, emanciparea femeii (la preocupările materne si gospodăreşti adăugându-se preocupările profesionale si de studiu), modificarea statutului copilului, dispersia familiei, încercarea de a restitui prestigiul educaţiei familiale (pe care l-a avut până la introducerea învatamântului obligatoriu), progresele sociologiei si psihologiei, precum si alte cauze, au dus la înţelegerea faptului ca orice sistem de educaţie rămâne neputincios daca se izbeşte de indiferenta sau de opoziţia părinţilor. Din perspectiva unei analize sistemice, deducem cu usurinta faptul ca educaţia părinţilor devine o dimensiune a educaţiei permanente.

Şcoala capata astfel o misiune suplimentara.

"Deoarece axa directoare a civilizaţiei occidentale este înaintarea persoanei spre mai multa libertate si fericire, înaintarea societatilor spre mai multa înţelegere si justiţie... si dat fiind demisia unui număr de părinţi si faptului ca un număr crescând de copii vin fie din familii destrămate, fie din medii analfabete si o comunicare între părinţi si copii nu se face întotdeauna foarte bine (părinţi născuţi într-o lume aproape imobila încă, au copii care sunt născuţi într-o lume bulversata), pentru toate aceste motive şcoala are în sarcina o misiune suplimentara." (Domenach, J.M., 1989, p.48).

Lucrarea de fata are rolul de a sublinia si de a sustine cu argumente importanta parteneriatelor dintre scoli, familii si comunitate in activitatea educativa a elevilor.

Vom deduce astfel ca parteneriatele dintre scoli, familii si comunitate pot:

(a) ajuta profesorii in munca lor;

(b) perfecţiona abilitatile şcolare ale elevilor;

(c) imbunatati programele de studiu si climatul şcolar;

(d) imbunatati abilitatile educaţionale ale părinţilor;

(e) dezvolta abilitatile de lideri ale părinţilor;

(f) conecta familiile cu membrii scolii si ai comunitatii;

(g) stimula serviciul comunitatii in folosul şcolilor;

(h) oferi servicii si suport familiilor;

(i) crea un mediu mai sigur in scoli.

1. Definitia educatiei

Cuvântul educaţie este de origine latina, derivand din substantivul „educatio” care înseamnă creştere, hrănire, cultivare.

Platon definea educaţia ca fiind „arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.” Aristotel, în lucrarea sa „Politica”, considera că „educaţia trebuie să fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare”.

Johann Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, considera că la naştere, natura înzestrează copilul numai cu „seminţele ştiinţei, ale moralităţii şi religiozităţii”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educaţie. Rezultă că în concepţia sa, educaţia este o activitate de stimulare a acestor „seminţe”, şi implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”.

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educaţia se prezintă sub forma unei relaţii interpersonale de supraveghere şi intervenţie ce se stabileşte între „preceptor” (educator) şi copil (viitorul „gentleman”).

Filosoful german Immanuel Kant aprecia că educaţia contribuie la valorificarea naturii umane în folosul societăţii: „este plăcut să ne gândim că natura omenească va fi mai bine dezvoltată prin educaţie şi că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoperă perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Parteneriatul Scoala - Familie in Activitatea Educativa.doc

Alte informatii

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC