Pedagogie generală

INTRODUCERE

MOTTO:

’’Ca şi bulgărele de zăpadă, copilul poartă cu sine şi din pulberea drumului pe care îl străbate. De aceea, este necesar să veghem asupra influenţelor ce se exercită asupra lui, dar şi să-l învăţăm curajul şi responsabilitatea de a zbura într-o zi. Pentru aceasta este nevoie de ştiinţă, rabdare şi optimism. Dar, mai presus de toate, este nevoie de iubire, de foarte multă iubire. Căci, indiferent de calităţile şi defectele sale, un copil este întotdeauna un cer, adică o perspectivă pe care nu avem voie să o ratăm’’.

Munteanu Anca – Psihologia copilului şi a adolescentului

Pedagogia este ştiinţa educaţiei. A educa înseamnă a cultiva, a disciplina, a pregăti. Educaţia are ca scop formarea individului, pregătirea lui pentru viaţă, pentru societate.

Lumea actuală este în continuă transformare. Frământările vieţii de azi, precum şi continua dezvoltare la care participa zi de zi, obligă la căutarea de noi forme de educaţie a copilului. Progresul tehnic realizează un inedit progres social, de care copiii trebuie să beneficieze din plin.

Educaţia copilului este strict dependentă de maturitatea noastră, privind capacitatea noastră de întelegere a micului univers, pe care copilul şi-l formează încă de la primul contact cu lumea exterioară.

Şcoala de astăzi are mai mult ca oricând nevoie să răspundă, printr-o largă deschidere spre mediul comunitar, nevoii de schimbare, prin crearea şi dezvoltatrea legăturilor intră şi intercomunitare, prin apelarea la dialog social bazat pe principiul coresponsabilităţii.

Complexitatea procesului educativ implică o cunoaştere sistematică, aprofundată a elementelor sale. De aceea, pentru a întelege unele fapte, pentru a desluşi trăsăturile personalităţii elevilor, pentru a putea explica motivele acţiunii lor, pentru a le vedea interesele, aptitudinile sau orice manifestare, cât de simplă ar parea ea, trebuie să cunoaştem conduita elevului şi modul său de a gândi şi simţi. Acest lucru se poate face cu succes doar când îi privim pe copii ca pe un membru component al unei familii, ca pe un reprezentant al unui mediu social.

Educaţia nu este numai pregătire şcolară, ci este înţeleasă tot mai mult ca un flux continuu de influenţe modelatoare şi transformatoare exercitate pe tot parcursul vieţii individului. Atunci când aceste influenţe sunt organizate adecvat şi răspund nevoilor interne personale, ele construiesc, modelează şi transformă personalitatea.

Randamentul educaţiei depinde nu numai de parteneriatul şcoală – familie, dar şi de modul în care se realizează colaborarea între acestea şi comunitate. Parteneriatele şcoală - familiei – comunitate sunt esenţiale în procesul de educaţie al elevilor şi în succesul lor la şcoală.

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

ŞCOALĂ – FAMILIE – COMUNITATE

Modelul parteneriatului pătrunde în sfera educaţiei la începutul anilor’80, stimulând dezvoltarea conceptului de ,,şcoală deschisă’’.

,,Parteneriatul pedagogic reprezintă o noţiune recent introdusă în domeniul educaţiei care reflectă mutaţiile înregistrate la nivelul relaţiilor existente între instituţiile implecate, direct şi/sau indirect, în proiectarea şi realizarea sistemului de învăţământ : şcoala, familia, comunitatea, agenţii sociali ( economici, culturali, politici, religioşi), asociaţiile ( profesionale, umanitare, sportive), factorii de asistentă socială’’ ( Sorin Cristea- Dicţionar de pedagogie).

Conţinutul specific pedagogic al conceptului de parteneriat poate fi evidenţiat în funcţie de următoarele repere metodologice :

- reperul formelor de educaţie/instruire care angajează complementaritatea relaţiilor dintre şcoală şi instituţiile specializate în mod direct sau prin diferite relaţii contractuale în realizarea unor programe de educaţie ;

- reperul concepţiei manageriale care presupun intervenţia unor strategii de descentralizare bazate pe valorificarea deplină a resurselor existente la nivelul comunităţilor educative locale ;

- reperul modalităţilor de funcţionare care evidenţiază diferenţa existentă între parteneriat şi sponsorizare.

În literatura de specialitate, definirea noţiunii de parteneriat pedagogic este propusă la nivelul unui concept operaţional şi din aceasta perspectivă constituie :

- un angajament într-o acţiune comună negociată ;

- o prestare de serviciu realizat printr-un factor de intervenţie exterior ;

- un raport de resurse, de schimburi, de contacte, de reţele asociate în termeni constructivi ;

- o negociere între părţi având puterea de a contracta cu un interlocutor recunoscut ;

- un acord de colaborare mutuală între parteneri egali care lucrează împreună pentru realizarea propriilor interese, rezolvând probleme comune, printr-o acţiune coerentă, plecând de la definirea obictivelor într-un timp determinat, cu repartiţia clară a responsabilităţilor şi a procedeelor de evaluare.

Stim că deciziile, acţiunile şi rezultatele educaţiei nu mai pot fi realizate decât în comunitatea de opţiune dintre mediile responsabile, familiei, şcoală şi comunitate ; de aceea este nevoie de un nou concept care să întărească această relaţie, acest concept fiind parteneriatul educaţional.

Parteneriatul educaţional este unul din cuvintele cheie ale pedagogiei contemporane, un concept şi o atitudine în câmpul educaţiei şi tinde să devină un concept central pentru abordarea de tip curricular flexibilă şi deschisă a problemelor educative-nevoia cunoaşterii, respectării şi valorizării diversităţii.

Ca atitudine parteneriatul presupune :

- acceptarea diferenţelor şi toleranţa opţiunilor diferite ;

- egalizarea şanselor de participare la o acţiune educativă comună ;

- interacţiuni acceptate de toţi partenerii ;

- comunicare eficientă între participanţi ;