Perspective Contemporane asupra Educației Interculturale

Introducere

Mitul societăţilor uniforme din punct de vedere cultural a suferit tot mai mult în ultimele decenii, ajungându-se treptat la concluzia că diversitatea culturală a fost şi este o stare de fapt caracteristică a societăţilor europene. Ideea unei omogenităţi culturale, propovăduită în era construcţiei naţiunilor europene moderne, lasă tot mai mult locul conştientizării coexistenţei unor grupuri culturale distincte în cadrul aceleiaşi entităţi statale, şi a necesităţii instituirii dialogului intercultural.

Educaţia interculturală şi-a făcut apariţia pe agenda politică a Europei odată cu şcolarizarea copiilor imigranţilor din societăţile vest-europene. S-a conştientizat atunci pentru prima dată că existenţa unor grupuri provenite dintr-un fond cultural diferit de cel al populaţiei majoritare poate constitui o provocare. În acest prim stadiu al educaţiei interculturale, diferenţa este percepută şi tratată ca o tară. Urmează apoi stadiul în care copiilor imigranţilor li se recunoaşte dreptul de a beneficia de ore de studiu al propriilor limbi, culturi şi religii, însă în afara procesului de şcolarizare din sistemul de învăţământ formal, şi în afara oricărui dialog intercultural cu elevii majoritari. În cel de-al treilea stadiu, paradigma actuală a educaţiei interculturale, diferenţa constituie o bogăţie şi se promovează dialogul intercultural între diferitele grupuri din societate.

Partea I

Aspecte teoretice ale educaţiei interculturale

Educaţia interculturală şi-a făcut apariţia pe agenda politică a Europei odată cu şcolarizarea copiilor imigranţilor din societăţile vest-europene. S-a conştientizat atunci pentru prima dată că existenţa unor grupuri provenite dintr-un fond cultural diferit de cel al populaţiei majoritare poate constitui o provocare. În acest prim stadiu al educaţiei interculturale, diferenţa este percepută şi tratată ca o tară. Urmează apoi stadiul în care copiilor imigranţilor li se recunoaşte dreptul de a beneficia de ore de studiu al propriilor limbi, culturi şi religii, însă în afara procesului de şcolarizare din sistemul de învăţământ formal, şi în afara oricărui dialog intercultural cu elevii majoritari. În cel de-al treilea stadiu, paradigma actuală a educaţiei interculturale, diferenţa constituie o bogăţie şi se promovează dialogul intercultural între diferitele grupuri din societate.

1.1 Descrierea conceptului “educaţie interculturală”

Conceptul de cultură, astfel definit, implică în fapt coexistenţa unei pluralităţi de culturi, şi trebuie aşadar înţeles din prisma relativismului, ca şi curent cultural. Relativismul cultural întăreşte ideea de egalitate a diferitelor culturi în termeni de valoare intrinsecă, şi descurajează orice tentativă de a proclama o cultură anume ca fiind superioară sau inferioară altora. Valorile, normele, simbolurile unei culturi trebuie evaluate în contextul şi funcţionalitatea lor, şi nu după criteriile altei culturi.

Coexistenţa mai multor culturi în acelaşi spaţiu a dat naştere unui set de concepte înrudite: multicultural, intercultural, precum şi multiculturalism, interculturalitate. În pofida unei înţelegeri superficiale care ar putea concepe cei doi termeni ca fiind sinonimi, binomul de concepte multicultural / intercultural prezintă unele diferenţe esenţiale. Astfel, „multicultural” este un termen descriptiv, referitor la o stare de fapt, la convieţuirea mai multor grupuri în aceeaşi societate. Conceptul tinde să evidenţieze diferenţa sau chiar separarea netă dintre culturi şi grupuri percepute ca fiind diferite, şi este folosit cu precădere în societăţi post-coloniale, unde nu de puţine ori este vorba de convieţuirea paralelă a grupurilor etnice, fără o adevărată relaţionare unele faţă de celelalte. În schimb, conceptul de „intercultural” pune accentul pe interacţiunea dintre grupurile percepute ca distincte din societate, referindu-se mai degrabă la un proces dinamic de schimburi, de dialog, de negociere între grupuri, precum şi de identificare a unui limbaj comun şi a unui spaţiu comun în care să se desfăşoare comunicarea. Caracterul intercultural al unui fapt este tocmai accentul pe relaţia reciprocă dintre elementele constitutive ale schimburilor.