Extras din proiect
I. PROGRAMA ŞCOLARĂ DE ECONOMIE PENTRU CLASA A XI-A
NOTĂ DE PREZENTARE
În conformitate cu planurile-cadru de învăţământ pentru ciclul superior al liceului – la clasa a XI-a, toate filierele, profilurile şi specializările, precum şi la clasa a XII-a, liceu tehnologic, ruta de profesionalizare progresivă prin şcoala de arte şi meserii şi anul de completare, – disciplina Economie beneficiază de următorul buget de timp:
- 2 ore/săptămână:
a) la filiera teoretică, profilul uman, specializarea ştiinţe sociale);
b) la filiera tehnologică:
- calificările profesionale: tehnician în turism, tehnician în activităţi de poştă, tehnician în activităţi economice, tehnician în administraţie, tehnician în achiziţii şi contractări, coafor stilist, tehnician în hotelărie, tehnician în activităţi de comerţ, tehnician în gastronomie, organizator banqueting;
c) filiera vocaţională profilul militar (Licee ale Ministerului Administraţiei şi Internelor), specializarea Ştiinţe sociale;
- 1 oră/săptămână:
d) la filiera teoretică:
- profilul real (toate specializările);
- profilul uman (specializarea filologie);
e) la filiera vocaţională:
- profilul artistic (toate specializările);
- profilul pedagogic (toate specializările);
- profilul sportiv (toate specializările);
- profilul militar (Licee ale Ministerului Apărării Naţionale), specializarea Matematică-fizică;
- profilul teologic (toate specializările);
f) la filiera tehnologică:
- toate calificările profesionale, cu excepţia celor menţionate la punctul b).
Curriculumul pentru disciplina Economie răspunde cerinţelor formulate în documentele reglatoare de politică educaţională din România.
Demersurile propuse prin actualul curriculum sunt concordante, de asemenea, cu spiritul şi cu recomandările cuprinse în:
- Planul de lucru pentru implementarea obiectivelor sistemelor educaţionale şi de formare profesională din Europa pentru perioada 2001 – 2010, ratificat de Consiliul Europei (Barcelona, 2002);
- Declaraţia Miniştrilor Europeni ai Educaţiei şi Formării Profesionale şi a Comisiei Europene, adoptată la Copenhaga, 29-30 noiembrie 2002, privind întărirea cooperării europene în domeniul formării profesionale – „Declaraţia de la Copenhaga”.
Locul acestei discipline în liceu este justificat de nevoia de a studia problematica economiei de piaţă, astfel încât tinerii:
- să dobândească competenţele necesare unei orientări eficiente în mediul economic, valorificându-şi resursele personale în acord cu exigenţele proprii şi cu cele ale comunităţii în care trăiesc;
- să îşi dezvolte motivaţia şi disponibilitatea de a reacţiona pozitiv la o realitate în continuă schimbare.
În vederea realizării acestor finalităţi, prezentul curriculum integrează următoarele dimensiuni:
- dimensiunea explicativ-informativă, vizând însuşirea cunoştinţelor despre activitatea economică, despre comportamentul raţional al consumatorului şi al producătorului, precum şi despre mecanismele de funcţionare ale economiei de piaţă;
- dimensiunea normativă, referitoare la orientarea comportamentului şi a deciziilor individului, ca agent economic, în raport cu normele, principiile şi legile activităţii economice;
- dimensiunea interogativ-reflexivă şi valorizatoare, care are în vedere dezvoltarea competenţelor specifice gândirii critice;
- dimensiunea practică, urmărind formarea de atitudini şi exersarea de comportamente economice raţionale.
Structura curriculumului include următoarele componente:
- Competenţe generale
- Competenţe specifice şi unităţi de conţinut
- Valori şi atitudini
- Sugestii metodologice.
Conţinuturile nemarcate prin asterisc (*)se adresează claselor ai căror elevi studiază disciplina Economie în 1 oră/săptămânal.
Pentru clasele ai căror elevi studiază disciplina Economie în 2 ore/săptămânal se adaugă conţinuturile marcate prin asterisc (*)şi corp de literă italic.
Elementele de noutate sunt legate de următoarele aspecte:
- orientarea către latura pragmatică a aplicării curriculumului: corelarea dintre unităţile de conţinut şi competenţele specifice permite profesorului să realizeze conexiunea explicită între ceea ce se învaţă şi scopul pentru care se învaţă; corelaţia propusă are în vedere posibilitatea ca o anumită competenţă specifică să poată fi atinsă prin diferite unităţi de conţinut, neexistând o corespondenţă biunivocă între acestea;
- recomandarea unor valori şi atitudini care să completeze dimensiunea cognitivă a învăţării cu cea afectiv-atitudinală şi morală, din perspectiva finalităţilor educaţiei, dar şi a disciplinei Economie;
- includerea unor sugestii metodologice care să orienteze spre modalităţi didactice concrete de utilizare a curriculumului în proiectarea şi realizarea activităţilor de predare-învăţare-evaluare.
Prezenta programă dezvoltă competenţele specifice spiritului antreprenorial dobândite de elevi în clasa a X-a şi creează, prin competenţele propuse, posibilităţi sporite de relaţionare a elevilor la mediul economico-social, prin valorificarea propriului potenţial şi gestionarea eficientă a resurselor proprii si, în perspectivă, pentru gestionarea propriei afaceri.
Programa se adresează atât profesorilor, cât şi autorilor de manuale. Lectura integrală a programei este absolut necesară înaintea proiectării unităţilor de învăţare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Portofoliu - Modul Pedagogic.doc