Portofoliu Pedagogie - Fundamentele pedagogiei, teoria și metodologia curriculumului

Capitolul 1. Pedagogie I (Fundamentele pedagogiei+Teoria și metodologia curriculumului)

1.1. Eseu: Stiluri de predare

Stiluri de predare

Stilurile de predare se defineste ca ansamblu de structuri comportamentale relativ constante de a instrui, de a comunica, de a coopera cu elevii, de a decide asupra situațiilor de învățare precum si de a adopta atitudini fata de rezultatele si comportamentele acestora.

Stilul de predare devine o necesitate în susținerea unei prestații didactice de calitate și eficienta. Este de fapt abilitatea profesorului de a se comporta utilizând diferite stiluri educationale în vederea atingerii obiectivelor.

Stilul de predare se refera la :

- originalitatea in activitatea didactica

- la felul in care sunt alese si utilizate strategiile de catre profesor

- capacitatea de a imbogati practica scolara introducand variatie, activitati mai vii, mai nuantate in clasa

- capacitatea de a induce comportamente variate de invatare contribuind la modelarea stilurilor de munca.

Caracterisici:

- Este totdeauna personal, chiar daca multe dintre aspectele lui sunt comune sau foarte apropiate cu ale altor profesori.

- Este relativ constant, în sensul ca se manifesta într-un mod specific, pe o perioada data, dar e si susceptibil de schimbari.

- Este dinamic, perfectibil mai cu seama sub impactul experientei. Evolutia stilului de predare, în sensul perfectionarii (ameliorarii) lui este dependenta în mare masura de atitudinea educatorului fata de propria-i activitate, de capacitatea sa autoevaluativa.

Clasificari si identificari din mai multe perspective:

1.În funcție de axarea activităților didactice fie pe rolul „dominant al profesorului“, fie pe activitățile grupului distingem:

Stilul de conducere autoritaritaristă:

- hotărârea și promovarea de către profesor a tuturor tacticilor predării, a modalităților de lucru, a tehnicilor

și etapelor activității care sunt comunicate și dirijate efectiv de către el;

- profesorul structurează timpul, inițiativele nu sunt încurajate și nici admise;

- profesorul își asumă o responsabilitate foarte mare în predarea și în dirijarea mersului învățării, îl laudă ori îl critică; el recompensează ori sancționează atitudinile și rezultatele instruirii elevilor, și se menține la o anumită distanță de grup.

Stilul definit prin conducerea democratică condiționează folosirea posibilităților de participare a elevilor, a inițiativei și experienței acestora; perspectiva și liniile de desfășurare a activității de predare-învățare se definesc și decid prin cooperare și conlucrare cu elevii; aceasta înseamnă că stilul profesorului se distinge prin faptul ca el elaborează și propune mai multe variante de predare-învățare, elevii având posibilitatea să aleagă; elevii au libertatea să se asocieze cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini și probleme ale învățării; profesorul prezintă criteriile comune de apreciere, de lăudare, de criticare pe care le respectă în comun cu elevii; el se comportă, într-un fel, ca un membru al grupului;

Stilul definit prin „laissez-faire“ exprimă un educator care se remarcă prin „roluri“ pasive, prin indiferență ori minimalizarea fenomenelor semnificative în procesul instruirii; acceptă deciziile elevilor; el consideră că întotdeauna este suficient ce predă, cât predă și cum predă, fiind sigur că elevii înțeleg, acordându-le însă ajutor la cererea lor; au un minimum de inițiativă în cea privește formularea unor sugestii.

Efectele celor trei stiluri diferă: multe comportamente de învățare mecaniciste, de tip executorii, disponibilități spre agresivitate și răbufniri (- 1); (- 2) oferă rezultate mult mai aceptabile din punct de vedere social, dar produce și rezultate superioare pe plan didactic. Nu este însă concludent pentru toate situațiile. Conducerea democratică poate furniza mentalitatea de participare voluntară, conștiința caracterului facultativ al sarcinilor învățării;

stilul „laissez-faire“ este cel mai deficitar: nivelul scăzut al aspirațiilor și exigențelor pedagogice alepredări, lăsarea procesului didactic să meargă de la sine nu poate avea decăt rezultate slabe în învățare și în conduită.

2. Din perspectiva comportamentului social observabil al profesorului, ca persoană care atribuie si evaluează “rolurile” elevilor, au fost identificate:

Stilul dominator:

- se asociază stilului autoritar care accentuează sancțiunile pozitive și negative.

- predarea se suprapune unei stari de conflictuale care genereaza devianță comportamentală la elevi.

Stilul negociator:

- din perspectiva schimbului echitabil pe care dorește să-l stabilească cu elevii, profesorii pot opta pentru o negociere deschisă, explicită în care profesorii și elevii acționează împreună pentru a ajunge la un consens, demersul fiind unul de adaptare reciprocă succesivă și permanentă.

sunt folosite procedee care merg pe o negociere ascunsă, de consens tacit - profesorii și elevii acționează independent, fără cooperare; o serie de comportamente ale elevilor sunt interpretate ca deviante de către profesor și în consecință poate adopta o atitudine coercitivă sau poate opta pentru o atitudine deschisă.

Stilul fratern:

- se întâlnește la profesorii foarte tineri care se consideră egali cu elevii lor

- succesul la elevi este evident, dar după niște ani profesorii abandonează această strategie

Stilul ritualic:

- profesorii asigură un climat psihosocial stabil prin interventii standardizate si uniformizate;

- utilizat pe termen scurt si echilibrat poate da rezultate bune (medii).

Stilul terapeutic:

- adoptat mai ales de profesorii care fac cursuri de formare în terapii,

- profesorii privesc activitatea ca o terapie,

- profesorii sunt foarte inventivi, creativi, atenți la nevoile grupului, creează situații de participare activă a elevilor la activități,

- perspectiva lor e mai mult psihosocială și mai puțin didactică

- dezavantaj: se îndepărtează de logica disciplinei, poate bulversa elevii în cazul în care nu există concordanță între modelul său și modelul altor profesori

3.Dupa o alta clasificare a stilurilor de predare data de in priml rand de personalitatea profesorului si de implicarea acestuia in viata clasei precum si de atitudinele profesorului fata de elevi distingem intre: