Prezența feminină în poezia bacoviană

INTRODUCERE

Citit atent astazi, Bacovia apare intru totul ca poet al marginii existentei. Oricat ar parea de paradoxal la un poet decadent, precum se automodeleaza el insusi, miscarile in timp si spatiu sunt foarte energice, chiar daca sunt puse in zona constiintei sisifice a Zadarului (unul din topoii bacovieni cei mai frecventi).

Timpul este absent pe intregul orizont temporal - trecut, prezent, viitor: ,,Nu-i maine, nici azi, nici ieri - timpul" (Cogito). Sa observam ca absenta lui se constata din perspectiva viitorului, caci la poetul Plumbului e o indeterminare temporala, asemenea celei pe care o gasim in basme (,,A fost odata ca niciodata"), e o impersonalizare care recheama incertele niciodata, vreodata, depate, demult, tarziu cu derivatul izomorf preatarziu, dus.

Autorul Plumbului boicoteaza istoria, ducand o existenta retrasa, cenusie, fara evenimente biografice spectaculoase, egala cu sine, departe de Centrul magmatic al ei si de cursul magistral aducator de noi vanturi, directii, etape, varste (hegeliene). Lui ii este suficienta conditia de poet maudit, de damnat, de blestemat al sortii. In acest sens, nu se poate vorbi de manifestarea carorva simpatii pentru noul regim, cu toate ca marturiseste conjunctural, cu ocazia aniversarii 65, ca este sarbatorit pentru ca ,,a poetizat munca eroica proletara".

Bacovia adopta, prin insasi firea lui timida, neurastenica, ,,tremuratoare", claustrofoba, conditia de proletar intelectual, de copil al firii, de ,,copil divin". Aceeasi conditie marginals si-o vrea si in viata literara: ei fuge de centrul acesteia, publicand mai mult in revistele din provincie.

Avem senzatia ca intre opera si autor e o unitate perfecta, datorita retragerii eului creator in eul empiric, situat la marginea existentei, la marginea istoriei. S-a vorbit chiar, in critica recenta, despre rolul de Cenusareasa ,,jucat" de poet.

Este o fuga, prin excelenta bacoviana, de Centru si de centrare. ,,Ma tulbura vederea ei in centru poate pier ", spune el in Divagari utile, facandu-si din des-centrare un program.

Fuga de intensitatea privirii, care se concentreaza in propriul centru, determina - fireste - intensitatea fugii insasi. Este ceea ce naste fenomenul pe care 1-am putea denumi antinarcisismul bacovian.

Desi se fixeaza intr-un singur punct, acesta cumuland atat vazul, cat si auzul (ambele intense) si fiind un adapost matriceal, un varf al viziunii sub forma de metacentru metafizic, deambuleaza, rataceste, metecaieste (ca in pantecele balenei, asemenea lui lov, zice Ion Caraion), intr-un du-te-vino naucitor insotit in mod obisnuit de tremur; regret si delir si de un sentiment al neputintei de a se misca (,,lubito, si iar am venit / Dar astazi, de-abia ma mai port" - Trudit) — un soi al miscarii derizorii (,,Omul incepuse sa vorbeasca singur / Si totul se misca in umbre trecatoare" -Altfel).

Bacovia este poetul care vorbeste/tace din insusi abisul ontologic, din adancul indicibil ce se casca intre cele doua singuratati (a vietii si a mortii).

CAPITOLUL I

GEORGE BACOVIA – POETUL ATIPIC

I.1 Începutul vietii si descifrarea pseudonimului

George Bacovia este pseudonimul literar al lui Gheorghe Vasiliu, poet şi publicist, născut la Bacău, pe 4/17 septembrie 1881 (conform actului de naştere numărul 311). Primii ani ai copilăriei îi petrece sub supravegherea mamei sale, Zoiţa Vasiliu, în casa părintească. Ceva mai târziu, în 1927, Bacovia îi mărturisea lui I. Valerian : „M-am născut în oraşul Bacău, unde, exceptând anii de studii universitare, am trăit mai tot timpul. [ ] De acest oraş, de această casă, îmi sunt legate toate amintirile mele din copilărie, ca şi din viaţa adultă.” Într-un interviu dat lui V. Netea, în 1943, se fac unele precizări legate de originea pseudonimului său literar : „Numele, mai exact spus, pseudonimul ce stă deasupra poeziei bacoviene, vine de la numele roman al Bacăului, care se zicea Bacovia, aşa numindu-se probabil întreaga regiune din această parte a Moldovei. « Eu l-am luat, din dicţionarul lui Hasdeu, cum cred că va fi făcut şi Arghezi în legătură cu râul Argeşului. Bacovia mai înseamnă şi altceva. Prescurtând pe Bacchus în Baco şi adăugându-i apoi cuvântul latin Via (Cale), adică ajungi să vezi că Bacovia îmbrăţişează pur şi simplu Calea lui Bachus. Pe calea aceasta am mers eu într-adevăr de foarte multe ori.»”