Proiect de lecție - discursul argumentativ

Definiţie

Specie a genului oratoric şi constă într-o expunere orală sau scrisă a unei teme în faţa unui auditoriu.

Scopul lui este de a convinge auditoriul în privinţa temei abordate prin argumente bine înlănţuite, într-o gradaţie care merge spre con¬cluzii.

Trăsături

- claritatea ideilor

- logica şi coerenţa argumentării

- gradaţia ascendentă spre concluzie

- eleganţa limbajului

- poate avea formă monologică sau dialogică (o adresare către un interlocutor real/imaginar)

Structura discursului argumentativ

A. Premisa – formularea ipotezei/opiniei care să exprime cu claritate ideea/tema ce urmează a fi susţinută (definirea temei, formularea unui adevăr general, a unei declaraţii de intenţie)

B. Argumentaţia propriu-zisă – strategia persuasivă graduală de susţinere cu dovezi, exemple, opinii de autoritate, comparaţii cu alte situaţii/teme/efecte asemănătoare

C. Concluzia – care să reia ipoteza pentru susţinerea/ demontarea acesteia

Tehnici de argumentare

- raţionamentul deductiv- pornind de la exemplul concret către generalizare

- raţionamentul inductiv - pornind de la situaţia generală către concret, susţinută prin argumente.

- ilustrarea argumentelor de ordin general cu exemple care pot aborda problematica în mod antitetic

- citarea unor surse de referinţă: istorici, critici, filozofi, literaţi

- apelul la experienţa personală sau a mentorilor spirituali (părinţi, profesori)

- invocarea utilităţii şi a aplicabilităţii problematicii respective

- urmărirea unor asemănări şi diferenţieri care vizează logica şi coerenţa argumentării

- formularea ideii ca paradox

- reluarea unor sintagme şi sublinierea ideii prin insistenţă

- rezumarea ideilor

Procedee retorice asociate

- paralelismul sintactic

- antiteza (opinia celui care redactează/opinia altora)

- cumulul enumerativ (cu ajutorul conectorilor retorici: în primul rând…, apoi…)

- interogaţii

- exclamaţii

- comparaţii

- elemente lingvistice ale insistenţei sau ale emfazei:

- adverbe/locuţiuni adverbiale: desigur, fără îndoială, fireşte, probabil, pesemne, cu siguranţă … - verbe de opinie: a crede, a considera, a aprecia , a opina, a presupune, a socoti etc

Conectori

1. coordonatori – copulativi: şi, nici, precum şi...

– disjunctivi: ori, fie, sau....

– adversativi: ci, dar, iar, însă, or...

– conclusivi: aşadar, deci, prin urmare...

2. subordonatori – diferite conjuncţii/locuţiuni conjuncţionale specializate pentru introducerea unor

propoziţii circumstanţiale

- cauzale: deoarece, fiindcă, din cauză că...

- condiţionale: dacă, de vreme ce, când...

- finale: ca să, pentru ca să,....

- consecutive: încât, aşa că....

- concesive: deşi, chiar dacă, şi dacă, cu toate că...

3. conectori retorici: adverbe şi locuţiuni adverbiale de nuanţă sau de insistenţă: totuşi, chiar, numai,

dar, mai întâi, în plus, mai exact, cu alte cuvinte, în primul rând...