Proiectarea situațiilor de învățare școlară

În vederea elaborării portofoliului didactic, am ales să proiectez situații de învățare școlară la disciplina „Contabilitate” la un liceu cu profil economic pentru clasa a IX-a. Ajutându-mă de programa școlară am realizat planificarea anuală/calendaristică, planificarea semestrială, proiectul primei unități de învățare, precum și proiectul de lecție din cadrul primei unități de învățare, iar apoi am realizat două variante de probe de evaluare a lecției proiectate anterior. Prima unitate de învățare se intitulează „Sistemul contabil parte a sistemului informațional economic” și vizează două obiective specifice și anume: „Stabilirea rolului și locului informației contabile în sistemul informațional economic” și “Identificarea normelor de reglementare contabilă”.

Motivația realizării unui proiect de lecție pe baza primei unități de învățare menționate mai sus rezidă din faptul că, sunt de părere că, prima lecție din cadrul oricărui ciclu de învățământ este decisivă în desfășurarea activităților viitoare în cadrul materiei în cauză.

Consider că dacă se reușește prin intermediul primei lecții captarea atenției educabililor și implicarea lor în procesul educațional, stimularea și stârnirea curiozității acestora, activitățile de învățare vor din cele mai bune și vor satisface în egală măsură, atât educatorul, cât și educabilii. În plus, nevoia de stârnire a interesului elevilor în acest caz este cu atât mai necesară cu cât această lecție se adresează elevilor la începutul studiilor liceale, care nu au avut tangențe cu științele economice, fiind necesară în acest sens ușurarea tranziției tuturor elevilor la noile provocări educaționale.

I. ABORDARE TEORETICĂ. INTRODUCERE ÎN CONTABILITATE

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „contabilitate” provine din limba latină, de la computare „a număra”, adoptat în limba română pe filiera franceză, de la verbul compter, cu același înțeles. Contabilitatea este, practic, limbajul codificat al afacerilor, la baza căruia stă etalonul monetar, care cuantifică orice activitate, de așa manieră încât ea să poată fi înregistrată și standardizată într-o formă concentrată. Deși oamenii au încercat încă din antichitate să țină o evidență clară a valorilor pe care le dețineau sau le gestionau, contabilitatea a început să se dezvolte ca știință de abia în secolul al XV-lea. Astfel, cel mai vechi registru de contabilitate dublă atestat în Europa este cel al bancherilor cetății Genova (1340).

Din antichitate ne-au parvenit diferite liste de cheltuieli sau de provizii, fără ca ele să fie componente ale unui sistem contabil articulat. În Evul Mediu, dezvoltarea comerțului în orașelele-state italiene a condus la apariția unui sistem complex de evidență, și anume contabilitatea în partidă dublă. În 1494, călugărul franciscan Luca Paciolo a publicat un tratat de matematică „Summa de Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita” care cuprindea și o descriere a practicilor negustorului venețian al epocii, între care și cea a contabilității în partidă dublă. Paciolo nu a pretins că a inventat contabilitatea în partidă dublă, dar această parte a cărții sale a fost tradusă în multe limbi, contabilitatea în partidă dublă fiind denumită “metoda italiană”. De aceea, o mare parte a vocabularului contabil provine din limba italiană, de exemplu: casă, bancă, capital, jurnal, cont, debit, credit, bilanț etc. Profesiunea contabilă liberală s-a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIIIlea, o dată cu crearea primului corp al contabililor în Marea Britanie (Institutul Scoțian al Contabililor Autorizați, în 1854). Tehnica partidei duble s-a schimbat nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb, perspectiva asupra obiectului, scopului și conținutului raportărilor contabile. De la simpla evidență a averii negustorului și a afacerilor lui, prin implicațiile sale sociale, contabilitatea s-a transformat într-un sistem informațional care afectează distribuția resurselor la nivelul unei întregi economii.

Chiar înainte de a exista un sistem teoretic care să-i precizeze rolul în mod formal, informația a fost motorul dezvoltării, astfel încât cunoștințele noi se clădesc pe suportul celor existente. Mulțimea de date noi este filtrată, prelucrată cu un aparataj conceptual specific fiecărei discipline științifice, obținându-se produsul: informația. Prin analiza și interpretarea informației se iau deciziile referitoare la acțiunile viitoare sau la evaluarea acțiunilor anterioare. Contabilitatea este și ea o disciplină informațională. Contabilitatea studiază efectele tranzacțiilor economice și ale altor evenimente asupra situației economice și financiare, precum și asupra performanței unei entități contabile, în scopul informării utilizatorilor interni și externi. Prin limbajul său, prin sistemul propriu de concepte și proceduri, contabilitatea este singura disciplină care poate furniza informații financiare despre o organizație. Aceste informații formează baza pentru evaluarea organizației de către un ansamblu de utilizatori din interiorul și din exteriorul organizației. Principalii utilizatori ai informației contabile sunt:

- conducerea întreprinderii care utilizează datele contabile în mod operativ pentru luarea unor decizii juste și pentru întocmirea de planuri, prognoze și bugete;