Psihopedagogia tinerilor și adolescenților

Metode de cercetare a adolescentilor,tinerilor si adultilor

Caracteristici generale ale varstei adolescentei

Psihologia adolescentului şi adultului oferă date, concepte, idei, explicaţii cu privire la evoluţia psihică a individului, odata cu incheierea copilăriei acestuia si până la sfârşitul vieţii. Psihologia adolescentului şi adultului poate fi definită ca fiind acea ştiinţă care cercetează legile şi condiţiile de dezvoltare, maturizare şi chiar de involuţie (de regresie) a psihicului uman, în perioada cuprinsă între vârsta adolescenței și până la sfârşitul vieţii unei persoane.

Metodele de cercetare sunt cele indicate în psihologia copilului, modul de aplicare al acestora având totuși, un anumit specific:

• în utilizarea metodei observaţiei spre exemplu, prezenţa observatorului și evidențierea misiunii acestuia pot influenţa puternic conduitele adolescenţilor, în condițiile conştiinţei de sine intensificate, a acestora. Odată cu depășirea vârstei copilăriei, poate fi utilizată şi autoobservaţia, autoanaliza, introspecția, etc.

• metoda experimentală poate fi aplicata într-o organizare mai complexă decât în copilărie, cu menționarea scopurilor experimentelor și cu respectarea normelor etice și deontologice;

• metoda anchetei pe bază de chestionar poate fi larg aplicată începând cu perioada adolescenţei, putând fi utilizată și autoadministrarea probelor;

• analiza produselor activităţii are, deasemenea la aceste vârste, un mai larg teren de aplicare.

• testele ce pot fi aplicate începând cu vârsta adolescenței, sunt mai variate şi mai complexe.

Psihologia adolescentului şi adultului are strânse legături teoretice şi metodologice în primul rând cu psihologia copilului, cu psihologia genetică şi cu biopsihologia şi de asemenea, cu toate disciplinele fundamentale şi aplicative ale acestui domeniu al cunoaşterii.

Definiţii ale adolescenţei

Despre adolescenţă s-a scris foarte mult, fără a se găsi însă explicaţii satisfăcătoare pentru toate întrebările şi problemele caracteristice acestei vârste. Adolescenţa este cu siguranţă o etapă a schimbărilor, iar parcurgerea lucrărilor care abordează această problematică arată că nici o altă vârstă nu a fost caracterizată prin atâtea atribute, epitete şi metafore.

Așadar, adolescenţa poate fi privită din unghiuri extrem de diverse, iar interpretările condiţionărilor şi transformărilor care intervin în această perioadă sunt complexe. Adolescenţa este privită de mulți autori ca fiind o perioadă foarte „dificilă”a vieţii, în care indivizii sunt puternic stresaţi şi instabili afectiv, datorită faptului că trebuie să facă faţă unor schimbări spectaculoase, atât pe plan biologic, cât şi pe plan psihologic şi social. Unele dintre aceste schimbări se referă la schimbări fizice şi fiziologice importante, care au loc la pubertate şi la transformările specifice acesteia, care apar la nivelul comportamentului sexual.

Etimologic, termenul adolescenţă are originea în verbul latin adolescere care înseamnă a creşte, a se dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică şi dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste. Totodată, pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de schimbare a imaginii de sine, care intră în conjuncţie cu tendinţa adolescentului de a se autodefini. Această „creare” a unei noi identităţi are loc, adesea, prin raportarea la imaginea adultului sau prin opoziţia faţă de acesta şi adoptarea în schimb, unor norme sociale şi de grup prezente la ceilalţi tineri din aceeaşi generaţie.

Schimbări majore apar şi în plan social: adolescenţii petrec tot mai mult timp cu alte persoane de aceeaşi vârstă şi mult mai puţin timp cu părinţii şi familia, decât atunci când erau copii. Totodată, adolescenţa este perioada în care se iau decizii importante pentru dezvoltarea personală şi se fac planuri cu privire la viitor. De exemplu, în perspectiva alegerii unui traseu profesional, adolescenţii trebuie să decidă ce tip de liceu/facultate doresc să urmeze, ce examene să susțină, dacă să urmeze studii universitare sau să-și găsească un loc de muncă, etc. Chiar dacă adolescenţa este vârsta unor importante schimbări în viaţa unei persoane, nu este obligatoriu să fie însoţită – aşa cum s-a susţinut adesea – de conflicte şi crize adaptative dramatice. Cercetările realizate în ultimii ani asupra adolescenţei au arătat cu claritate faptul că aceste caracteristici depind mai ales de aspectul şi calitatea (autenticitatea) relaţiilor cu familia, şcoala şi grupul de prieteni, de contextul mai larg, cultural şi social în care adolescentul se dezvoltă.

Adolescenţa şi postadolescenţa încheie așadar, primul ciclu al dezvoltării umane. Spre deosebire de copilărie, adolescenţa ocupă un loc aparte în istoria personală a fiecărui individ. Intrarea în acest stadiu accentuează conştientizarea multiplelor schimbări şi transformări care-i sunt caracteristice. Adolescenţa rămâne în amintirea tuturor ca un fel de revelație, de trezire, ca o trecere de la existenţa oarecum ”calmă” din copilărie caracterizată de relaţii simple cu ambianţa şi cu sine, la o deschidere deosebită faţă de lume şi univers, la înţelegerea locului ocupat în lume, a rostului vieţii, la preocuparea constantă pentru viitor şi la efortul personal de a deveni adult.

Principalele sarcini ale dezvoltării în adolescenţă sunt:

• Crearea unei identități stabile, cu scopul de a deveni un adult matur, complet şi productiv (Perkins, Adolescence: Developmental Tasks, 2001). Pe măsură ce îşi dezvoltă o conştiinţă de sine clară, experimentează diferite roluri şi se adaptează la schimbările pe care le trăieşte, adolescentul realizează o serie de paşi în cadrul evoluției, paşi care reprezintă ei înşiși sarcini importante ale dezvoltării.

• Dezvoltarea de noi relaţii sociale, în special cu covârstnicii, relaţii mai mature, bazate pe intimitate, încredere şi respect faţă de alte persoane, apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie. Adolescenţii învaţă treptat, experimentând, să interacţioneze cu ceilalţi într-o manieră mai apropiată de cea adulţilor. De reţinut este şi faptul că maturizarea fizică joacă un rol important în relaţiile cu egalii: adolescenţii care se maturizează mai lent (sau mai rapid) decât ceilaţi vor fi eliminaţi din grupul de covârstnici şi vor intra în grupuri cu un nivel similar de maturitate fizică şi relaţională.

• Dezvoltarea rolului social de bărbat, respectiv femeie. În această etapă adolescenţii dezvoltă o definiţie proprie cu privire la ce înseamnă a fi „bărbat” sau „femeie”. Ursula Şchiopu explică faptul că limitele sunt imprecise deoarece „debutul şi durata adolescenţei variază relativ în condiţii geografice şi de mediu socio-economic şi sociocultural, dar mai ales socio-educativ” (1997). Ralph Linton (1936) defineşte doi termeni fundamentali în psihosociologia personalităţii: status şi rol. El acordă termenului de „status“ înţelesul de „loc al individului în societate“, definitorie fiind „colecţia de drepturi şi îndatoriri“, care este asociată poziţiei sociale a individului. Rolul, în concepţia autorului, reprezintă aspectul dinamic al status-ului, cuprinzând manifestările specifice ale acestuia.