Relația dintre educația formală, nonformală și informală - competiție sau complementaritate

Educaţia a însoţit istoria omenirii de la începuturile ei, şi va continua să existe de-a lungul întregii evoluţii a acesteia. Educaţia este considerată un fenomen social, întrucat conservă şi transmite experienţa de cunoaştere teoretică şi practică, valorile culturii şi civilizaţiei de la o generaţie la alta.

În cursul existenţei sale, fiecare persoană este supusă unor influenţe educative multiple, care pot acţiona concomitent, succesiv sau complementar, în forme variate. Unele acţionează spontan, incidental, altele au un caracter organizat, sistematizat, provenite din partea şcolii sau a altor instituţii extraşcolare.

În stransă legatură cu ideea potrivit căreia învaţământul (educaţia şcolară ) trebuie privit în perspectiva educaţiei permanente, s-au conturat conceptele de educaţie formală ( instituţionalizată ), educaţie nonformală (extraşcolară ) şi educaţie informală ( difuză ), pentru denumirea curentă a tipurilor de educaţie ce se realizează astăzi. Încă din 1974, Coombs şi Ahmed – echivalând educaţia cu invăţarea – au identificat aceste tipuri, definindu-le astfel:

- educaţie informală: „proces ce durează o viaţă, prin care fiecare persoană dobândeşte cunoştiinţe, îndemânări, aptitudini şi inţelegere din experienţele zilnice”

- educaţie nonformală: „orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal şi care oferă tipuri selectate de învăţare subgrupelor specifice populaţiei (atât adulţii, cât si copii)”

- educaţia formală: „educaţia instituţionalizată, structurată in mod ierarhic, gradată cronologic si condusă de la centru (Ministerul Învăţământului), prin tradiţie, ea a constituit centrul de interes al politicii şcolare”

Educaţia formală

Termenul îşi are originea în cuvântul latinesc formalis cu semnificaţia de „organizat”, „oficial”.

O primă caracteristică a educaţiei formale este aceea de educaţie instituţionalizată, care se realizează într-o structură organizatorică clară, reprezentată de sistemul de învăţământ.

O altă notă definitorie a educaţiei formale o constituie faptul că ea se realizează prin intermediul procesului de învăţământ, cu finalităţi educaţionale explicite, formulate prin idealul educaţional. Procesul educaţional se caracterizează prin intensitate, concentrare a informaţiilor şi continuitate. El produce o schimbare a experienţelor de cunoaştere, afectiv-emoţionale şi acţionale ale elevilor, predarea şi învaţarea constituindu-se ca activităţi de bază ale procesului de învaţământ.

Fiecare disciplina care se preda in invatamantul de toate gradele urmareste nu numai insusirea de cunostiinte, ci mai ales formarea si educarea elevilor, dezvoltarea in mod specific a anumitor capacitate sau procese psihice, stimularea formarii unor calitati general umane. Predarea influenţată, totodată, dezvoltarea atitudinilor, facilitează transformarea cunoştiinţelor în convingeri, formarea progresivă a conduitei.

Ca atare, educaţia formală permite o asimilare sistematizată a cunoştiinţelor şi facilitează dezvoltarea unor capacităţi, a unor priceperi şi deprinderi, a unor aptitudini si atitudini necesare pentru inserţia individului în societatea dată.

Educaţia formală se realizează în funcţie de planuri, programe şi manuale şcolare, pe baza de orare şi de evaluări, “acestea exprimându-se în moduri diferite: note, calificative, aprecieri, caracterizări”.

Educaţia formală este puternic expusă şi infuzată de exigenţele suprapuse ale comandamentelor sociale şi uneori politice. Ea este dimensionată prin politici explicite ale celor care se află la putere la un moment dat. Formalul răspunde unei comenzi sociale, fie de asigurare a transmiterii zestrei istorice şi culturale, fie în vederea formării profesionale.

Educaţia formală este încredinţată unor educatori formaţi ca specialişti şi ca pedagogi şi metodişti ai predării disciplinelor de învăţământ.

O caracteristică nu mai puţin însemnată a educaţiei formale o constituie acţiunea de evaluare care este administrată în forme, moduri şi etape anume stabilite pentru a facilita reuşita şcolară, succesul formării elevilor.

Evaluarea în cadrul educaţiei formale trebuie însoţită de dezvoltarea capacităţii de autoevaluare la elevi, de autoaprecierea adecvată a rezultatelor obţinute. Participarea elevilor la aprecierea propriilor rezultate şcolare cultivă motivaţia lăuntrică faţă de învaţătura şi atitudinea pozitivă, responsabilă faţă de propria activitate.

Educaţia formală se realizează în cadrul sistemului de învăţământ. Sistemul de învăţământ cuprinde totalitatea unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de instruire şi educare. Sistemul de învăţământ din ţara noastră cuprinde unităţi si instituţii de învăţământ, de stat şi particulare. Învăţământul este organizat pe niveluri, asigurând coerenţa şi continuitatea instruirii şi educaţiei în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. Învăţământul obligatoriu, care cuprinde învăţământul primar si gimnazial, reprezintă nucleul în jurul căruia gravitează toate celelalte componente ale sistemului.

Educaţia nonformală

Termenul îşi are originea în latinescul nonformalis preluat cu sensul “ îm afara unor forme special/ official organizate pentru un anume gen de activitate”. Educaţia nonformală se realizează prin intermediul unor activitţi opţionale sau facultative.

Acest tip de educaţie, care serveşte unei varietăţi mari de cerinţe de învăţare la tineri şi adulţi are în vedere:

- educaţia “complementară” (paralelă cu şcoala şi adresându-se elevilor)

- educaţia “suplimentară” (pentru cei care şi-au înterupt prematur studiile)

- educaţia de “substituţie” (pentru cei analfabeţi).

Printre obiectivele specifice acestui tip de educaţie se pot enumera:

a) susţinerea celor care doresc să-şi dezvolte sectoare particulare în comerţ, agricultură, servicii, industrie etc.

b) ajutarea populaţiei pentru a exploata mai bine resursele locale sau personale

c) alfabetizarea

d) desăvârşirea prefesională sau iniţierea într-o nouă activitate

e) educaţia pentru sănătate sau pentru timpul liber etc.