Relația dintre formator și elev. Stiluri de învățare și predare

INTERRELAŢIILE PROFESOR-ELEVI, PARTE INTEGRANTĂ A STRUCTURII PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÎNT. SEMNIFICAŢII PEDAGOGICE

In mod inevitabil, actul instruirii se realizează, încă din primele zile de scoală, în contextul unei retele complexe şi foarte dinamice de atitudini si relaţii reciproce între profesor, si elevi, între elevi şi elevi, între elevi şi clasa de elevi (individ — grup social). Acestea sînt relaţii multi-dimensionale, cu o pronunţată încărcătură psihologică, sociologică si pedagogică.

Privite din perspectivă pedagogică, asemenea interacţiuni determină constituirea unui anumit climat psiho-social în cadrul lecţiilor, care poate favoriza sau defavoriza optimizarea predării şi învăţării, care poate contribui la maximalizarea rezultatelor instructiv-educative sau la minimalizarea unor posibile efecte negative. În esenţă, această ambianţă constituie expresia sintetică a manifestării atitudinilor emoţionale faţă de învăţare, angajărilor subiective, a stărilor de satisfacţie, a disponibilităţilor relaţionale ale elevilor şi profesorului, a unei atmosfere de conlucrare bună sau mai puţin bună între toţi membrii clasei respective etc. De aceea, ansamblul tuturor acestor manifestări relaţionale constituie fondul pe care se va insera evoluţia intelectuală si morală a copilului. Atmosfera generală ce predomină în colectivul unei clase sau alteia condiţionează proiectarea situaţiilor de instruire, modul de organizare si conducere a activităţii acelei clase, adaptarea elevilor si comportamentele acestora, optimizarea strategiilor didactice, rezultatele învăţării, formarea, concomitentă, a unor însuşiri morale si trăsături de caracter.

Se poate afirma că eficienţa întregii activităţi didactice este determinată, în mod substanţial, de relaţiile pedagogice existente. Multe dificultăţi de învăţare, lipsuri în pregătirea şi educarea elevilor, în constituirea colectivului clasei etc. rezultă din relaţiile deficitare sau încordate dintre profesor si elevi.

Datorită faptului că aceste raporturi au un efect pedagogic multila¬teral, ele nu pot fi ignorate ; dimpotrivă în didactica modernă sînt pri¬vite cu cea mai mare atenţie ; sunt interpretate ca fiind una din condiţiile fundamentale ale organizării şi funcţionării procesului de învăţămînt. Ele sînt considerate ca parte integrantă din structura de ansamblu a procesului de predare-învăţare, ca un element fundamental al vieţii şcolare. Se estimează că dacă aceste relaţii nu satisfac nevoile afective ale copiilor, devine iluzorie îmbunătăţirea programelor şi a materialelor de instruire. În calitatea lor de fenomene psiho-sociale, cu caracter subiectiv, aceste ‚relaţii pot să devină un factor dintre cele mai puternice de întărire a caracterului educativ al procesului de învăţămînt.

De aici, preocuparea actuală a şcolii de a cultiva şi folosi, în mod conştient, aceste relaţii, ca un factor educativ, ca un instrument de creş¬tere a eficienţei învăţămîntului. Aşa se explică de ce numeroase cerce¬tări, mai recente, din domeniul psihosociologiei şi pedagogiei, de la noi şi din alte părţi, sînt consacrate acestei problematici. Conservatorismul metodic menţine încă destule practici învechite şi prejudecăţi în ceea ce priveşte caracterul relaţiilor profesor-elevi si utilizarea intensificării aces¬tora. Astăzi este însă necesar să se producă serioase modificări în trata¬mentul pedagogic, să se instituie în şcoli un stil nou de relaţii umane să sporească potenţialul de interacţiune a profesorului cu elevii săi.

TIPURI DE RELAŢII PROFESORI-ELEVI

O analiză mai atentă a interacţiunilor din clasă a scos în evidenţă mai multe tipuri de relaţii între profesor si elevi. Dintre acestea reţinem aici :

- relaţiile de comunicare,

- relaţiile de conducere şi

- relaţiile socio-afective

a).Relatiile de comunicare pot fi şi ele de mai multe feluri. Astfel după funcţiile pedagogice îndeplinite pot fi :

- de transmitere, propriu-zise, de informaţii (de explicare a terminologiei noi, enunţare de fapte, interpretare a afirmaţiilor, exprimare de opinii etc.) ;

- de structurare a informaţiei şi de concentrare a atenţiei asupra subiectului sau procedurilor de lucru;

- de solicitare a unor relaţii verbale sau fizice din partea eleviior, de stimulare a concentrării acestora asupra unor probleme etc.

- de răspuns al elevilor la solicitările profesorului ;

- de reacţie, de acceptare, respingere, modificare, lărgire etc. a ceea ce s-a spus anterior; de apreciere de către profesor a răspunsurile elevilor etc. ;

- de exprimare a unor stări afective (de satisfacţie, plăcere, iritare mulţumire, uimire etc.).