Strategii de Prevenire și de Înlăturare a Eșecului Școlar

1. Alegerea şi definirea temei de cercetat:

Tema de cercetat: “Strategii de prevenire şi înlăturare a eşecului şcolar”.

Am ales acestă temă deoarece în ultima vreme sunt mulţi copii, care întâmpină greutăţi în adaptarea la mediului şcolar, nu au aptitudini pentru şcolaritate sau datorită unor cauze obiective (suprasolicitarea teoretică şi practică, conţinutul de învăţământ supradimensionat, ritm de învăţare prea lent; insuficienta pregătire psiho-pedagogică a cadrelor didactice; lipsa specialiştilor şi a profesorilor de sprijin în: orientare şcolară, consiliere socială, atenţie şi stimulare timpurie a copiilor etc.) nu fac faţă programei şcolare şi nu reuşesc să-şi formeze acele capacităţi şi competenţe utile însuşirii conţinuturilor curriculare.

Având în vedere numărul mare de copii care rămân în urmă şi au nevoie de sprijin calificat şi competent m-am gândit că această temă este o prioritate pentru cadrele didactice şi familie.

Definirea temei de cercetat: Transformările din domeniul educaţional şi reforma din sistemul de învăţământ au cauzat unele probleme de natură socială şi educaţională care se regăsesc la unii elevi, având ca efect nedoritul eşec şcolar.

Eşecul şcolar se defineşte ca fiind rămânerea în urmă la învăţătură a acelor elevi care nu reuşesc prin forţe proprii să-şi însuşească conţinutul programei şcolare şi nu fac faţă cerinţelor acesteia.

2. Prezentarea contextului teoretic al problemei cercetate, operaţionalizarea conceptelor:

Din punct de vedere pedagogic, termenul ”eşec şcolar“ are accepţiuni diferite, fiind în mare măsură o problemă de atitudine şi un mod de evaluare a rezultatelor şcolare, a calităţii performanţelor şcolare ale elevilor , de existenţă a unor norme implicite sau explicite în ce priveşte reuşita şcolară.

Termenul de eşec şcolar apare datorită neconcordanţei dintre capacităţile individuale, interesele, atitudinile elevilor şi nivelul cerinţelor şcolii, programelor şi finalităţilor acestora. Eşecul şcolar mai poate fi definit ca fiind rezultatul discrepanţei dintre exigenţele şcolare, posibilităţile şi rezultatele elevilor.

Cercetările au scos la iveală faptul că eşecul şcolar este un proces ce se desfăşoară în patru faze.

În prima fază elevul este nemulţumit de şcoală pentru că nu înţelege lecţiile şi nu-şi poate rezolva temele şcolare. În faza a doua apar lipsuri mari în cunoştinţe, iar elevul este incapabil de a rezolva independent sarcinile şcolare. În faza a treia apar calificativele slabe; învăţătorul încearcă să ia unele măsuri, însă fără a cunoaşte cauza. Faza a patra este cea a nepromovării clasei, ca urmare a eşecului încercării şcolii şi familiei de a înlătura eşecul şcolar al elevului.

Adaptarea şcolarului de clasa I la cerinţele şi exigenţele didactice este foarte importantă. Impresia pe care şi-o face elevul în prima zi de şcoală despre clasa lui, despre învăţător, despre colegi şi despre cadrul educativ sunt de maxim interes. Elevul care a frecventat grădiniţa, care are un climat favorabil în familie are mai multă încredere în sine şi adaptarea şcolară se face mult mai uşor.

Pentru a evita încă din clasa întâi eşecul şcolar, învăţătorul trebuie pe de o parte să cunoască particularităţile de vârstă şi individuale, posibilităţile intelectuale ale elevilor săi, mai ales că într-o clasă, pe lângă copii normali, pot fi şi copii cu cerinţe educative speciale sau copii supradotaţi, iar pe de altă parte, aşteptările părinţilor de la copilul respectiv. Foarte importante sunt săptămânile de început ale clasei I în care se desfăşoară doar evaluări iniţiale menite doar cunoaşterea fiecărui elev în parte.

La începutul şcolarităţii, motivaţia este extrinsecă, copilul învăţând doar ca să le facă pe plac celor din jur , mai ales părinţilor şi pentru a răspunde statutului de şcolar. Trecerea de la activitatea specifică copilului, jocul, la o activitate intelectuală susţinută, învăţarea, presupune renunţare şi efort, din partea unora.

Treptat, motivaţia extrinsecă se transformă în motivaţie intrinsecă. Copilul trebuie motivat să înveţe, să descopere avantajele cunoaşterii. Cu cât motivaţia este mai puternică şi activitatea este recompensată, învăţarea devine mai stimulativă.

Un rol important îl are şi personalitatea cadrului didactic. Un învăţător exigent, conservator, nedeschis spre nou, plictisit provoacă inhibiţie elevilor săi, faţă de unul cu un stil didactic permisiv, dornic de muncă şi deschis spre nou.

Strategiile didactice nu trebuie alese la întâmplare, ci adaptate la particularităţile clasei şi particularităţile individuale, iar în secvenţele de învăţare să se folosească materialul didactic adecvat, care să faciliteze o învăţare conştientă a noţiunilor.

Perfecţionarea şi autoperfecţionarea activităţii de predare include şi operaţionalizarea corectă a obiectivelor educaţionale. Detalierea cât mai precisă a obiectivelor de referinţă şi formularea lor în termeni de comportament obiectivat îi permite învăţătorului să urmărească încontinuu progresele înregistrate de elevi, gradul de concordanţă dintre nivelul anticipat în obiectivele stabilite şi cel realizat în mod concret şi evaluat cu instrumente corespunzătoare.

O atenţie deosebită acordată acestui raport îi permite cadrului didactic să intuiască, încă din fază incipintă, unele modificări ale nereuşitei şcolare de mai târziu şi să stimuleze succesul şcolar.

3. Formularea ipotezelor şi a obiectivelor cercetării:

Ipoteza: Dacă în procesul instructiv - educativ, cadrul didactic aplică strategii de recuperare şi aprofundare folosind pe lângă mijloace tradiţionale şi metode moderne interactive de grup, atunci acesta va reuşi să prevină, să înlăture eşecul şcolar şi să influenţeze reuşita şcolară.

Cercetarea are ca obiective:

- Formarea la elevi a acelor deprinderi care să faciliteze învăţarea în ritm propriu;

- Abordarea elevului ca subiect al învăţării şi nu ca obiect, fiind coparticipant la propria formare;

- Stimularea pas cu pas, aprecierea pozitivă şi încurajarea acestuia în vederea încrederii în forţele sale proprii;

- Dezvoltarea motivaţiei pentru învăţare;

- Monitorizarea şi înregistarea rezultatelor obţinute la testele de evaluare;

- Analiza şi interpretarea rezultatelor pe baza itemilor cantitativi şi calitativi.