Studiu de caz rolul educatorului în dezvoltarea personalității

CAPITOLUL 1. METODOLOGIA CERCETĂRII

Secțiunea 1. Argumentare teoretică

În ultimele decenii, grădinița de copii a devenit prima verigă din sistemul de învățământ, funcția ei principală fiind aceea de a pregăti copiii preșcolari pentru integrarea școlară și socială. În această calitate, grădinița are funcții instructiv-educative.

Astfel, educația este unul din factorii determinanți ai formării dezvoltării personalității copilului, dar nu unicul. Pentru o bună funcționalitate a procesului devenirii omului, este foarte importantă acțiunea conjugată a celor trei factori principali, respectiv educația, ereditatea și mediul, după cum afirmă și prof. univ. Ioan Comănescu: „Așa cum nu se poate vorbi de un determinism ereditar în dezvoltarea ființei umane, nu se poate vorbi nici de unul ambiental sau educațional.”

Una dintre direcțiile modernizării învățământului contemporan vizează flexibilitatea instrucției și educației, în scpul asigurării dezvoltării capacităților și aptitudinilor fiecărui copil în raport cu propriile posibilități.

Învățarea diferențiată și centrată pe copil presupune o bună cunoaștere a acestuia la intrarea într-un nou ciclu de învățare, în vederea proiectării și desfășurării unui demers didactic flexibil, prin respectarea particularităților de vârstă și individuale, precum și conceperea unor activități instructiv-educative mai variate, nuanțate în raport cu diferențele dintre ele.

O atenție deosebită se acordă jocului. Jocul este activitatea fundamentală, formă de organizare în care se desfășoară toate activitățile didactice. Jocul didactic face tranziția de la joc - care oferă libertate și independență, plăcere și atractivitate asigurate prin elementele de joc ( așteptare, surpriză, competiție ș.a.)- la activitatea de învățare, care impune o disciplină mai riguroasă, efort intelectual- fiind un gen de muncă-, responsabilitate pentru rezultatele obținute.

Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și acțiune a copilului, el deschide în fața copilului nu numai universul activității, ci și universul extrem de a pătrunde în intimitatea acestuia și dezvoltă dorința copilului de a se dezvolta ca adulții; el dă posibilitatea preșcolarului de a-și apropia realitatea înconjurătoare, de a-și însuși funcția socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația socio-umană a activității adulților, de a cunoaște și stăpâni lumea ambientală.

Existența claselor eterogene impuse cadrului didactic, găsirea celor mai eficiente căi de asigurare a dezvoltării optime a fiecărei vârste, dar și a fiecărei individualități, generarea unui climat de încredere în posibilitățile individuale, încât să se combată complexul de inferioritate pe care îl trăiesc mulți dintre cei care nu pot să atingă performanțele ridicate și de asemenea să se combată atitudinea de uniformizare a condițiilor de învățare și dezvoltare pentru copii capabili de performanță.

Secțiunea 2. Scopul cercetării

Cercetarea vizează studierea modului în care alegerea metodelor de predare-învățare-evaluare influențează cunoașterea copilului preșcolar, optimizarea performanțelor școlare și îmbunătățirea relației grădiniță-copil, toate având efect asupra formării personalității copilului.

Secțiunea 3. Obiectivele generale și specifice ale cercetării

3.1 Obiective generale:

- Investigarea relației copil-familie;

- Identificarea raportului manifestat de familie, care înțelege nevoia comunicării cu școala.

- Determinarea părinților să înțeleagă rolul lor în educația copilului.

- Identificarea dificultăților de integrare, socializare și comunicare a copiilor preșcolari, în vederea ameliorării acestora;

- Înțelegerea și stabilirea nivelului rolului educativ al grădiniței.