Tulburarea Afectivitatii cu Deficit de Atentie

Imagine preview
(4/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Tulburarea Afectivitatii cu Deficit de Atentie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 58 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Pedagogie

Cuprins

ARGUMENT
CAPITOLUL I: PROBLEME TEORETICE ALE TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT
1. DEFINIŢII ALE TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT
2. CLASIFICAREA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT
3. TRĂSATURI CARACTERISTICE ALE TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT
CAPITOLUL II: TULBURAREA DEFICITULUI DE ATENTIE ŞI HIPERACTIVITATE
1. TRĂSĂTURI DEFINITORII ALE TULBURĂRII DEFICITULUI DE ATENŢIE ŞI HIPERACTIVITATE
2. ETIOLOGIA TULBURĂRII DEFICITULUI DE ATENŢIE CU HIPERACTIVITATE
3. CRITERII DE DIAGNOSTIC, MODALITĂŢI DE EVALUARE
4. MANIFESTAREA HIPERACTIVITĂŢII CU DEFICIT DE ATENŢIE, ELEMENTE SPECIFICE VÂRSTEI
CAPITOLUL III: TRATAREA DIFERENŢIATA A COPIILOR HIPERACTIVI
MODALITĂŢI DE CONSILIERE A COPIILOR HIPERACTIVI ŞI A PĂRINŢILOR ACESTORA
1. ROLUL ŞI LOCUL CONSILIERII ÎN EDUCAREA COPILULUI CU TULBURĂRI DE
ATENŢIE ŞI HIPERACTIVITATE
2. INSTRUMENTE PENTRU PĂRINŢI, PROFESORI ŞI COPII HIPERACTIVI CU DEFICIT DE ATENŢIE
3. GREŞELI COMUNE ALE PPRINŢILOR ÎN PROCESUL DE CONTROL AL COMPORTAMENTULUI
4. SFATURI PENTRU PĂRINŢI ŞI PROFESORI ÎN EDUCAREA COPIILOR CU HIPERACTIVITATE ŞI DEFICIT DE ATENŢIE
5. STUDII DE CAZ
• CONCLUZII
• BIBLIOGRAFIE
. ANEXE

Extras din document

ARGUMENT

În ultimii ani s-a vorbit şi s-a scris mult despre copiii hiperactivi, cărora li se asociază deficitul de atenţie.

De asemenea, este cunoscut faptul că părinţii acestor copii se simt foarte singuri. Ei cred adesea că problemele prin care trec sunt unice.

Mamele copiilor hiperactivi se simt frecvent înstrăinate de ceilalţi părinţi. Sentimentele de nesiguranţă, de deznădejde şi de singurătate se dezvoltă frecvent la părinţii acestor copii.

Observaţiile acestora au evidenţiat faptul că atunci când părinţii acestor copii se întâlnesc se creează între ei imediat o legătură datorită înţelegerii reciproce şi singurătatea începe să se diminueze. Majoritatea acestor părinţi descriu în mod similar experienţelor lor.

Comportamentul copiilor normali-> fără hiperactivitate - este previzibil pentru părinţii lor. Părinţii acestora anticipează că dacă merg cu ei la cinema, aceştia vor urmări cu atenţie filmul. De asemenea, majoritatea părinţilor acestor copii, când merg să-i ia pe copii de la şcoală, sunt convinşi că vor primii "un raport pozitiv" despre aceştia din partea profesorilor (învăţătorului); în timp ce aceste experienţe pozitive sunt comune pentru cei mai mulţi părinţi, ele sunt foarte rare pentru părinţii copiilor cu hiperactivitate şi deficit de atenţie.

Agitaţia inerentă, excitabilitatea, exuberanţa excesivă şi neatenţia, pot să creeze probleme în şcoală şi în familie.

Majoritatea copiilor cu această tulburare sunt trimişi la medic şi psiholog pentru tratament. În trecut, aceşti copii din nefericire, au fost diagnosticaţi ca suferind de o disfuncţie a creerului minimală sau de dizabilităţi în învăţare sau de tulburări emoţionale.Erorile în diagnosticare au condus la greşeli în administrarea tratamentelor şi majoritatea copiilor cu simptome ale deficitului de atenţie şi hiperactivitate au fost plasaţi în clase pentru copii cu handicap emoţional sau dizabilităţi în învăţare. În plus, cei care nu au fost recunoscuţi nu au primit nici un tratament sau au fost frecvent blamaţi pentru problemele de comportament, chiar daca ei, realmente, nu puteau să aibă un control deplin asupra propriei lor conduite.

În ciuda numeroaselor cercetări care descriu această tulburare, există încă confuzii privind starea ca atare, înregistrandu-se, în consecinţă, numeroase căi de a fi trataţi, atât copiii cât şi familiile acestora.

Prezenta lucrare încearcă să lămurească unele descrieri, idei legate de manifestarea hiperactivităţii cu deficit de atenţie, oferind astfel un ghid în orientarea şi consilierea copiilor hiperactivi, dar mai ales a părinţilor şi a dascălilor unor asemenea copii.

Prezentul text nu trebuie, insa, considerat exhaustiv si nu poate substitui indrumarile si / sau tratamentul pe care le primeste de la propriii sai consilieri medicali si psihopedagogici.

Sper ca " subiecţii înşişi " - copiii hiperactivi - vor avea de profitat de pe urma unei discuţii mai deschise asupra problemelor legate de tulburarea hiperactivităţii cu deficit de atenţie şi de pe urma unei tratări mai coerente a problemelor lor. Aceasta le va uşura folosirea din plin a tuturor înlesnirilor educaţionale accesibile pentru a ajunge la întregul potenţial de dezvoltare.

CAP. I – TULBURÃRI DE COMPORTAMENT

PROBLEME TEORETICE ALE TULBURÃRILOR

DE COMPORTAMENT

1. Probleme teoretice ale tulburărilor de comportament

Comportamentul copilului este oglinda dezvoltãrii sale psihice. Reprezintă, în fapt, reacţia personalităţii lui, formarea faţă de lumea din afară şi faţă de propria-i persoană.

Comportamentul, ca expresie externă a nucleului personalităţii în formare este diferit în funcţie de mai mulţi factori:

- vârsta;

- factori temperamentali;

- factori constituţionali;

- factori sociali.

El oscilează între limitele delimitate şi considerate normale pentru vârsta respectivă.

Tulburarea de comportamnet reprezintă apariţia unei manifestari de conduită care depăşeşte limita normalului la vârsta respectivă. Această abatere exprimă o atitudine structurată a copilului dată de muncă, faţă de alte persoane, faţă de autoritatea educativă, faţă de lucruri şi chiar faţă de propria persoană.

Pe parcursul vieţii, în perioada copilăriei apar numeroase tulburări de comportament „ desfăşurându-se” într-un cadru de desfăşurare larg, motiv pentru care acestea se confundă adesea la această vârstă cu psihopatia/delicvenţa juvenilă.

Tulburările de comportament pot constitui expresia mai multor tulburări psihice, având şi particularităţi, în funcţie de acestea.

Deci ele pot sa apară si sub alte forme decît cele de sine stătătoare. Se pot manifesta:

- numai ca un simptom în cadrul unei boli psihice de ordin psihotic sau a unei boli neuropsihice cu substrat lezionar organic (encefalopatie, epilepsie).

- Pot avea un caracter reactiv nevrotic sub forma unei reacţii de protest, demisie sau alte modalităţi de comportament şi care, persistând, conduc la psihopatie. Cauzele aparieţiei unei tulburări la copil sunt multiple. In ceea ce priveşte rolul factorilor genetici, acesta nu este clar precizat, dezbateri pe această temă continuând să existe. Ceea ce s-a constatat , însă, este faptul că majoritatea copiilor care manifestă de

timpuriu tulburări comportamentale, s-au manifestat dupa naştere , ca uşor iritabili, fără program regulat şi nerăspunzând adecvat la confort. ( G. Turner,1992).

De asemenea, o altă cauză ar putea fi educaţia necorespunzătoare a copilului respectiv; este vorba de educaţia inconsecventă, bazată fie pe o libertate exagerată sau prea autoritară, pe inflexibilitate, contradicţie. Este situaţia des întâlnită în familia fără experienţă, cu stres marital prelungit, cu dezacorduri evident între părinţi.

Andrei Cosmovici (1998) vorbeşte de două axe ale atitudinii parentale faţă de copil:

a) atitudine pozitivă de acceptantă şi căldură a părinţilor faţă de copil şi versus atitudinea de rejecţie, „ mascată” sau „ desfăşurându-se” într-un cadru de manifestare larg, motiv pentru care acestea se confundă adesea la această vârstă cu psihopatia/ delicvenţa juvenilă.

b) autonomie psihică acordată de părinţi, până la neglijarea orarului copilului, versus forme de control ( lejer , ferm, sever) . Din acest punct de vedere , se susţine de către autor, dependenţa comportamentului copilului de combinarea celor două axe atitudinale.

O altă cauză a tulburării de comportament la copii pot fi tulburările de personalitate ale educatorilor. ( Pot avea de-a face cu educatori cu labilitate emoţională, fie cu educatori foarte rigizi). Condiţiile de mediu defavorabile se constituie într-o altă posibilă cauză a tulburării de comportament. Adesea, un asemenea copil trăieşte într-un mediu insuficient sub raportul simulării şi al corecţiei pe care copilul trebuie să o primească prin experienţa socială a altora, sau trăieşte într-un mediu care îl solicită prin bogăţia stimulilor peste posibilităţile lor de adaptare.

2. Clasificarea tulburărilor de comportament

Evoluţia tulburărilor de comportament ( frecvenţa, severitatea, durata comportamentului agresiv, antisocial) depinde mult de momentul în care apar primele simptome. Copiii pot urma traiectorii diferite, spre tulburări de conduită, delicvenţă sau criminalitate.

Copiii ale căror prime simptome apar timpuriu , manifestă, de regulă, tulburări comportamentale disfuncţionale încă din preşcolaritate. În primii ani de şcoală apar dificultăţi evidente de interacţionare cu învăţătorul şi cu colegii şi au în permanenţă tendinţa de a se angaja în acte antisociale.

Sunt 4 ipostaze care duc la tulburări de comportament – de aici 4 categorii de tulburări de comportament ( Ghiran,1991) :

• Tulburări de comportament de tip criză bio-psiho-social. Această categorie de tulburări comportamentale sunt numai expresia trecerii prin starea de criză. Ele sunt raportate la anumite etape critice de vârstă.

• Tulburări de comportament de tip carenţial, care sunt determiante de carenţe afective sau carenţe materiale. Aceste carenţe, indiferent de natura lor, duc la insuficienţe care nu le satisfac copiilor în cauză nici trebuinţele elementare, insuficienţele ducând la tulburări de comportament.

• Tulburări de comportament de tip sociopatic. În acest caz, comportamentul deviant îşi are originea într-un eveniment extrafamilial cu influenţe asupra individului. Tulburările de comportament pot să apară ca simptome simple în cadrul altor tulburări psihice mai complexe.

Din perspectiva fenomenologiei clinice de manifestare , tulburările de comportament se împart în două categorii ( Ghiran,1991) :

- Tulburări de comportament neepisodice- acestea se înlanţuiesc, trec una din alta, aproape insesizabil din punct de vedere al debului. Nu au caracter de boală, ci, pur şi simplu, un rău , duce la alt ău.

- Tulburări de comportament episodice- acestea se caracterizează printr-o evoluţie sinusoidală. Dupa o perioadă de echilibru, apar perioade de dezechilibru şi comportamentul se modifică( a se vedea anexa 2 ).

Manualul pentru diagnosticul şi statistica tulburărilor mintale (DSM IV R ) prezintă sub denumirea de tulburări de tip disruptiv, trei tulburări de comportament: tulburări de conduită, opoziţionismul provocator şi hiperactivitatea cu deficit de atenţie.

Fisiere in arhiva (1):

  • Tulburarea Afectivitatii cu Deficit de Atentie.doc

Alte informatii

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC