Abandonul școlar - cauze și modalități de prevenire

Capitolul I: Abandonul scolar, cauze şi efecte

1.1. Delimitări conceptuale : inadaptare, eşec, insucces şi abandon şcolar

În literatura de specialitate fenomenul de abandon şcolar are semnificaţia de renunţare la studiile şcolare provocată de cauze diverse, între care cele mai importante sunt cauzele de ordin material; alteori renunţarea este determinată de faptul că elevul, neputând face faţă sarcinilor programei de învăţământ, nu este reorientat spre şcolile adecvate posibilităţilor sale; alteori el suferă influenţe negative (prietenii nefaste care-i abat interesul de la şcoală), sau este lipsit de asistenţă educativă.

Abandonul şcolar se referă la faptul de a ieşi din sistemul educativ, oricare ar fi nivelul la care s-ar fi ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete. Ca atare, el poate fi la fel de bine măsurat atât în şcoala elementară, cât şi în învăţământul superior şi constituie un indicator de randament al sistemului şcolar la toate nivelurile sale. Abandonul are o definiţie legală, legată de obligaţia şcolară. Atunci când statutul controlează frecventarea şcolară, abandonurile sunt rar înaintate termenului legal al şcolarităţii şi sunt adesea deghizate în absenteism intens.

Pe fondul permanentelor schimbări şi al declinului înregistrate în ultimul timp la nivelul societăţii româneşti şi al învăţământului, nu poţi aborda problematica educaţiei fără a face referire şi la fenomenul de abandon şcolar. Acest fapt evidenţiază amploarea pe care a luat-o fenomenul, gravitatea şi efectele sale dezastruase asupra educaţiei şi a societăţii, descriindu-se un cerc vicios alimentat de acesta.

Fenomenul de abandon şcolar, mărimea şi efectele sale, sunt recunoscute, tratate corespunzător, dar în lipsa unei baze ştiinţifice care să ateste cauzele fenomenului, existenţa acestuia, totul făcându-se la nivel pragmatic. Mergându-se de la lipsa unor definiţii elaborate ştiinţific şi până la confundarea sau dezbaterea lui ca o parte insignifiantă a unor concepte complexe, se trage concluzia că putem vorbi de o minimalizare a importanţei acestui fenomen în ciuda recunoaşterii complexităţii sale. Doar aşa poate fi explicată superficialitatea cu care este tratat conceptul din punct de vedere ştiinţific.

Literatura de specialitate tratează abandonul şcolar ca un simplu efect al unor fenomene complexe, limitându-se la simpla consemnare a existenţei acestuia, fără o analiză profundă care să demonstreze amploarea fenomenului în sine. Studierea fenomenului de abandon şcolar nu este posibilă prin izolarea totală a acestuia de alte concepte, dar nici prin confundarea sau limitarea lui la graniţele trasate pentru alte fenomene.

În studiul inadaptării, al insuccesului şi eşecului şcolar se face uneori referire şi la abandonul şcolar, fără însă o tratare diferenţiată a acestuia. Toate aceste concepte sunt înrudite, strâns legate între ele, dar nu este vizibilă o tratare complexă a acestora, ca şi cum am avea un singur fenomen cu mai multe denumiri. Apar multe distorsiuni în definirea şi tratarea acestor concepte, vizibile mai des în rândul practicienilor. Nu sunt izolate cazurile în care elevul rămas repetent sau care prezintă un eşec şcolar cronicizat să fie considerat inadaptat şi invers, fără ca exemplele să se oprească aici. Înainte de a trata fenomenul de abandon şcolar, se impune o definire şi tratare succintă a conceptelor cu care se confundă, precizându-se legăturile care există între ele, eliminând astfel posibilitatea ca acestea să devină surse de neînţelegere.

1.1. Inadaptarea şcolară

Inadaptarea şcolară se confundă, de cele mai multe ori, cu insuccesul şcolar, dar şi cu abandonul, sfera ultimului concept fiind redusă la cea a primului. Elevul neadaptat este considerat cel care înregistrează eşec şcolar sau care renunţă definitiv la şcoală. Acestea reprezintă doar o parte din efectele inadaptării şcolare, dar limitarea sa la ele împiedică surprinderea complexităţii fenomenului.

Inadaptarea şcolară se referă la „dificultăţile de a îndeplini sarcinile şcolare, cât şi la eşecul de integrare în mediul şcolar din care copilul face parte” . Inadaptarea este asociată cu dezechilibrul apărut între elev şi mediul şcolar, între acesta şi sarcinile de învăţare. Pornind de la acest dezechilibru, Jigău face diferenţa între „inadaptarea pedagogică”, ce se referă la incapacitatea de a rezolva în mod corespunzător sarcinile didactice, şi „inadaptarea comportamentală” care înglobează tulburările de relaţionare a copilului cu profesorii, colegii, personalul specializat, precum şi încălcarea regulilor colectivităţii şcolare sau extraşcolare , mediul şcolar fiind privit ca o închisoare ce încătuşează spiritul şi libertatea copilului prin regulile sale.