Abandonul Școlar

Educaţia este percepută ca o funcţie vitală a societăţii, iar şcoala drept principala instituţie prin care societatea îşi perpetuează existenţa Astfel şcoala este un “factor cheie “ al dezvoltării. De la şcoală se aşteaptă astăzi totul : să îi ajute pe tineri să cunoască trecutul şi să întleagă prezentul, să îi ajute să conştientizeze şi să îşi asume responsabilitatea pentru a se implica în orientarea destinului colectivităţilor către un viitor dorit. Din acest punct de vedere orice problemă cu care se confruntă acest sistem de învăţământ trebuie analizată, dezbatută şitrebuie cautate soluţii pentru o eventuala ameliorare. Pe această linie se înscriu şi problemele de abandon şcolar şi problemele comportamentale

Abandonul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii educativ – informative şi formative , egalitatea de şanse privind educaţia, suportul psihopedagogic oferit în şcoli , este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen.

Principalul motiv pentru care am ales să abordez această temă este bine intemeiat, deoarece prin faptul ca lucrez zilnic cu copii (în învăţământ) am observat o creştere a acestui fenomen, iar prin acest studiu personal vreau sa aprofundez cercetarea pe acest subiect pentru a găsi mai multe soluţii în prevenirea lui. De cele mai multe ori cadrul didactic nu poate sa facă foarte multe lucruri pentru copilul care este în prag de a abandona studiile pentru că în ţara noastră sistemul de învăţământ este mai puţin mulţumitor din punct de vedere al salariilor şi atunci dascălul preferă varianta de a pierde un elev în locul căutării unei soluţii care nu i- ar aduce beneficii , doar prin faptul că iubeşte copiii.

Abandonul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat „stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de comportamente deviante şi infracţionale. Abandonul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.

Abandonul reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii inceput. Din punct de vedere legal se specifică faptul ca frecventarea obligatorie a şcolii încetează la sfarsitul clasei a X- a. Atunci când statul controlează frecventarea şcolii abandonurile înaintea termenului legal al şcolaritatii obligatorii sunt relativ rare, fiind adesea deghizate în absenteism intens.

Î n general cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi ulterior în aceeaşi

instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternative. Rata

abandonului şcolar se stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şi

numărul absolvenţilor. Dacă până în anul 1990 în România nu s-a vorbit despre abandon

şcolar sau neşcolarizare, sistemul neacceptând eşecul şcolar ca pe o realitate, nu acelaşi

lucru s-a întâmplat după căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a

constituit o prioritate după 1990.Abandonul şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale,în sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activitate legitime. Eşecul în a-şi realiza o educaţie şcolară completă se asociază cu perspectivele ocupaţionale şi economice limitate, detaşarea de valorile societăţii şi de instituţiile ei şi cu o scadere a venitului personal de-a lungul întregii vieţi.

CAPITOLUL 1 - ASPECTE TEORETICE

Prin abandnţă şcolar se desemnează, în general, ansamblul comportamentelor care încalcă sau trangresează normele sau valorile şcolare. Aşadar, devianţa şcolară va include totalitatea conduitelor care se abat de la normele şi valorile care reglementează mediul şcolar. Ele sunt precizate în regulamentele şcolare şi în cele de ordine interioară. Conduitele deviante ale profesorilor alcătuiesc o categorie distinctă, ele exercită o anumită influenţă asupra dinamicii devianţei şcolare dar nu voi face referire la acestea in cadrul lucrării.

Există câteva concepte care sunt corelate şi a căror semnificaţie se întrepadrunde oferindu-ne o imagine asupra fenomenului de devianţă şcolară. Acestea sunt: comportamentul deviant, delincventa juvenilă, devianţa în şcoală şi devianţa şcolară, iar relaţia dintre ele poate fi redată în următoarea diagramă :

Comportamentul deviant

Delincvenţa juvenilă

Devianţa şcolară

Devianţa în şcoală

1.1. Teorii explicative ale abandonului şcolar

Abordarea psihosocialã

Considerã cã persoanele care au abandonat şcola diferã de cele ale persoanelor care şi-au continuat studiile datoritã trãsãturilor de personalitate diferite. Când vorbim de educaţie vorbim de rolul motivaţiei, inteligenţei, imaginii de sine ce influenţeazã procesul învãţãrii. În acest caz , vorbim de acele persoane care considerã urmarea cursurilor şcolare „ o pierdere de timp“. A urmărit să demonstreze că aceia care abandonează şcoala diferă de cei care-şi finalizează studiile în ceea ce priveşte unul sau mai multe atribute psihosociale sau trăsături de personalitate; numeroase studii din această fractură au investigat rolul motivaţiilor, inteligenţei, imaginii de sine şi agresivităţii în decizia de a abandona şcoala.

Perspectiva interacţionistã

Se referã la interacţiunile care au loc între carateristicile individuale ale elevului şi cele ale mediului educaţional. În momentul în care apar anumite disfuncţionalitãţi în interacţiunea dintre cele douã medii poate determina abandonul şcolar. Abandonul este considerat a fi rezultatul unei interacţiuni personale insuficiente cu ceilalţi membrii ai colectivitãţiide exemplu, elevul nu poate ţine pasul cu materia predatã.