Accidentele la Locul de Muncă

Introducere

În decursul istoriei umanității, securitatea persoanelor angajate în câmpul muncii reprezenta premisa fundamentală potrivită cerințelor sistemului de muncă care se axa primordial pe posibilitatea de accidentare și îmbolnăvire profesională. [1]

Definiția accidentelor de muncă a fost formulată de Heinrich (1931), acestea desemnând evenimente forțuite în care acțiunea sau reacția unui obiect, unei substanțe sau a unei persoane se soldează cu prejudecăți fizice asupra unei persoane. [2, pag.186]

Alt autor (Pufan, 1978) accentua la fel pe lângă acestea, acțiunile cu prejudicii morale sau financiare pentru întreprindere. [2, pag. 187]

Conform Articolului 24 al Legii protecției muncii nr. 90/1996 accidentul de muncă este vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitatea temporară de muncă, prin urmare acordarea unui concediu medical, de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces. [3]

Primele cercetări vizind identificarea cauzelor psihologice ale accidentelor se subliniază cele realizate de H. Mustenberg în anul 1912 asupra conducătorilor de tramvaie, de W. Moede și C. Piorkowski între 1915-1919 asupra conducătorilor auto din armată, precum și ale lui M. Greenwood și H. M. Woods, între 1914-1918, în uzinele de armament engleze. [4]

Totuși de la sfârșitul anilor ’90 și în continuare, se remarcă o tendință de scădere a numărului fenomenelor accidentelor la locul de muncă.

Analiza pe perioada 2000-2005, stabilește o incidență relativ constantă ponderii cauzelor accidentelor. În medie, 88% dintre accidente au avut cauze dependente de executant, 47 % s-au produs din cauze legate de mijlocul de producție, 39% au avut cauze dependente de sarcina de muncă și 12% au avut loc din cauza mediului de muncă. [5, Cauzele cele mai frecvente ale accidentelor de munca]

Termeni esențiali se acordă asigurării performanței muncii, siguranței și evitării erorilor.

Securitatea și sănătatea în muncă e o problemă socială, a sănătății publice, economică şi afaceristă. Buna securitate și sănătate în muncă (SSM) provine din scopurile sociale și la fel economice. [6]

Lucrarea dată este destinată investigării științifice a problemei cercetării accidentelor la locul de muncă foarte răspândite în condițiile actuale.

Conținut

1. Expunerea problematicii și a direcțiilor tratate în lucrare

În ultimii ani se pune accent tot mai mult asupra accidentelor la locul de muncă.

Accidentele la locul de muncă reprezintă o problemă actuală destul de suspectă pentru societate, pentru activitatea umană în special. Gravitatea acesteia ține de frauda imensă pe care o exercită asupra economiei, fără raportare la ascensiunea oricărei țări.

De obicei accidentele de munca derivă dintr-o situație imprevizibilă ce afectează eficiența unei activități într-un timp rapid aducând daune, pierderi materiale și victime multiple.

Protagoniștii esențiali ai accidentelor ca atare sunt însuși lucrătorii sau alți participanți la locul de muncă, iar răspunderea revine atât angajatului cât și angajatorului.

Accidentele în esență sunt cauze raționale, clauza lor se realizează succesiv și ele apar și reapar daca nu se inițiază măsuri rectificate. Deci e necesar să se observe acțiunile și condițiile de muncă nesigure ce provoacă distorsiuni în procesul muncii. Deseori o cauză fundamentală devine stresul pe care îl resimte un lucrător. [7, pag.15]

Evoluând problema devine mult mai acută, persoana expunânduse la diverse consecințe ce nu sunt spre folosul acestuia, ce perturbă calitatea muncii, configurând imaginea nefavorabilă, astenia, distragerea, apatia și impasibilitatea. În unele cazuri se agravează acut și starea de sănătate.

Producerea unui accident de muncă include în sine inițial două cauze, una fiind obiectivă, iar cealaltă prin urmare subiectivă, pe când dinamica accidentării fiind determinată de diverse cauze/efecte fără raportare la eventualitatea sau trecerea unei acțiuni printr-o combinație puternică. Astfel ne referim la motivul sorginte al unui accident de muncă, mai apoi parcurgem derularea situației de accidentare și abia atunci producerea unei leziuni (3 faze importante).

Abaterile de la poziția perfectă a elementelor ce ajută la efectuarea procesului de muncă inclus într-un sistem de muncă sânt marcate ca fundamentul originii accidentelor la locul de muncă.

Consecințele, uneori dramatice ale accidentelor au evidențiat unul dintre primii factori care au determinat aplicații ale psihologiei în domeniul muncii. [8]

Este o problemă receptivă, particulara destul de tratată și discutată în largul său.

Unii autori o promovează (C. S. Slocombe, 1930), alții promovează noțiunea, însă o fundamentează pe criterii psihologice (J. M. Laky si S. Korngold, 1937; C. A. Drake, 1940), în timp ce alți cercetători o înlătură (A. Mintz, M. L. Blum, 1949; M. Roche, 1966, etc.).

Factorii premergători ai accidentelor de muncă deasemenea conțin anumite clasificări ce redau problema pe măsura semnificației fiecărei situații create în dependență de trăsăturile specific individuale umane (incompatibilitatea aptitudinilor cu exigențele profesiunii, incapacitatea de decizie, mobilitatea redusă a atenției, emotivitate excesivă, anxietate, agresivitate, stres, conflicte personale și interpersonale, oboseala), de natură tehnică (particularitățile procesului tehnologic, distrugerea dispozitivelor, sistemul informațional inadecvat) și de mediu (condiții de muncă inadecvate). Deci prin urmare se propagă diverse erori ce iarași ating productivitatea muncii individului sau echipei aflate în funcție care nu se încadrează în timpul cuvenit, reducând eficiența, securitatea și reperul siguranței persoanei (în cazul nerespectării măsurilor comune potrivite lucrului). [3]

O importanță majoră o are securitatea ce trebuie asigurată la locul de muncă, astfel menținem acest mijloc de prevenire a accidentelor și sprijinul oamenilor, lipsa riscului, pericolul. Aceasta la rândul său se află în concordanță cu fiabilitatea umană ce după Tersac si Chabaud, 1990, p.112, semnifică capacitatea unui individ de a realiza un ansamblu de funcții cerute, în condiții date și pentru un timp dat. Omul în cazul dat este făptașul ce poate afecta sau favoriza securitatea întregului sistem de muncă.

Accentul trebuie să cadă deasemenea pe diagnosticarea validă pe baza cercetarii, a acelor influențe riscante ce produc frecvente accidente la locul de muncă.