Adaptarea copilului la mediul școlar

1. Rezumat

Continutul conceptului de adaptare scolara este interpretat uneori in sens restrictiv prin raportare la actiunile pedagogice necesare in anumite imprejurari concrete: intrarea elevului in clasa I (sau intr-un nou ciclu de instruire), pregatirea elevului in conditiile unei noi discipline de studiu; sprijinirea elevului cu deficiente sau insuficiente in activitatea de invatare etc.

in sens larg, continutul conceptului de adaptare scolara defineste ansamblul actiunilor proiectate de profesor pentru realizarea corelatiei optime intre posibilitatile elevilor si necesitatile mediului educativ/didactic

Adaptarea, pentru biolog, are mai multe concepţii: adaptare evolutivă, fiziologică, senzorială. Pentru neurobiologie şi psihobiolog, reprezintă un proces dinamic de schimbare şi dezvoltare in mod voluntar sau involuntar, in scopul replasării organismului intr-o poziţie mai avantajoasă faţă de mediul sau intern sau mediul inconjurător şi presupune capacitatea de a invăţa. Mijloacele puse in joc sunt de ordin psihi/biologic, integrat /elementar.

Adaptarea şcolară presupune mişcarea cu sens ascendent a cerinţelor formulate faţă de elev, cat şi a dimensiunilor personale ale acestuia; În condiţiile coborării pragului de debut şcolar, analiza adaptării şcolare se impune a fi realizata dintr-o perspectivă nouă, interdisciplinară, psiho-pedagogică şi medico-socială.

Adaptarea şcolară nu poate fi concepută fără analiza indicatorilor relaţionali-valorici precum: integrarea in grup; perceperea pozitivă a grupului şcolar (clasa); perceperea pozitivă a elevului de către grup; asimilarea unor valori corespunzătoare varstei;

Se considera ca pentru evolutia grupului chiar si certurile dintre membrii sai au importanta si exprima evolutia sociabilitatii celor care il compun. Copilul cu o buna evolutie psihica se integreaza la timp si usor grupului

Parintii au un rol semnificativ in adaptarea scoalara a copilului, in sensul ca oricat de incarcat ar fi programul zilnic al parintilor, ei nu trebuie sa omita niciodata sa manifeste interes pentru prestatia scolara si sa sustina si sa valorizeze eforturile copilului.

In timpul perioadei scolarae mica, memorarea cunoaste o importanta dezvoltare, ea se constientizeaza ca activitate intelectuala fundamentala în învatare si repetitia devine suportul ei de baza

2. Introducere

Treptele copilăriei sunt treptele devenirii adultului in plan profesional, social, individual. Din aceste motive, la varstele tinere, prin activităţi specifice, se urmăreşte, instrumentalizarea, stimularea, formarea de comportamente plastice cat mai apropiate de cele necesare funcţionării optime a adultului in condiţiile extrem de schimbătoare ale mediului.

In copilărie, demersurile adaptative se discută in raport cu funcţionarea optimală a copilului, in special, aceasta se leagă de adaptarea şcolară considerată ca indice de utilitate imediată, de compatibilizare cu socialul a competenţelor dobandite dar mai ales, din perspectiva semnificaţiilor, a efectelor lor in raport cu varsta adultă. Treptele copilăriei sunt treptele devenirii adultului in plan profesional, social, individual

În cadrul interrelaţiilor au loc momente permanente de adaptare reciprocă intre parteneri şi intre aceştia şi grup. Ele se pun in evidenţă prin discuţii şi pariciparea la evenimente, ţinandu-se seama de replicile şi rezonanţele acestora imediate sau mai tardive.

Adaptarea mai poate fi privită ca formă de construire, de schimbare a mediului inconjurator (asimilare), nu numai ca răspuns la solicitările acestuia. Se realizează prin activitatea raportată la idealurile, prospectările şi experienţele legate de viitorul dorit si exprimă calitatea şi eficienţa realizării concordanţei relaţiei dintre personalitatea elevului şi a exigenţelor şcolare. Elevul adaptat şcolar este acela cu o reuşită şcolară cat mai deplină, care se bucură de o relaţionare pozitivă cu material de invăţat, cu profesorii şi cu colegii.

Adaptarea este implicată in socializare, deşi nu se identifică cu aceasta. Adaptarea la valorile sociale, culturale şi morale constituie un alt domeniu al adaptării.

H.Selyer a studiat maladiile adaptării. Acestea sunt datorate fie stresurilor puternice, fie celor mai puţin puternice, dar adiţionale. Se datorează şi tensiunilor, eşecurilor sociale, dramelor sentimentale, a celor de abandon sau celor de ofense şi devalorizări in ochii grupului sau persoanelor respectate sau de care depind aspecte legate de promovări, reuşite deosebite.

Adaptarea şcolară poate fi considerată, deopotrivă, ca adaptare autoplastică şi aloplastică, drept integrare a individului in comunitate, cultura, grupuri de apartenenţă. În ultimul timp, şcolaritatea, pe langă caracterul său de obligativitate, a căpătat şi un altul, determinat de procesul continuu de prelungire a ei şi după limitele perioadei de copilărie şi adolescenţă ( D. Hamaline, 1999 ).

Într-o perioadă cand toată lumea este evaluată, ierarhizată şi diagnosticată in funcţie de competenţe socioprofesionale, activităţilor de alfabetizare, de diminuare sau eliminare a abandonului, inadaptării şi eşecului şcolar li se acordă o atenţie mărită. Astfel, este cunoscut că la nivelul ţării noastre, in ultima perioadă de timp, creşte numărul copiilor şi tinerilor de varsta şcolară care sunt analfabeţi şi totodată al celor care abandonează şcoala in diferite momente ale procesului instructiv-educativ.

În dicţionarul de psihologie, aparţinand Ursulei Şchiopu, se defineşte „adaptarea” pornind de la precizarea termenilor corespunzători din limba engleză – „ adaptation”, „adjustement”, din limba franceză – „adaptation” şi din germană – „ anpassung”. Reprezintă reacţia/conduita/comportamentul ce pune organismul şi activitatea psihică ce-l caracterizează social, in repliere suplă la condiţiile variabile şi numeroase ale mediului in care trăieşte (acomodare). Reprezintă totodată capacitatea psihicului de a se modifica in raport cu schimbările intervenite in condiţiile sale de viaţă, devenind apt de a indeplini funcţiile şi obiectivele sale (asimilare). Se poate vorbi de adaptare biologică, psihologică, socială, toate fiind intercorelate.

Adaptarea este implicată in socializare, deşi nu se identifică cu aceasta. Adaptarea la valorile sociale, culturale şi morale constituie un alt domeniu al adaptării.

3. Despre adaptarea scolara

Adaptarea şcolara presupune acomodarea elevului la sarcinile pe care i le impune procesul de invăţămant.

Criteriile de evaluare a adaptarii scolare vizeaza capacitatea elevului de integrare in activitatea didactica si in viata comunitatii. Aceasta capacitate valorifica urmatoarele categorii de factori favorizanti: a) reusita scolara, care reprezinta un indicator cu o sfera mai larga decat adaptarea scolara (adaptarea scolara fiind premisa reusitei scolare); b) acomodarea scolara la cerintele comunitatii scolare (colectiv didactic, clasa de elevi, microgrupuri formate etc), aflate in continua ascensiune; c) maturitatea scolara, care presupune valorificarea deplina a nivelului de dezvoltare biologica, psihologica, sociala si culturala specific varstei si treptei de invatamant respective; d) orientarea scolara adecvata resurselor interne (intelectuale-nonintelectuale) si externe (cerintele familiei si ale mediului social) existente sau aflate intr-o anumita linie de evolutie; e) (re)orientarea scolara speciala, determinata de imposibilitatea rezolvarii pedagogice a unor cauze obiective, instabilitate psihomotrica, tulburari comportamentale (conduita agresiva, perversa etc) - Coasan. Aurelia; Vasilescu, Anton, 1988.

În realizarea obiectivelor propuse in procesul instructiv-educativ elevul trebuie, să se conformeze cerinţelor, sarcinilor invăţămantului, adică să-şi insusească cuantumul de informaţii prevăzute şi să-şi formeze deprinderile şi priceperile necesare. La şcoală el incepe să inveţe cum se invaţă in general, dar şi procedurile speciale, invăţării fiecarei dsicipline şcolare. Copilul va invăţa cu atat mai temeinic şi in consecinţă se va adapta cu atat mai bine cu cat el acceptă mai rapid metodele şi mijloacele de invăţămant. În prima clasă, micul şcolar trebuie să se obişnuiască cu noul invăţător chiar şi cu localul (exterior şi interior) al şcolii, cu noii colegi, să se adapteze circumstanţelor proprii situaţiei din clasă, in care multe comportă unele schimbări imprevizibile. El trebuie să nu intre in dezacord cu regulile de convieţuire din mediul şcolar, ştiind că adaptarea şcolară optimă nu poate fi realizată decat in condiţiile unui climat şcolar oportun.