Analiza Concepției despre Natura și Condiția Umană în Viziunea lui Vincent Van Gogh

Introducere

Mulţi utilizează termenul “personalitate” pentru a desemna cea mai evidentă trăsătură sau pentru a se referi la abilităţile sociale a unei persoane. Analizând personalitatea, psihologii sunt în principal interesaţi să explice de ce persoane cu aceeaşi zestre ereditară, experienţă şi motivaţie pot reacţiona diferit in aceeaşi situaţie, pe când persoane total diferite ereditar, in ceea ce priveşte experienţele din trecut şi cu o motivaţie diferită pot, totuşi, reacţiona la fel intr-un anumit context.

Oare multitudinea definiţiilor date personalităţii este cauzată de o neînţelegere între psihologi? Da si nu. Există un numar foarte mare de teorii ale personaliăţii, ceea ce determină şi existenţa mai multor definiţii, fiecare punând accentul pe diverse caracteristici şi tehnici de studiu. Putem spune, în afara sferei ştinţifice, că fiecare îşi formează o proprie teorie a personalităţii, mai mult sau mai puţin conştient. Modul în care percepe lumea şi fiinţa umană, în special, este cu atât mai interesant în cazul unui artist. Sursele de unde se poate deduce concepţia lui despre natura şi condiţia umană sunt limitate, în schimb asta face ca cercetarea să devină o adevărată aventură. Mai mult, numele artistului tensionează şi mai mult aşteptarea descoperirii: Vincent Van Gogh.

1. Van Gogh şi opera lui

1.1 Alegerea artistului

De ce Vincent Van Gogh?

• Viaţa controversată

• Trăiri intense

• Zbucium exterior

• Determinare interioară

• Sincronizare cu spiritul unui veac următor

• Un simţ viguros al realităţii

1.2 Scurtă biografie

Povestea dramatică a lui Vincent Van Gogh, tragismul acestei vieţi de artist neînţeles, ignorat, strivit de contemporanietate şi glorificat, târziu, de posteritate, a ispitit pana multor romancieri, biografi, critici amatori şi profesionişti. Alături de dulcegele „bibliografii romanţate“ în care efluviile romanţioase şi sentimentaliste năclăiesc puritatea şi frumuseţea morală a omului şi banalizează măreţia artistului, au fost scrise şi felurite studii psihopatologice, care-şi propuneau să elucideze „misterul Van Gogh“ prezentându-l ca pe un fenomen morbid, demenţial, o dezlănţuire a forţelor oarbe ale subconştientului.

Dar cel mai real portret al omului Van Gogh, al luptătorului, al artistului cetăţean, nu l-a lăsat el însuşi. Aşa cum şi-a schiţat în repetate rânduri, pe pânză, portretul fizic, figura aceea dură, angulară prin care transpare tot clocotul şăuntric al unui om în continuă căutare, Van Gogh şi-a desfăşurat, fără să ştie, şi întregul univers psihic, pe firul celor câtorva sute de scrisori adresate fratelui său, Theo, de-a lungul a 15 ani.

Cronologia acestor scrisori reconstituie traiectoria spirituală şi artistică a lui Van Gogh, de la tatonările adolescentului, până la revelaţiile maturităţii atâr de dramatic curmate. Din aceste scrisori se conturează concepţia lui Van Gogh despre viaţă, artă, despre rolul social al artistului. Figura pe care ţi-o întregeşte în minte lectura lor nu este cea a unui solitar deznădăjduit ros de schepticism, a unui martir romantic sau a unui psihopat, ci a unui om de o uimitoare luciditate şi de un viguros simţ al realităţii, însufleţit de o fierbinte dragoste de viaţă şi de oameni, dârz în principiile sale şi incapabil de cel mai mic compromis.